poezia Icoane din Carpati de Stefan Octavian Iosif versurile poeziei Icoane din Carpati scrisa de poetul Stefan Octavian Iosif

roversuri.ro > Litera S > Stefan Octavian Iosif > Poezia Icoane din Carpati de Stefan Octavian Iosif

Poezia Icoane din Carpati




I Un suier lung - gem osii ferecate - Un strigat viu - nebun de libertate! Pe roti uruitoare Vagoanele urnite Aluneca usoare Mai iute, mai grabite,- Dar inima-mi nebuna Mai iute-ar vrea sa mearga, Si bate-n piept, sa-l sparga, Sa zboare-n lumea larga De-atata voie buna! Griji amarate, zbuciumari desarte, Va las de-acum! Va las cu bine! La o parte! Voi n-aveti ce-mi cata la drum! Pieriti, intunecate duhuri! Sunt liber ca ciocarlia-n vazduhuri! Imi flutura parul in vant, Si cant, - Ma cheama-n zare muntii, muntii mei! Ce dor, ce dor adanc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamatul bradetului, De murmurul izvorului, De fluierul pastorului, De glasul pasarelelor Si de vecinul stelelor - De varful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sarmanului!... II Sta Caraimanu-nnegurat, Mosneag in veci cu fruntea sus; Slavitul zilei imparat Incet se lasa spre apus. Si cum se uita la mosneag, Se mai opreste-o clipa-n loc: I-azvarle cu un zambet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar dupa culmi doi nourasi, Urcand tiptil, in zare, sus, Rad rasfatati si dragalasi, Privind idila din apus. III Fanu-i strans, si de pe lunca Oamenii spre casa vin. Lacrima de-argint, scanteie Steaua serii in senin. Vaile-alburesc in zare, Satul se-nveleste-n fum. Cel din urma car rascoala Colbul adormit pe drum. Dulce si incet se-ntinde Tihna pe pamant si-n cer... Sus pe deal rasare luna, Melancolicul strajer. IV Din culmea Varfului-cu-Dor Ma uit in zari senine Si iar m-apuca aprig dor, Odorul meu, de tine. Departe, peste munti si vai, E casa ta cea mica... Sunt dusi in sat parintii tai, Si-n prag stai singurica... Ca nu-s un vultur... sa ma salt Din plaiurile-aceste, Si ca un fulger din inalt Sa cad fara de veste, Si sa te iau cu mine, sus, Si sa te duc la mine, Departe, unde lacrimi nu-s, In zari in veci senine. V Este ceasul cand truditul Muncitor voios arunca La o parte grija zilei Si uneltele de munca. S-au intors de la pasune Linistitele cirezi, Umbre cresc pe nesimtite Prin gradini si prin livezi. Dar un zvon de mii de glasuri Umple zarea fara veste: Craiul zilei, stand s-apuna, A incremenit pe creste. Vaile rasuna toate, Dealurile viu raspund Si vijelios se-nalta Pulberea departe-n fund. Suna dealul, valea suna, Sta vazduhul sa se sparga De talangi nenumarate Ce izbesc in bolta larga, Caci coboara de la munte Oile, si curg puhoi, Cu un greu potop de ceata Inainte si-napoi... Un berbec cu coarne-ntoarse, Tacticos si prea cuminte, Dupa gat c-un clopot mare, Merge singur inainte. Pe la margine dulaii; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei in spate, Anevoie-si face loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celalalt Creste umbra-ntunecata A ciobanului inalt: Cu caciula intr-o parte, El paseste plin de fala, Seara purpurie-i schimba Zeghea-n manta triumfala... VI DOINA Se tanguiesc Talangi pe cai, Si neguri cresc Din negre vai, Plutind pe munti... La fagadau, La Vadul-Rau, Sus, la rascruci, Vin trei haiduci Pe cai marunti... Graiesc incet... Un scurt popas - Si spre bradet Pornesc la pas Cei trei calari... Sus, peste plai, Tacutul crai Al noptii reci, Umbrind poteci, Se-nalta-n zari... Si neguri cresc, S-anina-n crangi; - Se tanguiesc Si plang talangi Pe cai pustii... Se duc uitati Cei trei fartati, Saltand in sa, Plutind asa, Ca trei stafii... Dar cand ajung La cotituri, Un chiot lung Din mii de guri Darama stanci... Haiducii mei Doinesc toti trei: Si clocotesc, Si hohotesc Paduri adanci... VIII Cu fruntea-n mana alba... Cu fruntea-n mana alba rezemata, Canta frumoasa fata la fereastra, Canta de dor, Si glasu-i dulce si tremurator Se inalta in linistea albastra A luminoasei nopti de vara... Caci era noapte-adanca, alba, clara Si trist canta copila, fermecata De liniste si de singuratate... Si singura se asculta cantand, Si nu sfarsea un cantec jumatate, Ca altul ii venea mereu in gand. Si nu stia nici ea de unde vin Aceste triste cantece uitate... Canta de dor si chin, De lacrimi tainuite in tacere, De zile de zbucium si nopti de veghere, Si de chemari, de patimi neinvinse In deznadejdea bratelor intinse, De ani pustii de lunga asteptare, De zilnice-amagiri, Si hohote de plans la desteptare... Incremenise brazii ascultand In liniste... pe uliti - nici un pas... Doar Prahova cea fara de popas Curgea in vale, Amestecand in al copilei glas Tot murmuru-necat al apelor sale... IX Jos, intre care, Vitele rumega; In departare Vaile fumega. Dorm muncitorii Pe langa focuri: Apele morii Murmura-n scocuri. Scapara stelele... Ceasul in care Dantuie ielele Langa izvoare... Sprintene, vesele Peste coline Joaca miresele Apelor line. XI Fantastic norii se-nvesmanta, Strapunsi de suliti lungi de aur Si ca-ntr-un lac de sange creste Intreaga zare-nspre coclaur. Semn de razboi!... Un glas de bucium Din vai ma face sa ma speriu... Visam, Austrie, ca-n flacari Se darma vechiul tau imperiu...



Versuri scriitor scrisa de versuri scriitor scoala descarca versuri Stefan Octavian Iosif cuvinte poezia scrisa de limba romana romana cuvinte Icoane din Carpati poeti romani. Scrisa de.


Alte poezii de Stefan Octavian Iosif
Cele mai cerute poezii
  1. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
  2. aripioare de argint de emilia caldararu
  3. de
  4. soarele si copiii de elena dragos
  5. locuinta din dumbrava de
  6. la sanius de ion agarbiceanu
  7. mostenirea de otilia cazimir
  8. in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
  9. eva de ion pillat
  10. tabla inmultirii cu 7 de vasile romanciuc
Versuri melodii Poezii forum
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #