poezia El nu s-a intors din bataie de Vladimir Visotki versurile poeziei El nu s-a intors din bataie scrisa de poetul Vladimir Visotki
roversuri.ro
>
Litera V >
Vladimir Visotki
>
Poezia El nu s-a intors din bataie de Vladimir Visotki
Poezia El nu s-a intors din bataie
(neaprobat)
Vladimir Visoțki
El nu s-a întors din bătaie
Deși totu-i la fel, totu-mi pare străin -
curge râul sub soare și ploaie,
se-oglindește pădurea în cerul senin,
numai el nu s-a-ntors din bătaie.
Câte nopți fără somn ne-am certat răgușit,
în colibă făceam hărmălaie.
Că-mi lipsește nespus abia azi am simțit,
când el nu s-a întors din bătaie.
Din senin se-ntrista, cânta fals când cânta,
tăcea mâlc sau vorbea cu văpaie.
Ca buimac uneori se-nvârtea până-n zori,
însă ieri nu s-a-ntors din bătaie.
Primăvară-i din nou, cu miresme puhoi!
Scot tutunul și-i spun: dă-mi o foaie...
Doar tăcerea foșni printre mugurii noi,
fiindcă el nu s-a-ntors din bătaie.
Morții noștri nicicând nu ne lasă la greu,
cei căzuți dintre noi stau de strajă.
Se îngână pădurea cu cerul mereu
și copacii albaștri veghează.
Era loc pentru doi în coliba de lut,
trecea timpul în doi ca o ploaie.
A rămas unul singur, dar îmi pare acum
că Eu nu m-am întors din bătaie.
Tradus din limba rusă - Lucia Sotirova
Cartea Vladimir Visotki literatura poezii.ro poezie poet versuri. Versuri poeti straini rime rime versurile literatura versuri scoala rime El nu s-a intors din bataie descarca scrisa de cine a scris scrisa de cine a scris limba romana.
poezie El nu s-a intors din bataie autor Vladimir Visotki
Cele mai cerute poezii
- eva de ion pillat
- la sanius de ion agarbiceanu
- de
- in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
- soarele si copiii de elena dragos
- crizanteme de elena dragos
- mostenirea de otilia cazimir
- eva de ion pilat
- Plaiul meu de grigore vieru
- cuvintele de stefan tudor