poezia Balada ucenicului cu ochi albastri de Radu Gyr versurile poeziei Balada ucenicului cu ochi albastri scrisa de poetul Radu Gyr

roversuri.ro > Litera R > Radu Gyr > Poezia Balada ucenicului cu ochi albastri de Radu Gyr

Poezia Balada ucenicului cu ochi albastri




A plecat peste argila, suduind cu foc, biet olar fara noroc, o framanta-n sila. Blidele cu cerbi si ciute, cu lastuni si flori, nu mai rad, ca alteori, prin unghere mute. Nici vioaiele ulcioare zvelte-n brat si gat, nu-l mai bucura, oricat le-ar stropi cu soare. -Oale triste si posace, rasfatate ieri, tot ce-am scos din mangaieri tandari azi as face. In zadar v-am scris pe fete rasarituri dulci,- nu va vrea nici targ, nici balci, trista tinerete. Ma tot duc cu harburi goale, vin tot mai calic, parc-as duce-n Carul-Mic, sus, prin luna, oale. Supte-s pleoapele nevestii, plozii supti si ei. Bate jalea prin bordei ca un vant prin trestii. Asa spune, si, de-o parte, oalele tresar, si, ca el, si ele par necajite foarte. -Dragele tatuchii fete, alt olar strain, ni s-a pripasit vecin, cu urzeli sirete. Ratacit de nu stiu unde, Span, limbut si schiop, ne bea soarele din plop, zarile rotunde. Nu atat din lut cuminte isca frumuseti, cat momeste targoveti fermecand cuvinte. Are soapte moi ca lana, miere din stiubei, grai cu salbe si cercei, vorba ca fantana. Targu-ntreg ii rade-n cale mesterului span. Numai eu cu voi raman, card pestrii de oale. Zice si, oftand, se pleaca. Mangaie-o ulcea, Cate-o oala, ici, colea, cate-un blid impaca. Sau le ia de jos, in parte, pe genunchi nitel, ca-s si ele, ca si el, necajite foarte. * Pe la ceasul serii, cand, gatiti curat, visinii si merii ies la porti in sat, pe sub leganare alba de salcam, un drumet rasare de pe alt taram. Tanar ca minunea crangii pe zaplaz, ‘nalt cum e minunea papurii pe iaz. Ochii, prinsi cu plasa dintr-un fund de cer, cand sunt ca matasa, cand de giuvaer. Vine fara graba, doar cu zarea-n sac; bate la cocioaba de olar sarac. -Sa nu-mi dai simbrie, Mestere, nimic; prispa ta sa-mi fie pat de ucenic. Iar de-ti sorbi fiertura Langa muc de seu, cu mireazma gura mi-oi clati si eu. -Mergi, mai, linge stele, biet incalta-zari, sa framanti ulcele altor departari. Cruce fa-ti si du-te, ucenic pribeag, dintre harburi slute si noroc beteag. Nici un blid de bozii n-am la cina-acum. Stravezii mi-s plozii si muierea fum. Ochii, prinsi cu plasa dintr-un fund de cer, cand sunt ca matasa, cand de giuvaer. -Ba aici mi-e locul, mestere amar. Ti-a fugit norocul la un alt olar. Iarasi o sa vina de-om trudi in doi oale de lumina si ulcele noi. Ochii lui, obrazul mai senin i-l fac, ca topesc necazul de olar sarac. -Scoate-ti, ucenice, cusma si opinci. Patru guri calice vom spori la cinci. Tinda, pat sa-ti fie, luna, strai de in, stelele simbrie, soarele, tain. Rade ucenicul. Ochii-adanci si buni parca-s borangicul serii cu lastuni. Si-atat cer inchide fundul lor de lac, ca surad si blide si olar sarac. * De sub mana ce-l supune, tanar si zburdand, lutul prinde chip plapand, dulce goliciune. Si cum iese din plamada trupul fara strai, parca gangureste grai, parca vrea sa vada. Sus, pe cantecul tulpinii, roata joaca si nascoceste gingasii, rotunjimi si linii. Printre noi fapturi de oale rasarind, zvacnesc ba un umar fecioresc, ba o coapsa moale. Ba pe-un fraged sold subtire, toarta de ulcior gales cade si usor ca un brat de mire. Colo, ca un san de fata, palpaie-o ulcea. Un obraz de blid spre ea cu sfiala cata. Dincolo, o luna plina a cazut din cer sau o strachina-n ungher picura lumina ? Harnic ucenic se pleaca smaltuind mereu. In sparturi de curcubeu huma o imbraca. Daca mainile-o rasfata si-o desmiarda lung, ochii lui parc-o strapung, vrand sa-i deie viata. Ies familii de argila de sub mana lui: oale mari si mici cu pui, blide cu prasila. Freamata de ele, canta Tinda si cerdac. Canta si olar sarac si bojdeuca sfanta. -Mi-ai facut aici, baiete, cantec din bordei, zambet, fiece crampei, fiece scaiete. Tu dai duhul tau taranii, inima ii dai; porti si-n ochi un colt de rai si-n minunea mainii. Tot nu vrei sa-mi spui de unde vii si cine esti ? Ucenic cu ochi ceresti, taina ta ce-ascunde ? El zambeste si framanta sau, pe lutul scris smaltuieste cerbi de vis si cocioaba canta. -Mi-ai sfintit si prag si oale, ucenic senin. Prour, la feresti mi-anin Zambetele tale. Soare-s genele muierii, Targul larg si bun, iar tu razi, cum rade-n prun creanga primaverii. Tot nu vrei sa-mi spui de unde vii si cine esti ? Ucenic cu ochi ceresti, taina ta ce-ascunde ? El surade si framanta. Oalele cu pui ganguresc in jurul lui si bordeiul canta. * Cine-mi luneca piezis la uluci iscoada ? Cine-si face din frunzis panda si broboada ? Cine din salcami in duzi serpuie subtire, ca nici boare nu-l auzi, nici nu-l simti fosnire ? Span limbut sub crengi in parg umbra si-o desprinde, ros de ciuda ca la targ oale nu mai vinde. Pe furis, cu pasul rar si cu umblet moale, da colibei de olar talharesti tarcoale. Si pe prispa de bordei oare ce-mi zareste ? Oale scrise cu scantei Rad copilareste. Blide noi la soare-si scot rumena lor fata, adunand vazduhul tot intr-un ciob de viata. Si-n mijlocul lor, din plin framantand plamada, tanar ucenic senin alb cum e zapada. Ochii par din cer culesi, taine fara nume; zambetul, ca un cires, i-a-nflorit in lume. Licare sub mana lui lutul cand l-atinge. Fulger care e si nu-i fruntea i-o incinge. Si tot trupul, scufundat trudei ce-l indoaie, parca scapara ciudat, cand ii cand, prin straie. Verzi sunt buzele de span, limba si mai verde; cu naparci in gand pagan printre crengi se pierde. Iar in zori, cand ori ce stea fuge sus in slava, spanul schiop cu limba rea duce-n targ otrava. -Strambi am fost, smintiti am fost, crunt pacat ne-apasa: dracul are adapost la olar in casa. Ucenicul nepatruns ce, razand, ne-nsala, fumega miros ascuns de pucioasa goala. L-am pandit printre uluci, l-am vazut cum scoate, din dogori si din naluci, oale blestemate. Ce starneste din valtori mana fumeganda cara targului in zori, spurcaciuni sa vanda. Vorbele de span semet zumzaie ca stupii, prind spinare de mistret, se zbarlesc ca lupii. -Nu-i sfielnic ucenic cel rasfiert in smoala; iadul joaca din buric, pus in orice oala. Tipa-n blide goliciuni vii de paparude, ard si zbarnaie tauni in ulcele crude. Fie blid, fie ulcior, pangarind, ne-ntina painea sfantului cuptor, sfantul vin la cina. Toate parca-s in raspar, numai iadu-n toi e. S-a legat cu dracul var targul, fara voie. Vorbele -zavozi de fier- scapa din belciuge. De la vames la dulgher, geme targul, muge. Vuietul, sculat intreg, pleaca de la vetre. Mainile paduri culeg, cara munti de pietre. Fierb tn poarta de olar gloatele nauce. Ochi senini in prag rasar, raiul lor straluce. Creste negrul valmasag, urla targovetii. Bunul ucenic din prag lumineaza vietii. Tandari oalele se fac, blidele farame; zari si tinda si cerdac stau sa se darame. Pietre vin in joc turbat, Grindina nebuna, peste tanar trup se-abat ; peste blide tuna. Tuna pietre, fierb furtuni, se-ntarata gloate. Mai albastri, ochii buni lumineaza toate. Sangera, sub izbituri, oalele schiloade. In genunchi, peste sparturi, umbra alba cade. Geme cate-un harb mai mic, ploua bolovanii. Ochi senini de ucenic lumineaza stranii. Mor ulcioare de pamant, zuruie ulcele. Ucenic cu trupul frant arde peste ele. Si cum sta-n genunchi, pe prag, cioburilor paza, cate rani de harb beteag, toate scanteiaza. Bolovanii vin duium, targul creste-n poarta. Ochii mari surad si-acum, ochii limpezi iarta. Alte tandari se-nrosesc, iar din luturi sparte frunti, obraji si ochi zambesc, luminand prin moarte. * Melcii stelelor scot coarne, forfotind prin foi. Carabusi de aur, goi, cad prin crini cu goarne. Vraistea de sus e toata freamat, zumzet, zvon; la feresti fara oblon tainele se-arata. Ca o para-n cer se coace veacul necules. Ies minunile, cum ies puii din gaoace. Noaptea-i grea de must, si luna da si ea in copt. N-a dormit de nopti vreo opt mesterul nici una. Somnu-abia acum pravale in adanci fantani tampla ce-a cazut pe mani, omul beat de jale. Frant pe scaun, langa roata, noaptea-l suge-n gol. Plansul tot ii da ocol, luna, cateodata. Pe tulpina, roata moarta n-a mai pus zvacniri rotunjimilor subtiri de ulcior cu toarta. N-a mai pus nici sold molatic, nici grumaz sfios lutului zvarlit pe jos, crancen si salbatic. Blide surde, oale ciunge, harburi schioape zac moarte-ntr-un ungher sarac, unde stea n-ajunge. Si, deodata, zidul pleaca, lunecand-napoi. Cu mireasma de trifoi luna toate-ineaca. Dau navala-n casa nucii, teii buzna dau. Unde-a fost perete, stau ‘nalte trepte lucii. Si pe trepte lin coboara sovaielnic pas; ucenic cu chipul tras intra in camara. Parca luna il aduce, razele l-aduc. Vin gradinile buluc cu tamaie dulce. Fruntea-i picura broboane rosii de maces, ochii par din cer culesi, fata, din icoane. Uneori rosesc o pata stropii pe podea, dar el rade, cum radea lumii, alta data. Razele vorbesc in soapta, cu polen pe guri. In ungherul cu sparturi fosnet se desteapta. Cioburi pline de sfiala ies din morti adanci: in genunchi, in carji, pe branci, orice harb se scoala. Oale ciunge, blide surde, tandari fel si fel merg de-a busilea spre el, gata iar sa zburde. Din surasul lui adie duh de busuioc: toate stau, cand sta pe loc, merge, toate-nvie. Singur mesterul suspina, dus in vis, afund. Pana-n noaptea lui patrund ochii de lumina. Maini subtiri se lasa bune peste somnul greu ; ochii mari surad mereu, glasul dulce spune: -Mestere cu lungi suspine ce-ndoieli te storc ? Vezi, din alte lumi ma-ntorc ucenic la tine. Vin asa cum ma tii minte, ca in ceasul cand pietrele loveau, pe rand, trupul meu fierbinte. Coasta mea si-acum dogoare, dar zambesc si cant. M-am intors ca sa-ti framant alte noi ulcioare. Nu fi trist ca sanger inca. Noaptea am sa-ngrop in argila cate-un strop si-n tacere-adanca. Ziua, targul m-ar ucide, se rascoala-ntreg, daca vede ca ma-ncheg in pamant de blide. El nu-mi iarta orice feric din suras ceresc. E mai bine sa-mblanzesc lutul pe-ntuneric. Bunul ucenic cuvanta. Ia, domol, de jos, lut zbarlit si somnoros si-ndelung framanta. Cand cu mana il infrange, cand pe roata, sus. Rar, in negrul trup supus cade-un strop de sange. Tac strafundurile lumii, un cuvant nu zic. Numai blandul ucenic Da cutremur humii. Plamadeste noaptea-ntreaga oale, blide, cani. Picurii neinchisei rani zambete se-ncheaga. Si cocioaba iar se-ncarca cu fapturi zglobii, ca albastrii ochi de vii, de senine parca. Chiar si mesterul ce doarme rade-n somn stingher, in bordeiul plin de cer si gingase larme. Zorii falfaie prin casa. Maini subtiri tresar si pe frunte de olar ca un mir se lasa : -Scoala, mestere, si ia-le. Arde-le-n cuptor, mergi si fecioria lor du-o lumii tale. Lasa targul tau sa creada singur ca le faci. Lumii, daci vrei s-o-mpaci, da-i mormant sa vada. Sa nu-i spui ca vin pe luna, nici ce-ascund in lut. Las-o pe mormantul mut, maracini sa-mi puna. Nopti la rand ti-oi fi de-acuma tainic ucenic. Pasii par de borangic, fata lui, ca spuma. Inc-odata, prin odaie, ochii zari trimet. Pasii urca-ncet, incet, trepte de vapaie. Peste oale, cani si blide scari de foc se-nchid. Unde trepte-au fost, sta zid, iarasi vechiul zid e. Zorii zboara si se joaca guresi porumbei. Apoi mester si bordei in margean imbraca. Si, deodata, fiecare oala de pamant, lacrimand de duhul sfant, sangera de soare.



Poezii.ro cine a scris poezie versuri poezie poeti romani cuvintele autor versurile cuvintele versurile poeziei versuri scrisa de romana scoala versurile. Balada ucenicului cu ochi albastri poezia cuvintele scriitor Radu Gyr versuri cuvinte.


Alte poezii de Radu Gyr
Cele mai cerute poezii
  1. aripioare de argint de emilia caldararu
  2. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
  3. de
  4. soarele si copiii de elena dragos
  5. locuinta din dumbrava de
  6. la sanius de ion agarbiceanu
  7. mostenirea de otilia cazimir
  8. in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
  9. eva de ion pillat
  10. tabla inmultirii cu 7 de vasile romanciuc
Versuri melodii Poezii forum
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #