roversuri.ro
>
Litera I >
Ioan Alexandru
>
Poezia Clopotele de Ioan Alexandru
Poezia Clopotele
De-atatea clopote la gatul turmelor
trase pe jos de miile de ani
pamantul este
cea mai curata
lacrima
din univers.
Din miez de noapte-pana-n miez de veac,
pe frig, stransi laolalta ne incalzim
plangand intr-una.
Din lacrimi facem clopote si le dosim
la gatul turmelor sa nu le vada luna.
Primavara semanam in arbori si in stanci
samanta clopotelor si izvorasc in lume
pasari si flori cantand in limba lor
acelasi dor de moarte cum ne poate spune.
Vara ascundem clopotele intr-un turn,
piezis le ridicam in ceruri peste cimitire
infricosati si batem cu bataia lor
in spatele lui Dumnezeu de fericire.
Toamna tragem clopotele din nouri pe pamant
Si le gonim pe funii de-a lungul omenirii
duhnind a foc si moarte la-ntoarcerea-napoi
le cuibarim cenusa si haosul din noi.
Dar gerul iernii negre coboara in parinti,
clopotele fierb in fiecare,
pamantul de departe vazut e-un clopot sugrumat
pe-o lacrima enorma uscata langa mare.
Cultura cuvintele Ioan Alexandru autor limba romana scoala versuri versuri romana poezie Clopotele versurile poeziei poezia. Cartea romana romana versurile poeziei literatura scoala poeti romani descarca.
Alte poezii de Ioan Alexandru
