roversuri.ro
>
Litera M >
Mateiu Caragiale
>
Poezia Sihastrul si umbra de Mateiu Caragiale
Poezia Sihastrul si umbra
Minunea Sfantului Grigore Papa
De furia furtunii au nu te temi, straine
Cu searbad chip, ce singur, prin ceata, treci gemand,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerand?
Asculta vantul rece in apriga-i manie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufasi,
Sta gata sa porneasca naprasnica urgie
Cereasca, si mai pregeti? - opreste ai tai pasi!
Chiar pasarea de noapte ce-a cobe-n selba tipa
La cuibu-i se intoarce in turnul parasit
Sa-si oploseasca puii si, tremurand, in pripa,
Tot ce e viu s-ascunde de spaima napadit.
Hai, dar, in sihastria din vechile ruine
De te adaposteste si tu, ramai la mine.
- Nu, nu pot, imi raspunse cernitul calator,
De buna ta primire sortit sunt sa n-am parte,
Pleca-voi inainte, in noapte, sunt dator
Sa merg fara-ncetare si fara tel, departe,
Si nu stii de odihna ce sete mi-e, ce dor...
- Ramai, si locuinta-mi tu ia-o drept a ta,
Ca si cum tu stapanul ai fi, iar eu strainul,
Gasi-vom inauntru cu ce ne ospata,
Vom imparti frateste azima, mierea, vinul,
Apoi la vatra calda, pandi-vom blanda clipa,
Cand Somnul, fiu al Trudei, trecand si pe la noi,
Ne va atinge geana, cu molcoma-i aripa,
Si-nfiorati de vise, dormi-vom amandoi,
In vreme ce afara, in bezna fulgerata
Va chinui padurea furtuna-nversunata.
- Nu, suspinand imi zise ciudatul calator,
Prin negura-nainte, porni-voi... sunt dator!
Miscat de graiu-i dulce, sunand abia, sfios
Eu il privii mai bine. O nobila tristete
Adanc intiparita pe chipu-i mult duios,
Ii adumbrea de farmec semeata frumusete.
Privirea sa cea neagra in taina-i oglindita,
Purta sfasietoare o jale nesfarsita.
Urmai a-i spune totusi: Nu staruiesc, straine,
Dar nu pot nici pricepe de ce oare-nfruntand
Primejdia furtunii salbatice, haine,
Tu fara tel in noapte mergi singur lacramand,
Ce poate sa te-ndemne, ce poate sa te-mbie
A rataci prin bezna sub crunta vigelie?
- Vai, imi raspunse dansul, asa sunt osandit
A-mi ispasi pacatul, altmintreli nu pot face,
Ma leaga pe vecie un vechi blestem cumplit,
Odihna sa nu aflu, nici liniste, nici pace,
In manta mohorata de tainic calator
Prin oarba-ntunecime un bland ratacitor.
Nu sunt om viu, ci umbra, aievea-ntruchipata
In boiul ce pe lume avut-am altadata,
Cand palosul si cuca domneasca am purtat;
Dar patima ma-mpinse la grea nelegiuire...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De-atunci trecut-au veacuri si tot n-am fost iertat.
Eu ziua dorm, in racla, in arsa manastire,
Sub lespedea pe care-mi sta numele sapat,
Si ma destept cu groaza ca iar sa plec plangand,
Cand lin s-asterne noaptea din slava pogorand.
(1905)
Poeti romani poezii.ro poezia versurile poeziei versurile rime Sihastrul si umbra cuvinte versurile poeziei. Poetul versuri versurile rime Mateiu Caragiale versurile limba romana poetul versuri cultura scoala.
Alte poezii de Mateiu Caragiale
