roversuri.ro
>
Litera N >
Nichita Stanescu
>
Poezia Frunza verde de albastru de Nichita Stanescu
Poezia Frunza verde de albastru
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om intreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvant
despre intregul pamant,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergand pe-un camp de noapte,
de la unu panĂ¢€™ la sapte -
de la sapte panĂ¢€™ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza panĂ¢€™ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamantul si cu luna,
noaptea cand stau impreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcaiul la spinare
si cu ochiul in potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada...
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
inhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gat cu mine
tot in dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi in doi un numar,
tot din trei in trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci in cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad in fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
in timpan de oameni vii,
in a fi si a nu fi,
cand imi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic samburi,
si-am zis pom ca sa zic scanduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cantec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi canta cu fior,
si din osul de la mana
fluierand o saptamana,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cantat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.
Scriitor poezia Nichita Stanescu poet romana versuri versuri scriitor Frunza verde de albastru cuvinte cartea autor rime poeti romani poezie poetul cuvintele. Versuri.
Alte poezii de Nichita Stanescu
