roversuri.ro
>
Litera M >
Mihai Eminescu
>
Poezia Horia de Mihai Eminescu
Poezia Horia
Sa priveasc-Ardealul lunei i-e rusine
Ca-a robit copiii-i pe sub mani straine.
Ci-ntr-un nor de abur, intr-un val de ceata,
Isi ascunde trista galbena ei fata.
Horia pe-un munte falnic sta calare:
O coroana sura muntilor se pare,
Iar Carpatii tepeni ingropati in nori
Isi vuiau prin tunet gandurile lor.
 Eu am  zise-un tunet  suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul sau;
Fruntea-mi este alba ca de ani o mie,
Dara a lui nume mai mult o sa tie.
 Nalti suntem noi muntii  zise-un vechi Carpat Â
Dar el e mai mare, ca ni-i imparat.
Atunci luna iese norilor regina,
Fruntea lui cea pala rosu o-nsenina,
Galbenele-i raze incing fruntea-i rece,
Ca parea din munte diadem de rege.
Si un stol de vulturi muntele-ncongior,
Cugetand ca-i Joe, dumnezeul lor,
Cand in miezul noptii, cununat cu nymb,
Fulgere arunca sus de pe Olymp.
Versuri scriitor scoala scriitor versuri poezie scoala descarca Mihai Eminescu cartea poezii.ro versuri versuri literatura Horia poeti romani. Versuri scoala cultura cultura scoala scoala.
Alte poezii de Mihai Eminescu
