poezia Imn Libertatii de Elena Liliana Popescu versurile poeziei Imn Libertatii scrisa de poetul Elena Liliana Popescu

roversuri.ro > Litera E > Elena Liliana Popescu > Poezia Imn Libertatii de Elena Liliana Popescu

Poezia Imn Libertatii

I Doamne, nu-mi lua povara inca, al framantarii mintii chin. Ma zbat inlantuit de stanca, silit sa-ndur un crunt destin Sunt osandit in vesnicie platind pacatul faptuit Secret pazit cu strasnicie, cand lumii l-am destainuit Credeam ca sunt invingatorul ursit sa schimb fixate legi si pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Si cum pe vremuri neofitul voind sa-si dovedeasca arta a incercat, nefericitul, pecetluindu-si astfel soarta, La fel, eu, incercandu-mi forta nebanuind deloc urmarea increzator adus-am torta aprinsa, savarsind eroarea Si-am semanat nenorocirea in lumea fara de credinta ce-a transformat descoperirea intr-o amara biruinta. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu insangerat, sortit in preajma lui sa fie doar vulturul infometat... Pe-a suferintei struna vantul, prietenu-mi nedespartit, imi insoteste jalnic cantul, un geamat surd, inabusit. Din cand in cand un glas sopteste marcand o trecere in timp - nu stiu de mintea m-amageste sau vocea vine din Olimp: â��Prin miliarde de iluzii hranindu-ti lumea ta de vis, Dorinta a nascut confuzii, te-a alungat din Paradis Si, dominat de neputinta in lumea vesnic schimbatoare, te-a indreptat spre suferinta, stiuta punte salvatoareâ�� III Privesc neputincios cum viata se naste, creste si dispare, cum Timpul, primenindu-si fata da aparenta de miscare. Se-ncep si se sfarsesc razboaie ce-aduc belsug sau saracie, vad lacrimi ce-nsotesc convoaie de sclavi manati inspre robie, Nefericirea vine-n valuri si-n treacat ea ne paraseste, cum marea ce izbeste-n maluri o clipa doar se regaseste. Si zbaterea-i necontenita pe care o privesc tacut cu-o dragoste netarmurita, imi aminteste de trecut... IV As vrea sa stiu, ma-ntreb, si cine mai poate-acum sa ma ajute? Cetatile-s demult ruine si faptele - nemaistiute, Ce-au luminat candva Pamantul demult cand, coborand in lume, un zeu calcat-a juramantul pierzandu-si bunul sau renume. Legenda insa povesteste - prin cel ce-o spune mai departe - de-un Prometeu ce izbuteste sa arda ceea ce-i desparte Pe fiii Geeizei s-ajunga, vreodat' dand proba iscusintii, cand reusi-vor sa strapunga al ignorantei zid, al mintii... V Dar pan-atunci, prevazatorul fiu lui Iapet si al Clymenei, voind a fi premergatorul plamaditor al pamantenei Ascunse firi ce-n om, tacuta, asteapta sa o modeleze Divinul foc, si renascuta prin el sa se innobileze, A vrut sa-i creasca multe puterea si, ajutat doar de Minerva, ce-l proteja, stiindu-i vrerea, necum sa-i potoleasca verva, Prin gand, pe om sa il indrume sa poata sa-si perfectioneze inteligenta data-n lume si tot prin gand sa il vegheze, Gand telepatic sa-i transmita si invatandu-l sa primeasca oricand ideea potrivita in incercarea-i omeneasca De a patrunde intelesul din nepatrunsele mistere ce impanzesc tot universul cu-nselatoarele himere... VI Dar oare lumea pregatita era, pe-atunci, sa se trezeasca far' a fi dusa in ispita de slaba-i fire pamanteasca? Un vis frumos traieste vesnic chiar de o clipa scanteiaza, precum o lumanare-n sfesnic in jur lumina radiaza. Iar daca totul parjoleste - ne-ntelegand menirea-i sfanta - cel ce prin fapta-i indrazneste si, negandind, pripit se-avanta In aventura-i nebuneasca sa netezeasca totu'-n cale venind ce-i vechi sa-nlocuiasca, chiar de-i primit cu osanale Crezut a fi Innoitorul, â��Pe Zeus, e de mila vrednic!â�� Fiindca el, cuceritorul, de-ar fi umil, retras, cucernic, Ar cuceri nu doar Pamantul, ci universurile toate si de si-ar stapani cuvantul din drumul drept nu s-ar abate Cand, in tacerea-i stiutoare si-n pacea-n sine regasita, ar spune pentru fiecare o rugaciune-abia soptita... VII Ce-i nou sub soare? Doar o clipa, ce-ntruna se improspateaza cand sub a vremilor risipa Iluzia o-nvesmanteaza. Si-atunci mai veche-i decat Timpul de-n ea se-ntampla tot ce este: demult, cand se nascu Olimpul, doar Clipei ii dadu de veste Ca Inceput sa se numeasca trezind la viata-ntreaga lume, prin evolutie sa creasca, sa aiba forma, scop si nume. Iar clipa, chiar de-atunci, sa-nsemne un infinit, o devenire pe cel nestiutor sa-ndemne spre prima lui nedumerire. VIII Dar pan' a sti e stramta cale si greu de strabatut hatisul prin toate gandurile tale ce-alcatuiesc paienjenisul, Un labirint sau o sarada ce-n tine-i cauti dezlegarea, un rau ce curge in cascada, si cauta-n tacere marea. Dar daca vrei sa vezi lumina, nimic mai simplu, ti se pare. Privesti. Dar cine poarta vina de n-o zaresti in departare? IX Credeam ca-n lumea ce m-asteapta nu voi trai dezamagirea, asemeni celui ce-si indreapta atentia spre omenirea Si ea, la randu-i, inselata de mintea ce-i lasata-anume sa-si joace-n Piesa nesemnata perfidu-i rol, acel s-adune O lume-ntreaga spectatoare, prin maiestria-i dovedita si vocea ademenitoare ce, pan' a fi dezamagita, Avea sa creada in placere si-n fanteziile-i trucate, in speculatii efemere prin mii de ganduri exprimate Si sa ajunga a-ntelege dupa-ndelunga nestiinta, ca trebuie sa se dezlege de propria-i nechibzuinta Si sa traiasca-n simplitate sau in tacerea negandirii, izvorul gandurilor toate, in Armonia regasirii. X â��Alunga lumea ta de umbre si vino dincolo de gand usor, tacerea sa inunde sfiosul suflet, renascand, Si lasa caierul de ganduri, iluzii, sa le toarca timpul ducand in lume randuri, randuri, secrete smulse din Olimpul Creat la randu-i sa inspire nestiutorului doar teama, si-n disperata ratacire silit sa-i dea, in totul, seama, Sa-ndure aprige sentinte, si prin durere sa slabeasca, nemaihranind prin noi dorinte, o vanitate omeneasca.â�� Acelasi glas, tacut, rosteste vestind intrarea in netimp, cand mintea nu-i mai amageste si vocea, nu e din Olimp: â��Te-astept!â�� sopteste Fericirea, fermecatoare, surazand: â��Paseste in nemarginirea cea neatinsa de vreun gand!â�� XI Purtat spre clipa ce-nfioara prin nesfarsitul ce-l ascunde si navigand - a cata oara? - pe nemiscatele lui unde, El este-acum invingatorul, necunoscutul Prometeu, Cel pe deplin cunoscatorul Titanului, vestitul zeu. Inlantuirea, suferinta nu le mai vad. O, Doamne, iarta de-atatea veacuri necredinta de Tine stand sa ma desparta... Constrans sa-l port inel pe deget, Carpatul prins in fier, vrajit, a disparut si, fara preget, supus doar Tie, regasit Sunt liber, cum am fost tot timpul si nu stiam, ducand povara iluziei ca doar Olimpul e-n drept sa judece-n afara Lumescului nestiutor. Purtand in suflet indoiala eu, temerarul luptator, nemaicrezand in invoiala Cu omenirea suferinda, cea de traditii pastratoare, far' a-ndrazni sa se desprinda, sa-si fie eliberatoare, Voiam prin orice sacrificiu sa o ajut sa-ntrezareasca nebanuitul edificiu, ascunsul Eu, sa-l regaseasca... XII Ma avantam in cutezanta spre propria-mi descatusare cand, razvratit, fara speranta de-a capata, candva, iertare, M-am aruncat in aventura cea mai temuta dintre toate si nemaiimbracand armura, cu pieptul gol, spre libertate, Am indraznit sa fiu proscrisul si, sfasiind valul uitarii, m-am prabusit din paradisul indiferentei, renuntarii... Eliberandu-ma de teama am hotarat sa-nfrunt ursita, nebanuind ca ea ma cheama, imaginandu-mi reusita Dar nu si cine e invinsul in lupta infricosatoare ce m-astepta in necuprinsul acelei Clipe - necesare, A infruntarii decisive, dintotdeauna asteptate, inscrisa-n sfintele arhive de adevaruri revelate. Nemaisimtind decat Iubirea ce-n Mila Ta nelimitata, o revarsai in omenirea de suferinte incercata, M-am dezlegat de legamantul cu Mintea ce gandeam ca poate, doar ea, dicta deznodamantul in urma multelor pacate Ce savarsisem, condamnatul supus la veacuri de tortura... O, iarta-mi, Tata, doar pacatul facut de mintea imatura Ce ma oprea s-ajung la Tine! Ma iarta de-am gresit cu gandul cand faptele ce-au vrut s-aline Cuvantul Tau necunoscandu-l Mi le-am atribuit doar mie si-n cea mai pura ignoranta Olimpul l-am crezut sa fie doar el teribila instanta, Judecatorul implacabil, supus doar siesi, preamaritul, un adevar nedemonstrabil, o axioma-n nesfarsitul Ce farmeca si azi actorul cand joaca-n rolul razvratirii uitand ca insusi Autorul L-a-ncredintat Desavarsirii.

Poezie rime poeti romani cine a scris cartea literatura poezia Imn Libertatii romana de dragoste scrisa de cine a scris versuri scriitor rime Elena Liliana Popescu versuri. Versuri.

Alte poezii de Elena Liliana Popescu

poezie Imn Libertatii autor Elena Liliana Popescu

Top poezii Elena Liliana Popescu

Ultimele poezii adaugate

Top cautari

Cele mai cerute poezii

aripioare de argint de emilia caldararu
tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
de
soarele si copiii de elena dragos
locuinta din dumbrava de
la sanius de ion agarbiceanu
mostenirea de otilia cazimir
in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
eva de ion pillat
de Vasile Romanciuc