roversuri.ro
>
Litera M >
Mihai Eminescu
>
Poezia Gelozie de Mihai Eminescu
Poezia Gelozie
Cand te-am vazut, femeie, stii ce mi-am zis in sine-mi?
N-ai sa patrunzi vreodata inluntrul astei inemi.
Voi pune usii mele zavoare grele, lacat,
Sa nu patrunza-n casa-mi zambirea ta din treacat.
Si cum? dar intelegi tu cum? Cu-acea gelozie,
Ce gandurile-ti arde si inima-ti sfasie.
Caci ma-ntrebam, se poate c-atat de-mpodobita
Cu inima si mintea, sa nu fie iubita?
Caci prea, prea e frumoasa... Dorinta-i guraliva,
Ademenirea-i blanda, putut-a sta-mprotiva
Atator vorbe calde soptite cu durere,
Ce aerul il imple c-un val de mangaiere?
Putut-a impotriva atatora sa steie
Cand e asa de dulce si nu-i decat femeie?
Stiind ca o sageata din arcul cel cu gene
E chiar durerea insasi a vietii pamantene,
Venin stiind ca este sarutul zanei Vineri,
Venin mi-era suflarea si ochii tai cei tineri
Si nu voiam ca dansii cu dulce viclesug
S-aprinza al meu suflet pe-al patimilor rug;
Si zborul cugetarii-mi, mandria din cantare-mi,
Eu nu voiam c-un zambet al tau sa mi le sfaremi...
Priveai la mine straniu si te mirai ca tac...
Tu nici visai ca-n gandu-mi eu falcile-ti dezbrac
De carnurile albe si gingase si sterpe,
Ca idolului mandru scot ochii blanzi de serpe,
Tu nici visai ca-n gandu-mi eu fata ta o tai,
Ca ce ramase-atuncea naintea mintii-mi, vai!
Era doar inceputul frumos al unui les...
Ba mai treceai cu mana prin perii tai cei desi,
Si nici visai ca gandu-mi te face de ocara
Pentru ca porti pe oase un obrazar de ceara
Si ca priviri grozave, ca mani fara de trup,
Se intindeau asupra-ti, cu ele sa te rup,
Si pe cat de frumoasa si gingasa la port
Eu te priveam atuncea c-un rece ochi de mort.
Dar m-ai invins... Patruns-ai a inimei camari
S-acum lucesti ca steaua fatala peste mari
Pe gandurile mele... si treci asa frumoasa
Ca marmura de alba, cu gene lacramoase,
Si cum plutesti n-atinge piciorul de pamant...
Atarni precum atarna nadejdile... de vant.
Ma misc ca oceanul cu suferinti adanci,
Ce bratele-i de valuri le-atarna trist de stanci.
Se nalta si recade si murmura intruna
Cand luneca pe negre paduri de paltin luna:
Patruns el e de jalea luminei celei reci...
In veci de el departe si el iubind-o-n veci.
De s-ar lasa pe sanu-i, din cer vrodinioara,
El ar simti ca-nluntru-i cu ceru-ntreg coboara
Si-ar cadenta durerea-i pe-al veacurilor mers
C-un univers deasupra-i si-n el cu-n univers.
Astfel domnesti pe visu-mi si pe singuratate-mi
Si misti in al meu suflet un ocean de patemi.
Iar bratele-mi s-arunca ca valurile marii
 Ah, in desert nici nu pot ca sa te dau uitarii Â
S-arunca inspre cerul cel luminos, recad
Si mistuit de chinuri ca Tantalus in iad.
Dar in zadar! caci astfel a fost vointa sortii
Ca tu sa-mi dai durerea si voluptatea mortii
Si sa-mi rasai din marea de suferinti, inalta
Ca marmura eterna iesita de sub dalta.
Rime rime cultura de dragoste Gelozie Mihai Eminescu cultura versuri versuri. Poezii.ro cine a scris cuvinte poeti romani cuvinte romana rime versuri cultura de dragoste cuvintele poet.
Alte poezii de Mihai Eminescu
