roversuri.ro
>
Litera M >
Mateiu Caragiale
>
Poezia Singuratatea de Mateiu Caragiale
Poezia Singuratatea
E-asa de greu amurgul cu zarea-nsangerata,
Ca-n parc sub teii-n floare ce gem innabusit
Se-ncheaga unde groase de miere-mbalsamata,
Si-atat de-apasatoare tacerea-mpurpurata
Ca simt cum plange-n mine ceva nedeslusit.
Melancolia face in pieptu-mi sa tresalte
Neintelese doruri, in vreme ce-atipind
Fiinta mea de astazi, in locu-i rasar alte
Vechi suflete apuse, mult mandre, mult inalte,
Zguduitoare patimi cu foc marturisind.
Umbroasa-le poveste mareata se-mpleteste
La murmurul ei sumbru plutind in departari,
Nostalgica gandirea in voie-mi pribegeste
Si nesfarsit de trista, se pierde, se topeste
Intr-un noian albastru de mistice visari...
Din crudele catuse, ce inca ma mai leaga,
De omeneasca fire treptat ma dezrobesc,
Inseninata mintea-mi incepe sa-nteleaga,
Cu-amar dezgust, a vietii zadarnicie-ntreaga
Si, libera, straina de tot ce-i pamantesc,
Se-nvoalta, se-ntraripa, spre slavi semet se-avanta
Cutezatoare, grava, mai sus, mereu mai sus,
In prada-nfrigurarii ce aprig ma framanta
Renasc cel de-altadata, acel ce nu-l incanta
Decat singuratatea, dar singur, totusi, nu-s.
Caci daca, dus pe ganduri, m-asez langa fantana
Privind cum apa doarme pe netedul nisip,
Cu tamplele in palme si-adast in umbra pana
Cand lin si molcom ziua cu noaptea se ingana
In fluida oglinda, alaturi de-al meu chip,
In straveziu zabranic aievea se iveste
O tainica-aratare... Adancele-i priviri
Ce se resfrang prin lacrimi spre mine-si atinteste
Iar glasu-i ca-ntr-o ruga, tremurator, sopteste.
De mult cunosc ispita acestei naluciri...
Intotdeauna dansa ma mustra cu blandete:
- De ce-mpotriva firii hain te razvratesti;
Tot ce-i frumos in suflet de ce lasi sa inghete
Jertfind trufiei sterpe senina tinerete?
Ia seama ca ea trece si n-o mai regasesti.
A-ti infrana incearca salbatica pornire,
Cat mai e timp, te-ntoarce din drum, nu sovai!
Scaparea e-n credinta, nadejde si iubire,
Prin ele doar s-atinge fugara fericire,
Urmeaza-le deci legea si nu te vei cai...
- Taci, ii raspund, mai scumpa imi e a mea durere,
Prin ea spre-ntelepciune eu cugetu-mi ridic,
Ce-mi pasa daca sufer, cand sufer in tacere,
Cand nu cartesc, nu blestem si nu cer mangaiere,
Cand nu ma-ncred in nimeni si nu cred in nimic!
Iubirea e robie; tradarea - umilinta;
Nadejdea? ce-mi ramane a mai nadajdui?
Precum in nepasare traiesc fara credinta
Voi sti deopotriva sa mor fara cainta,
Chiar clipa ce-a din urma o voi dispretui.
Cat mai curand ea vie, aduca-mi alinarea
De veci si voi primi-o netulburat si mut -
Spre a putea respinge si-atunci induiosarea
Goni-voi amintirea si voi chema uitarea
Sa-mi legene sfarsitul, al linistii-nceput.
Ca margini nu cunoaste pagana-mi semetie,
Afara de trufie nimic n-avut-am sfant,
Mi-am razbunat printr-insa intreaga semintie,
Si sub calauzirea-i pasesc cu barbatie
Pe-atat de aspra cale a negrului mormant...
Cu amagiri desarte si seci seninatatea
De tinzi sa mi-o mai turburi, de-acum e in zadar...
Piei dar si-n pacea noptii imi lasa voluptatea
De-a fi cu totul singur, reda-mi singuratatea...
Tarziu usoara soapta, incet se stinge, iar.
Din ce in ce mai stearsa, ciudata aratare
Pe nesimtite piere din undele-argintii,
Cand spelb si searbad cerul iar sangera la zare
Si, desteptand frunzisul, a diminetii boare
Imi spulbera-ncantarea gradinilor pustii.
Rime Singuratatea scriitor versurile poezia Mateiu Caragiale de dragoste de dragoste. Scriitor romana literatura versuri poezie poezii.ro cuvinte versuri poeti romani romana scrisa de.
Alte poezii de Mateiu Caragiale
