roversuri.ro
>
Litera A >
Adrian Paunescu
>
Poezia Iubiti-va pe tunuri de Adrian Paunescu
Poezia Iubiti-va pe tunuri
Ma voi feri ca de foc de pericolul
Ca dragostea sa devina
Obiect al meditatiei,
Al speculatiei,
Al filozofiei.
Fereasca Dumnezeu
De acea dragoste retorica,
In stare sa ucida
Numai eroii
Pe scenele de scandura uscata.
Alt fel de dragoste am trait eu
In zilele si-n noptile vietii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Si nici un regizor
Nu mi-a putut iscali pieptul
Cu biata lui cerneala rosie,
De care s-au invrednicit toti actorii.
Eu insumi am ceva teatral
In fiinta mea.
Dar eu nu sunt actorul,
Eu nu sunt regizorul,
Eu sunt autorul
Tragediei pe care o joaca atatia.
Adolescenti si adolescente
Se vor regasi teatral
In poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boala de care voiesc sa ma lepad
Si nu pot.
Caci nici o boala nu devine
Mai mica in tine
Daca se molipsesc si altii de ea;
O, dragostea mea devastatoare,
Cati tineri isi vor face iluzia
Ca-i poti salva cand te vor citi
In cuvintele mele.
Nu exista propriu-zis experienta umana,
Nimic nu e valabil decat o singura data,
Ca o seringa in vremea moderna.
Totul se arunca dupa folosinta,
Inclusiv dragostea unui poet
Citita in cartile lui.
Nici Biblia nu foloseste,
Nici Biblia n-are un continut exemplar,
Experienta din Cantarea Cantarilor
Se pierde ca un proces verbal de sedinta,
Nu e nimic de facut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decat placerea estetica.
Eu simt autorul tragediei,
Eu declam impreuna cu actorii,
Eu fac fibrilatie la inima odata cu regizorii,
Eu aplaud si huidui impreuna cu spectatorii,
Eu ma spanzur impreuna cu administratorul teatrului
In acest final de veac
In care dragostea
A ajuns atat de prost vandabila.
Se joaca, dragii mei,
Tragedia dragostei
In fata scaunelor goale.
Murim si nimeni nu se uita la noi,
Actorii turbeaza pe scandura goala
Si poate ca de-atata singuratate
In salile in care joaca
Ei incep sa ia in serios
Rolurile din tragedia dragostei.
N-a fost chip sa scap de aceste cuvinte,
A trebuit sa vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut rabdarea
Sa-si omoare toti eroii,
Stiind
Ca va fi absolvit de marea lui vina
Pentru ca, intre timp, oricum,
Toti aveau sa moara,
De moarte fireasca.
Dar eu sunt poet liric,
Eu inca n-am deprins invatul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devora persoana intai.
Si de-atatea ori am simtit nevoia
Sa ma salvez cu un plural al majestatii
Si n-am putut si unii dintre voi
Au numit, prosteste,
Aceasta care mi s-a intamplat,
Egoism.
Si nici nu am blestemata
Raceala de cuget
A sefului de cadre
Care iubeste-n taina,
In vreme ce actioneaza
Cu dosare si referinte de tot felul
Impotriva tuturor iubirilor si a tuturor celor
Care iubesc.
Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic,
In romantismul ei
Desuet si expresionist.
Iubesc
In numele tuturor umilintelor,
Si al tuturor asa-ziselor faradelegi pedepsite
De legi fara de lege.
Vai mie, autor de tragedii,
O s-ajung exemplar, o sa se predea
Lectii de literatura universala
Pe textele mele,
Biata autopsie,
Vinovata si impudica autopsie,
Cati din voi, care va veti supara pe copii vostri
C-au luat note mici
La lectia “Poezia lui Adrian Paunescu”,
N-ati fi azi in stare
Sa ma ucideti
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii vostri, ci voi ati putea ramane repetenti.
Va voi trece clasa,
Pe voi si pe femeile voastre,
In fata carora ingenunchez
Pentru sfanta rabdare pe care o au cu noi
Si pentru misteru1 care ne leaga.
Va voi trece clasa, va voi trece veacul,
Veti supravietui in poezia mea,
Si poate mai mult in pozia mea de dragoste,
Care nu e reglementata
Prin hotarare a Consiliului de Ministri.
O, bietii mei prieteni!
Scriu poezie de dragoste
Si stiu ca n-am nici o sansa
In timpul vietii mele.
Sunt facut sa par altceva,
Suport interdictia de a va fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru ca-n cladirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toata munitia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru ca in orasul nostru
Nu mai e loc nicaieri altundeva de poeti
Intrucat primaria e plina de functionari.
Teatral, teatral, intr-adevar,
Si rugindu-va,
Implorindu-va,
Ordonidu-va:
Pace si dragoste
Si daca sunt pe lume si dragostea, si pacea
Va fi si Truda de-a le pastra.
Bucurati-va ca mai aveti
Poeti din acest os,
Pasari de aceasta marca,
Impulsuri in aceasta directie.
Bucurati-va, bucurati-va, plangand,
Ca in vreme ce voi ma credeati surghiunit
In sintaxa unei singure orientari,
Sa lucrez ca orbetele
Pentru infatisarea voastra festiva,
Eu iubeam si scriam
Poezie de dragoste.
Iar pe voi, fratii mei tineri,
Pe voi, care ma veti citi crezand
Ca veti avea ceva de invatat din poezia mea de dragoste
Va rog, nu pariati prea mult
Pe aceasta iluzie.
Nimic nu se invata de la nimeni
Pana cand nu inveti acel lucru
Din propria ta experienta.
Voi ma veti iubi
Abia dupa ce
Veti ajunge-n situatia mea.
Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,
Poezia mea de dragoste nu e initiere,
In versurile mele nu veti gasi
Descrise somptuos
Pozitiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiana
Sau chiar daneza.
O, nu. Toata poezia mea de dragoste
E o imensa vatra de cenusa
La temelia unui rug
Ce arde inca.
Luati aceasta carte-n maini,
Aceasta macheta a unui teatru tragic,
Iubirea e tragica.
Pentru ca iubirea e moarte,
Iubirea e tragica
Pentru ca actorii o rostestesc cu suflarea taiata,
Mareata cum e
In scriitura pe care au invatat-o,
Dar abia asteapta sa coboare
Dupa ce si-au imbracat hainele de strada
In fierbintea, urata, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
In sala pe fiecare-l asteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fata pura plange,
Cand iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se saruta pe scena cu o actrita.
Vai, eterna contradictie
Dintre arta si viata!
Nu va luati dupa spusele mele, ci dupa cele scrise
Cititi cartea mea
Cand viata v-a obosit de-ajuns intr-o zi,
Eu nu am pretentia sa va invat nimic,
N-am decat orgoliul de-a ma alatura
Cu toata cenusa distrugerii mele
Cenusilor voastre,
Caci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea incepe
Iarasi BR> Lumea.
Si cand veti vedea
In fata ochilor vostri arzand de iubire
Tunurile veacului pregatindu-se s-a-distruga
Campiile si fabricile,
Oamenii si muntii,
Pasarile si pestii,
Bibliotecile si spitalele,
Mormintele si bisericile,
Nu pregetati, aruncati-va hainele de pe voi,
Imbratisati-va, sarutati-va,
Si pentru ca pamantul e rece,
Iar tunurile care vor sa-l distruga sunt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionata de-atatea arme,
Sub ochii holbati ai armatelor,
Sfarimand ochelarii gretosi ai generalilor,
Fara nici o rusine,
In numele singurei religii care ne uneste,
Credinta in continuitatea speciei umane,
Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Concediati tunarii
Si dezamorsati obuzele
Si dati-ne acest prim si netrecator
Semn al pacii universale.
Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Iubiti-va pana le veti hodorogi,
Pana le veti scoate din functiune,
Iubiti-va aruncand din maini
Tot ce vi se-ntampla s-aveti in maini,
Actele voastre, banii vostri, oglinzile,
Chiar si aceasta carte care nu are decat meritul
Ca apartine unui om
Care in viata lui, desi n-a avut norocul
Sa faca dragoste pe nici un tun,
Cand n-a dormit si n-a scris,
A iubit
Cu disperarea conditiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Si cu daruirea muribundului.
Faca-se profetia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!
Poezia autor scoala versuri poeti romani autor poet scoala autor. Cultura poezii.ro cuvintele cuvintele poezia Iubiti-va pe tunuri poet versuri rime poezie versurile poeziei Adrian Paunescu.
Alte poezii de Adrian Paunescu
