poezia Soferul si nevasta-sa de Adrian Paunescu versurile poeziei Soferul si nevasta-sa scrisa de poetul Adrian Paunescu

roversuri.ro > Litera A > Adrian Paunescu > Poezia Soferul si nevasta-sa de Adrian Paunescu

Poezia Soferul si nevasta-sa




Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul sau, Dar ne gandeam ca o sa aiba, Era primavara, Venea vara, Se dezghetau drumurile, Puteai sa mergi cu gulerul camasii descheiat, Se dezghetau drumurile, Noi cantam cantece de-ale noastre, vechi, Pe care nu le mai cantasem de multa vreme Si unii din cauza vitezei, Care-i imbata, Altii cu o tandra ironie, Am inceput sa zicem, sa cantam Ca autobuzul nostru E cel care dezgheata Drumul pe care mergem. Pe directia aceea spre munte, Spre marele munte, Nu mai mersese niciodata un autobuz, Numai turisti particulari, Numai nebuni ocazionali. Asa ca nu ne interesa destinatia, Ne ajungea bucuria Ca mergem cu totii spre marele munte. Soferul era tanar, Conducea pentru prima oara Un asemenea autobuz. Fusese ajutor de sofer, Lucrase mult si cinstit, Dupa cum mergea, dupa cum frana, Era fara indoiala cel mai bun sofer Dintre toti soferii nostri, Asta conduce exceptional, strigam noi, Asta-i omul care ne trebuie Si el dadea din mana cu modestie Rugandu-ne sa nu-l mai laudam, Cal incurcam la condus. In fond e autobuzul dvs., Eu sunt al dvs., M-ati ales sa conduc autobuzul, Asta-i treaba mea. Noi am aplaudat, chiar si aceasta lepadare, a lui, De laudele noastre. Si autobuzul mergea mai departe Si-n diverse localitati, in care ne opream, Multi urcau Si nimeni nu mai voia sa coboare. Era un autobuz unic Nu mai exista asa ceva in imprejurimi. Ramasesera-n urma troleibuzele agatate De reteaua electrica Si lipsite de orice independenta, Tramvaiele inghesuite intre sine Si aceeasi retea. Autobuzul nostru se incarcase inspaimantator, Fiecare urca in autobuz cu ce avea mai bun, Soferul conducea exceptional, Nimeni nu conduce mai bine ca el, Strigam noi Si el dadea moale din mana, Si noi strigam iarasi, Lasa frate, lasa modestia la o parte, Da-o dracului de modestie Noi, care n-am avut niciodata posibilitatea Unui asemenea drum, Stim valoarea lui adevarata, Esti al nostru, Esti dintre ai nostri, Ramai intre noi, Bravo, Ura, Si el nu mai putea sa ne opreasca, Trebuia sa fie atent la drum, Iar noi eram prea multi Si incepusem sa-l incomodam, Stateam claie peste gramada in autobuz, Dar uneori ii blocam o mana sau un picior, Pana cand cativa meseriasi L-au rugat sa opreasca pentru cateva minute Ca sa-i faca o cusca de protectie, Sa nu-l mai incomodam la condus, Dar sa-si ia si nevasta langa el, Au zis altii, Ca drumul e lung si se plictiseste omul. Si uite-l acum in cusca lui de protectie, In cabina lui blindata! Ce hotarat conduce, A dat drumul si la muzica, Se aude in toata masina o muzica eroica, Pe care o intrerupem noi din cand in cand Cu cantece despre el si de drumul nostru, Si hai, ma, sa fim atenti si cu nevasta-sa, Ca si el e om. In autribuz vara e cald Iarna e frig, Drumul continua, Am inceput sa obosim, Nene soferule, opreste, Sa ne odihnim si noi. Sa te odihnesti si dumneata, Ca n-o fi foc, Dar el nu mai aude, El conduce, Si-ntr-adevar, conduce exceptional, E cel mai bun, strigam toti, Dar ne e foame, Pentru ca n-am mai oprit demult, Si-avem nevoie si noi De paine, de apa, de un ragaz, Probabil c-am inceput sa-l si enervam Cu mofturile noastre Setea, foamea, somnul, Geamurile autobuzului nu mai exista demult, Pe ele au sarit cei ce n-au mai putut suporta, Usile au ruginit si nu se mai deschid, Si soferul conduce autobuzul Din ce in ce mai nervos, A inceput sa faca si accidente, Stau si el si nevasta-sa cu mainile pe volan, Marile piscuri ii cheama, Mai e putin combustibil, Am intrat pe un fel de linie ferata, Vecina cu drumul, Dupa ce ni s-au spart cauciucurile Si dupa ce soferul a daramat Cu lovituri de autobuz Case si biserici, Sate si orase, Incepem sa coboram, Si bineinteles ca viteza creste, Asa e la orice coborare, Viteza creste, Nu mai e nimeni in autobuz, Unii au murit, Altii au fugit, Alii ne-am uscat de foame si de sete, Altii am inghetat de frig, Muntele e tot mai departe, Dar autobuzul coboara Halucinand pe linia moarta De cale ferata, Si numai ei doi, Soferul si nevasta-sa, In cabina blindata, Se uita doar inainte, Nu mai stiu pe cine conduc si unde se duc, Si de ce tac toti pasagerii Si de ce se merge cu viteza prabusirii, Cand excursia incepuse atat de frumos Catre marele munte. 12/13 iulie 1987



Limba romana rime poezii.ro literatura poet cuvintele poeti romani de dragoste Soferul si nevasta-sa. Versuri cuvinte cine a scris versuri versuri cultura versurile versuri poetul Adrian Paunescu versurile poeziei de dragoste rime.


Alte poezii de Adrian Paunescu
Cele mai cerute poezii
  1. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
  2. aripioare de argint de emilia caldararu
  3. de
  4. soarele si copiii de elena dragos
  5. locuinta din dumbrava de
  6. la sanius de ion agarbiceanu
  7. mostenirea de otilia cazimir
  8. in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
  9. eva de ion pillat
  10. tabla inmultirii cu 7 de vasile romanciuc
Versuri melodii Poezii forum
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #