roversuri.ro
>
Litera A >
Alexandru Vlahuta
>
Poezia Eternul cantec de Alexandru Vlahuta
Poezia Eternul cantec
E vechi de cand lumea, dar celui de-l canta
Ce nou i se pare!... S-asculta uimit.
In el i-o legenda frumoasa si sfanta,
Si vorbele-o sfarma cu zgomotul lor:
E cantecul inimii care-a murit,
S-al primului nostru amor.
E noapte, sunt singur, si iar mi-aud gandul
Cum, nota cu nota, mi-l canta in taina.
Ce dulce-i... Imi vine sa plang ascultandu-l...
De ce nu se poate o data s-astern
Saraca si aspra cuvantului haina
Pe-al gandului cantec etern!
Ah, iata gradina... vad urmele mele
Pe prundul aleii. Pamantul miroase,
S-albasrtu-i de cele dintai micsunele.
Curg valuri de raze din cerul deschis;
E liniste-n aer, si toate-s frumoase,
Si toate le vad ca-ntr-un vis.
Si crangile-atarna-ncarcate de floare
S-atinga pamantul ai crede ca-s ninse
Sub alba podoaba ce tremura-n soare;
Iar tu, ca din basme, deodata mi-apari,
Inalta si zvelta, cu bratele-ntinse,
Cu ochii tai limpezi si mari...
Si ce-a fost pe urma?
Zadarnic! Cuvintele-s tulburi si grele.
Se-ntuneca-n juru-mi, si cantecul moare.
Nici farmecul celor dintai micsunele,
Nici zambetu-ti gales, nici lenesu-ti mers,
Nici crangile albe-ndoite de floare,
Nimic nu-mi mai scapara-n vers!
Poet versurile rime cine a scris de dragoste Alexandru Vlahuta Eternul cantec. Cultura versuri versurile versuri cine a scris cine a scris scoala poezii.ro scoala rime poeti romani versuri romana poezie.
Alte poezii de Alexandru Vlahuta
