poezia Despre minciuni si flecarii de Anton Pann versurile poeziei Despre minciuni si flecarii scrisa de poetul Anton Pann

roversuri.ro > Litera A > Anton Pann > Poezia Despre minciuni si flecarii de Anton Pann

Poezia Despre minciuni si flecarii

  Omul care e flecar Troncaneste ca un car. Il auzi numai: Hodorog-tronc! vorba indata, Ca moara cind e stricata. El Pentr-un soarece se-nnoada Si jura ca n-are coada. Si Incornoreaza tintarul De ti-l face cit magarul. Sau Vei, nu vei, el cu d-a sila Face musca cit camila. Si Purecile cind ii place Cit un elefant1 il face. Da insa Cu minciuna or prinzesti, or cinezi, Pe amindoua nu le inchelbezi. Caci Vremea cu incetul poate Sa le descopere toate. Si mai virtos Minciuna are si ea pe unde sa trece. Povestea aluia: Umbla la gradinar crastaveti sa vinza, Si lui de dinsii ii este acra rinza. Minciuna ca glontul in apa se afunda Si indata ca frunza iese in unda. Si Sulita orsiunde Nu sa poate ascunde. Dar insa Mincinos pe mincinos nu poate insela. Povestea vorbii   Un mincinos stind odata zise altui mincinos: - Prietine, vezi tu turnul acel nalt si luminos? - Da, acesta ii raspunse; si iar il intreba el: - Dar vezi tu tocma in virfu-i cum umbla un soricel? - Ce mai minciuna cu coarne, - zise prietinul sau - Ca eu abia zaresc turnul, necum sorecelul tau; Insa il auz prea bine cum umbla-n tropot, incit Parc-ar bubui o toba s-ar avea clopot la git. - Te crezi acel ii raspunse, vazindu-se infundat, Fiindca nu-si gasi omul cu minciuni de inselat. Dupa proverbul ce zice: A umblat cit a umblat, Dar acum i s-a-nfundat. (Un imparat mare catre rasarit)   Un imparat mare catre rasarit, Care in vechime a fost prea vestit, Avind mostenire de la mosi-stramosi Un inel in deget din cei mai pretosi, A caruia piatra facea la minuni, Tamaduia boale, vindeca nebuni; D-aceea-mparatul purtindu-l cu drag Si fiind in toarta putintel cam larg, Jucindu-i in deget, intr-o zi cazu Cine stie unde, si el nu vazu; Dupa ce-n palatu-i catind obosi Si nu fu putinta de loc a-l gasi, Puse om indata cu un trimbitas Ca sa publiceze strigind prin oras Cum ca imparatul, pe uliti umblind, A pierdut inelul, din deget cazind; Si acela care il va fi gasit Cu-mparateste daruri va fi daruit, Ii va da si aur orcit va voi Si c-un palat mare il va darui. Acestea pristavul pe cind le striga Si lumea s-auza spre el alerga, Un cirpaci de cizme prea sarac fiind, Care aci-n piata sta-n-tr-un colt cirpind Si copii o spuza imprejuru-i stind, Precum si nevasta-i cu dinsii sezind, Asteptau sa vie niscai vechituri Si sa ia parale dupa cirpituri, Ca sa nu mai tipe, sa cumpere piini, Pre toti sa-i impace, dindu-le prin miini; Auzind atuncea pre pristav strigind, S-imprejur copiii de foame plingind, Le dete o gura sa taca din plins, Sa-nteleaga lumea pentru ce s-a strins, S-in urechi sunindu-i ca publicuiesc De inel si darul cel imparatesc, Incepu sa strige: - Nu mai publicati, Eu il stiu inelul, nu-l mai cautati. Ei cum aud gura-i, cu toti il apuc Si la imparatul indata il duc. Iubita-i nevasta-n urma lor sa ia, Sa roaga sa-l lase, zicind, vai de ea: - N-ascultati la gura-i, nu credeti de el, Ca nimic nu stie de acel inel. Ei insa la vorba-i nici n-au ascultat, Ci la imparatul l-au infatisat, Zicind ca acesta a marturisit Precum ca inelul el l-ar fi gasit. Iar cirpaciul care era cu acesti, - Imparate! - zise - multi ani sa traiesti, Nu ca-l stiu inelul, nici l-am gasit eu, Ci-l poci ghici numai cu zodiacul2 meu: Sa ti-l spui anume cine l-a gasit Din minutu-n care din desti t-a lipsit, Decit nu sa poate sa-ti ghicesc pe loc, Ci patruzeci de zile cer sa-mi dai soroc Si pe toata ziua sa-mi dai si tain (mertic), Adica pe linga piine, rachiu, vin, S-un giscan cu varza, gras, fript la coptor, Atit docamdata iti cei ajutor; S-in sorocul care il orinduiesc Cu incredintare hotul ti-l ghicesc. Acestea dar cereri care le-a propus Porunci-mparatul s-in fapta s-au pus; Rindui pe unul regul-a pazi Sa-i duca merticu-n fiecare zi. Si mergind cirpaciul la bordeiul sau, Incepu nevasta sa-l tie de rau, Zicind: - Vai de tine! Ce-ti veni sa lasi Sa tipe de foame bietii copilasi, Sa sari ca nebunii, in nevoi sa-ncapi, Sa-ti rapui viata si mormint sa-ti sapi? Ca-n urma venira musterii vreo trei, Avind sa-si cirpeasca, parale sa iei. El curmindu-i vorba: - Ci ia taci, - i-a zis - „Cine ce-o sa traga, la cap ii e scris“; Taci de cirpacia cu al ei venit, Sint satul de dinsa, ea m-a-mbatrinit; De azi inainte nu-mi suna-n urechi Ca sa-mi cistig piinea din cirpituri vechi; Cirpaci nu-mi mai zice, ci zi-mi ghicitor, C-o sa maninci giste fripte la coptor; Ca-n toata viata am muncit mereu S-un giscan cu varza n-am mincat si eu, Dar cum zisei astazi ca stiu sa ghicesc, Cistigai merticul cel imparatesc; Patruzeci de zile soroc am cerut Sa ghicesc inelul care l-a pierdut. Ii taie ea vorba: - Dar ce, nebun esti? Si de unde naiba stii tu sa ghicesti? Tocma pe-mparatul s-amagesti te pui, N-ai gindit ca viata o sa t-o rapui? - Tocma chiar d-aceea - ii raspunse el - Voi sa-mi fie moartea prin acel inel, Ca ce-mi e folosul daca am trait, Alt decit necazuri, ce am dobindit? Ca sarac necazuri iarasi o sa string, Stiu ca nu voi ride, ci tot o sa pling; Decit s-am viata patruzeci de ani, Jinduit de toate ca un fara bani, Patruzeci de zile mult mai mult platesc, Cind vor fi traite dupa cum doresc; Asadar vro jale n-o sa am ca mor Mincind fripturi grase, ca un ghicitor. Si pentr-o mincare - ii raspunse ea - Te lepezi de suflet, lasi dracii sa-l ia? Pentru o friptura pe Dumnezeu lasi Si fara de mila pe asti copilasi Sa umble pe drumuri flaminzind sirmani Si sa te blesteme cit vor avea ani? - Ia lasa, nevasta, - ii raspunse el - Poate sa va-ntoarce roata in alt fel, Patruzeci de zile avem la mijloc, Cite nu sa schimba pina la soroc?! Tatal meu in viata cind orce facea, Il auzeam numai ca sta si zicea: „Cind va vrea norocul sa-si intoarca pasul, Nu aduce anul ce aduce ceasul.“ Asadar (zic poate) va da Dumnezeu Cumva sa-l gaseasca, si iaca scap eu. Cind vorbea cirpaciul cu nevasta sa Si gindea la giste fara a-i pasa, Vizirul atuncea prea era-ngrijat Pentru ghicitorul care s-a aflat, Caci gasind inelul unul din slujbasi, Au putut sa-l vaza si alti vro citivasi, Mai pe urma s-altor daca l-aratat Mergind la vizirul cu totii l-a dat, Patruzeci la numar fiind toti acesti Supt vizir al curtii cei imparatesti; Indata vizirul la toti daruri dind Ii si sfatuise, catre ei zicind: - Sa taceti ca mutii dintr-acest minut, Cin’ va-ntreaba, ziceti: nu stiu, n-am vazut. Pentru ca inelul, dupa cum era, Sa-l mai dea din mina-i nu se indura. D-aceea vizirul era prea-ngrijat Pentru ghicitorul care s-a aflat, Nu cumva sa spuie ca acel inel, Slujbasii gasindu-l, e ascuns de el. Si asa vizirul la intiia zi Rindu-i dintr-insii a se repezi Un slujbas d-aceia l-acel ghicitor, Sa-i duca giscanul cel fript la coptor Si sa vaza daca zice vrun cuvint, Caci nu-i venea parca sa dea crezamint Ca va fi cirpaciul vreun ghicitor, Trenteros vazindu-l ca un cersetor. Mergind dar trimisul cel dintr-acea zi, Cum intra pe use, alt nu auzi Decit zise numai: - Iaca-n capatii Ne veni pe use numarul intii, Si pan’ la patruzeci, numarul batrin, Trei zecimi si noua inca ne ramin. Adica cirpaciul asta o zicea Numarind giscanii carii aducea. Dar trimisul altfel vorba i-a-nteles, Ca cel cu pricina fiind mai ales; Si mergind indata foarte ingrozit Vizirului spuse ca: - Am auzit Zicind eu sint unul ce stiu de inel Si treizeci si noua inca stiu de el, Si ca din acesti toti care mai ramin, Tocma cel din urma este mai batrin. Auzind vizirul pe acest trimis Cum ca ghicitorul in astfel a zis, A crezut indata cum ca negresit Ghicitorul este mag desavirsit; Si cuprins de groaza stind tot se gindi Ce o sa se-ntimple de s-o dovedi, Cum ca imparatul pe el si pe toti O sa-i pedepseasca ca pe niste hoti; Socotind acestea, se infiora Si in neodihna prea mare era; Dar ca sa se-ncreaza si mai cu temei, A doua zi altul trimise din ei Sa duca giscanul cel fript la coptor Si sa fure vorba de la ghicitor. Deci mergind trimisul s-in casa intrind, Auzi indata cirpaciul zicind: - Ei iaca, nevasta, si numarul doi C-a venit cu cinste in casa la noi: Din patruzeci dara daca ii scadem, Treizeci si opt tocma inca mai avem. Dupa ce se-ntoarse si acest trimis, Vizirului spuse: - Iaca ce a zis, Ca am ramas tocma treizeci si opt noi, S-am intrat in casa-i pin-acuma doi. Auzind vizirul si acest cuvint, Si fara-ndoiala dindu-i crezamint, Dupa proverbul ce zice: „L-a mai ingrozit o toana.“ „I s-a facut fata ca pamintul.“ „A-ngalbenit ca turta de ceara.“ C-acel care „Sa stie cu cuiul la inima.“ Zicind: „S-a ingrosat gluma.“ „Si de este gluma, dar nu e buna.“ Deci, Hotari vizirul ca a treia zi Sa vaza si insusi ce va auzi, Si de ginduri multe tot fiind muncit, Toata nopticica de loc n-a dormit; Iar de ziua-ndata cum s-a luminat, In necunoscute haine s-a schimbat, Si, luind giscanul cel fript la coptor, Se duse cu dinsul el la ghicitor. Ghicitorul iarasi ca si pin-aci, Cum intra vizirul, capul isi suci Si vazind giscanul in gheveci adus, Aburit, fierbinte s-inaintea-i pus, Zise: - Iaca astazi sa facura trei, Si treizeci si sapte mai avem din ei, Pin-o veni vremea sorocului meu Sa ghicesc inelul, bun e Dumnezeu. Auzind vizirul, negresit gindi Ca taina ascunsa o va dovedi, S-incepu a zice: - Jupin ghicitor! Eu te vaz prea bine ca esti stiutor, Dar sint la mirare de ce prelungesti Si nu vrei indata lucrul sa-l ghicesti. - Si eu ma mir singur - ii raspunse el - De tainuitorul acelui inel, Cum de prelungeste s-il tine ascuns, Sau cum i se pare ca va da raspuns Cind miine-poimiine il voi spune eu, Oare nu gindeste ca-i va fi cu greu? Eu n-am vrut dodata sa-l arat, gindind Ca-l va scoate singur, vremea prelungind. Iar vizirul care sta ca slujitor: - Prea bine faci, - zise - jupin ghicitor. Dar daca, spre pilda, ar veni cumva Sa-si dea taina tie-n vrun fel cineva, Adica sa-ti spuie ca ar fi gasit Undeva inelul si l-a tainuit, Si acum de frica ar voi sa-l dea, In vreo pedeapsa spre a nu cadea, Vrun mijloc ai face ca sa nu-l vadesti, Far-a-i spune fata si sa-l izbavesti? - O, Doamne! - raspunse bunul ghicitor - Eu o stiu pricina, frate slujitor, Si tocma d-aceea vremea prelungesc, Ca imi este mila lumea sa muncesc; Dar puteam inelul sa-l ghicesc pe loc Si bagam d-atuncea pe mai multi in foc; Ci crez omenirei, ca om sint si eu, Si gresim adesea toti lui Dumnezeu; Dar el ne asteapta sa ne pocaim, Nu ne pedepseste-ndata cum gresim, Intr-acest chip noua pilda vrind a da Ca si noi asemeni sa putem rabda, Si cu bunatate sa ne folosim, Sa nu grabim rau-n grab sa-l pedepsim. Umilit, vizirul zise catre el (Scotind totdodata si acel inel): - Iata dar inelul, ca l-am gasit eu, Si ma-ncrez in tine ca in Dumnezeu; Ti-l dau d-acu-n mina far’ sa ma sfiesc S-o punga de galbini iaca-ti daruiesc, Sa faci cum vei face sa nu ma vadesti, Ca eu sint vizirul cu care vorbesti, Si inca mai multe daruri o sa vezi. Num-aceasta taina-n tine s-o pastrezi; Ii vei da inelul or in ce chip stii Si cu mine d-astazi prieten sa fii. Ii zise cirpaciul: - Banii poti sa-i lasi, Sa mingii cu dinsii acesti copilasi, Iar inelul tine-l in pastrarea ta S-in ce chip vom face iti voi arata. Numai de-mparatul des seama sa bagi Cam ce fel de lucruri mai mult ii sint dragi, Adica ce vite in curtea sa sint, Sau ce fel de pasari placerea-i incint. Raspunse vizirul: - Sa-ti spun si acum: Alte la placerea-i nu sint nicidecum, Decit in gradina lebade avind, Merge, le priveste cu drag cind si cind. - Vezi, in ele,-ntr-una - ii raspunse el - Vei baga pe gitu-i pierdutul inel, Insa tocm-atuncea cind t-oi zice eu, Aproape de ziua ghicitului meu; Si facind aceasta dupa cum iti zic, Sa nu mai ai grije mai mult de nimic, Ramine asupra-mi orsice cuvint, Te-ncrede pe mine, ca copil nu sint. Deci plecind vizirul de la ghicitor, Impacat de gindul cel ingrozitor, Pazi ziua, ceasul cel orinduit Sa bage inelul cum l-a sfatuit: Si cind fu cirpaciul chemat la palat Si la imparatul s-a infatisat Zise: - Imparate, multi ani sa traiesti, Am ghicit inelul prin zodii ceresti; Nu e de om insa in vrun fel aflat, Ci-ntr-o zi-n gradina cind te-ai preumblat T-a cazut din deget de nici n-ai simtit S-o lebada-ndata de jos l-a-nhgitit. Zimbi imparatul vorba-i ascultind S-il intreba iarasi, cu blindeti zicind: - Prea bine, sa poate sa nu fi simtit, Dar vei putea spune care l-a-nghitit? Raspunse cirpaciul: - Mai mult dintr-atit Nu poci, imparate, sa-ti spui hotarit, Caci una cu alta seamana-ntr-un fel, Destul ca la una e acel inel. Porunci-mparatul sa taie de rind Si sa le despice, in ele catind; Taind slujitorii cum a poruncit, Sa gasi inelul care s-a ghicit, Si de bucurie bunul suveran Pe cirpaciu-ndata imbraca-n caftan, Si incalecindu-l pe un armasar Care si p-acesta i l-a dat in dar, Cu cinste, cu pompa l-au dus omenit La palatul care i-a fagaduit. Deci scapind cirpaciul de traiul cel rau Si traind domneste in palatul sau, Cu averi destule si cu bogatii, Sa vesti de dinsul l-alte-mparatii, Cum ca-n toata lumea nu poate fi alt Ca el sa ghiceasca asa de inalt. Tot in acea vreme un alt imparat, Care cu hotarul era-nvecinat, Pierduse din pieptu-si la primblarea sa O cavalarie si nu o gasea; Caruia indata cum i s-a vestit Despre ghicitorul cel prea procopsit, Trimise scrisoare c-un tatar aci, Poftindu-l sa vie si lui a-i ghici Si pre imparatul rugind a-l lasa, Aratind pricina si paguba sa. Ajungind tatarul l-acest imparat Si pe loc scrisoarea cum i-a-nfatisat, Trimise indata pe un slujitor Si chema sa vie-naltul ghicitor, Caruia indata ii si porunci Ca fara zabava sa mearg-a ghici, Si chiar curierul care a venit Conductor sa-i fie la calatorit. Pleca ghicitorul cu acel tatar, Dar prea trist cu totul si plin de amar, Mirindu-se-n sine cu ce mestesug S-acolo sa-ntoarca vreun viclesug; Nu contenea ziua, noaptea, a gindi, Ce sa faca daca sa va dovedi Ca n-are stiinta si e un om prost Si prin viclenie in cinste a fost; Socotind acestea, se calatorea S-isi vestejea fata de inima rea; D-alta parte iarasi vedea pe tatar Stind si el pe ginduri si oftind amar Si i sa parea ca lui ii ajuta, Cu dinsul dodata vazind ca ofta, Si ca cind pe dinsul tot il tinguia, Stiindu-i sfirsitul care o sa-l ia. Asfel impreuna ei calatorind S-in poarta cetatii aproape viind, Aci cu-ntimplare dind ei printr-un lac, Sa rasturna-ntr-insul micul lor olac Si sa-nnomolira atit de urit, Incit sa umplura mai pina la git; Acum ce sa faca? La o casa trag, Si stind se dezbraca d-anteriu, nadrag. Pun pe o femeie, le spala pe loc, Le-ntinde la soare toate intr-un loc; Le venea sa riza d-astfel de voiaj, Dar de intristare nu avea coraj, Sa primbla prin curte cu ochii in jos Si el si tatarul sa uita mijos. Astfel ghicitorul pe cind se primbla Privind ca ceacsirul vintul il umfla, Incepu sa zica: - Ei, ceacsir, ceacsir! Te primbli tu acuma, te mindresti in sir, Dar te-oi vedea miine cum te vei umfla Si care raspunsuri le vei rasufla. El zise acesta, dar bietul tatar, Ce a fost anume Ceacsir chemat chiar, Cazu la picioare-i, cu amar plingind Si cu rugaciune catre el zicind: - O, prea intelepte jupin ghicitor! Aibi mila de mine, fii indurator, Nu aduce pira pentru capul meu, Ca cavalaria am gasit-o eu, S-avind pietri scumpe mi-a dat a gindi S-o ascunz, ca poate nu s-o dovedi; Si vazind c-acuma pe nume mi-ai zis, M-ai trezit indata tocma ca din vis, Dindu-mi a cunoaste ca geab-o ascunz, Cum ca tu ghicind-o eu ce-o sa raspunz? Ci iti fa pomana, nu ma arata, Na cavalaria d-azi in mina ta, Si cind te va pune ca sa i-o ghicesti, Fa-te ca o cauti cumva s-o gasesti. Vazind ghicitorul ce nici n-a gindit, Ii inflori fata si i s-a-nzimbit, Zicindu-i: - Ceacsire, - catre curier - Eu stiam pre bine chiar d-alaltaieri Ca cavalaria e in mina ta, Dar n-am vrut d-atuncea a ma arata; Cu toate aceste, bine ai facut De o spusesi singur si n-o ai tacut; Si imi este mila, nu voi sa te spui, Ce-o sa-mi foloseasca daca te rapui? Ci numai imi spune, de vei sti cumva, De are-mparatul amor la ceva, Insa dintre vite, precum ciini, pisici, Sau niscaiva pasari, dar mari, nu prea mici. - Da, - el ii raspunse - are un catel Si de drag ce-i este umbla tot cu el. - Asadara - zise catre curier - Eu, mergind, trei zile soroc o sa-i cer, Si pina atuncea tu or in ce fel Vei pune prin taina mina pe catel Si cavalaria-n grab numaidecit Cu ceva unsoare sa i-o-ndesi pe git; S-apoi fii in pace, grije sa nu ai, Ca n-ai pentru dinsa raspuns sa mai dai. Ispravindu-si sfatul, luind s-a-mbracat, S-au pus in trasura si iar au plecat, Si unul si altul bucurati acum Sfirsira-ntr-o clipa ramasul lor drum, Si sosind dodata veseli la palat, Mergind la-mparatul s-au infatisat. Imparatul, care era doritor Sa vaza-n persoana p-acest ghicitor, Cum il vazu-ndata mult s-a bucurat S-il trimise-n pompa la un alt palat, Sa se odihneasca citva timp aci S-in urma sa-l cheme lucrul a-i ghici. Iar tatarul care era ingrijat Pina sa se vaza de belea scapat, Pazind, gasi vreme pe catel sa-l ia Prin salon in brate spre a-l mingiia, Si cavalaria el numaidecit, Gura-n grab cascindu-i, i-o dete pe git; Dup-aceea-ndata sa duse ca-n zbor Si isprava-si spuse catre ghicitor. Sosind dara ceasul sa fie chemat Si adus cu cinste ghicitorul nalt, Cum si toti ministrii intr-aceasta zi Viind s-adunase spre a-l auzi, Ghicitorul nostru gura s-a deschis Si catre-mparatul in astfel a zis: - Slavite-mparate, multi ani sa traiesti S-in zile senine sa imbatrinesti; Iar pentru ghicirea ce sint chemat eu, Astfel sa arata in zodiacul meu, Cum ca ai un ciine aici in palat Si cavalaria de el s-a mincat; Care si acuma e-n stomahul sau, Si de dinsul poate sa va para rau, Ca-n alt chip s-o scoateti din el nu puteti Decit fara mila de vreti sa-l taieti. Cit era-mparatul mult de bucurat, Pe atit de tare acum s-a-ntristat Cind auzi-ndata zicind de catel Ca cavalaria sa afla in el. Ar fi dat in suma ce i-ar fi cerut Numai pe catelul sa nu-l fi pierdut, Ca era un ciine care mult facea, El stia ca omul orce ii zicea, La saltari si jocuri pereche n-avea, D-aceea-mparatul prea mult il iubea; Sa muncea de ginduri ce a hotari, A lasa catelul, or a-l omori! Sta la indoiala, nu sa impaca, Nu crede-asa lucru ciine a-l minca; Dar sa-ntorcea iarasi cu un cuget alt, Ca de unde stie cum s-o fi-ntimplat, Si raspunzind zise catre ghicitor C-un cuvint statornic si hotaritor; - Dar daca in ciine nu o voi gasi, Priimesti cu moarte a te pedepsi? - Capu-mi sa se taie, - ii raspunse el - De nu vei gasi-o acum in catel. Atunci imparatul chema pe gelat Si dete pe ciinele nevinovat Sa-l junghe indata ca p-un mielusel, Cum si despicindu-l sa caute-n el; Care totodata porunca-mplinind Si cavalaria intr-insul gasind, Sa mira-mparatul, ramiind uimit Pentru ghicitorul cel prea procopsit, Cum putu el astfel numa-ntr-un cuvint Sa ghiceasca lucrul tocma ca un sfint! Pentru care foarte mult ii multami Si bogate daruri dindu-i il cinsti. La plecarea-i insa din palat de sus, Tatarul atuncea care l-a adus, Parca ii soptise la ureche drac, Si o vulpe vie bagind intr-un sac, O puse la scara s-in grab alergind Drept la imparatul, ii spuse zicind: - Imi pare,-mparate, c-acest ghicitor Un prost o sa fie si amagitor, Ci am pus o vulpe la scara-ntr-un sac, Vrind un haz sa faceti, gluma sa va fac, Si d-aveti placere, puteti intreba, Sa vedeti, ghiceste ce este au ba? Imparatul dara fiind indemnat, Ca spre o cercare l-a si intrebat, Zicind: - Filosoafe, vei putea ghici Ca ce lucru este in ast sac d-aci? Iar el, clatind capul cel de tot prostesc, S-a zis singur luisi proberbul obstesc: „Ai umblat tu, vulpe, pe cit ai umblat, Dar tocma acuma ti s-a infundat!“ - Bravo! - imparatul zise catre el - Ai ghicit, asa e, mergi sanatosel. Deci dar ghicitorul la tara-i plecind Si daruri cu sine multe aducind, Cum sosi, indata la palat s-a dus Si la imparatul scrisoarea au dus, In care scrisese cellalt imparat Despre ghicitorul cite s-au urmat, S-il lauda foarte ca e procopsit, Cum s-in ce chip toate frumos i-a ghicit. D-aci ghicitorul la casa-i mergind, Spuse intimplarea nevestii pe rind, Si sezind cu dinsa la vorba si sfat Isi detera planul in chipul urmat, Zicind: - Intimplarea ne-a facut bogati, Cu bani, cu avere si destui argati; Acest noroc insa care l-am avut Poate sa ma surpe numa-ntr-un minut, Ba si sa-mi aduca peire de cap, Sa nu poci nici starea, nici viata sa-mi scap; Ca cumva-mparatul iar d-o porunci Ca si pin-acuma ceva a-i ghici Si n-oi putea lucrul cumva a-l brodi, Toat-a mea prostie sa va dovedi; Ca acuma, uite, cu tremuraturi, „Scapai scurt de coada, printre picaturi“; „Ca minciuna poate pina la un loc, Si ea ca si toate este cu soroc; Intii te ardica ca fulg din gunoi S-in urma te-arunca ca glontu-n noroi“; Ca n-re nici aripi pe sus a zbura, N-are nici picioare pe jos a umbla, Ci noi mai-nainte sa ne pregatim Si de rau viata sa ne o scutim. Chibzuind acestea, mut toate pe loc S-in patru parti casii ii pun noaptea foc; Apoi stind la uliti strig, zbier si racnesc Ca sa ard cu totul si sa saracesc; Sare lumea-ndata, tulumbe alerg, Toti, cu mic, cu mare, ca sa stinga merg, Vine s-imparatul raul a vedea Si la ghicitorul mingiieri sa dea; El iar cum il vede sa facu pe loc Ca voieste-n graba sa sara in foc. Strigind: - Vai de mine! sint stins, saracit, Ca-mi arde in casa cartea de ghicit. Puse imparatul oameni a-l opri Ca nu-n desperearea-i in foc a sari, Zicind catre dinsul: - Dar ce, nebun esti, Vei pentru o carte sa te prapadesti? Iar el striga iarasi: - Dar cum sa ghicesc, Si in care case sa mai locuiesc? Imparatul zise: - N-ai ce sa-mi ghicesti, S-iti fac alte case sa te odihnesti. Astfel el cu planul care-l nascoci Scapa si de grije de a mai ghici, Si cistiga iarasi dar imparatesc, Palate si alte cite-i trebuiesc. Multi saraci in lume cred in ghicitori, Fara sa-i cunoasca ca-s inselatori, Fiindca se-ntimpla cu vreun cuvint Ceva sa ghiceasca zicind numa-n vint; Dar vor lua pilda din acest cirpaci Prin ce uneltire s-a vestit dibaci, Si sa nu mai puie-n ghicitori temei, In bobi si carti date de proaste femei.

Versuri scrisa de poezii.ro poezie scriitor poet Anton Pann cartea poet poezia. Rime de dragoste rime poezie cine a scris poetul literatura poeti romani poezii.ro versurile Despre minciuni si flecarii poezie versuri.


Alte poezii de Anton Pann
Cele mai cerute poezii
  1. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
  2. soarele si copiii de elena dragos
  3. la sanius de ion agarbiceanu
  4. mostenirea de otilia cazimir
  5. eva de ion pillat
  6. in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
  7. de
  8. tabla inmultirii cu 7 de vasile romanciuc
  9. crizanteme de elena dragos
  10. soarele si copii de elena dragos
Versuri melodii Poezii forum
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #