poezia Lupta cu inertia de Nicolae Labis versurile poeziei Lupta cu inertia scrisa de poetul Nicolae Labis

roversuri.ro > Litera N > Nicolae Labis > Poezia Lupta cu inertia de Nicolae Labis

Poezia Lupta cu inertia

Omul Comun I. Dilema 1. O viziune a omului comun Aievea nu si nici cu-nchipuirea Eu muntii nu-i mai simt cum ii simteam In vremea unor basme petrecute Cand se facea ca un copil eram, Cand ma-nsoteam cu pasari si cu ciute, Cand ma-nstelam cu flori, cand nu eram. Vad o-nserare plina de lumina Plutind pe bucla unui brau de brad, In mijloc e poiana-n luna mata, Si-ntr-insa cineva a desenat Copilul pur pe care altadata Asa precum pe mine l-a chemat. Tabloul se apropie si creste, Il am in fata ca un ochi deschis. Copilul misca buzele si-ngaima: “Esti rau, straine - te-am vazut si-n vis”... Si buzele ii tremura a spaima - “Esti rau, straine, pleaca” - mi-a mai zis. “Ce vrei, copile? Nu ma poti cunoaste! De ce-mi privesti in suflet ca-ntr-un sac? Vezi bine, nu sunt jucarii intr-insul.” “De-aceea-ti pare sarbad si posac.” Si-nabusit a trebuit sa tac. “Esti rau, straine. Lamurit eu nu stiu, Dar te-am vazut si-n vis si se facea Cum cineva pe oameni ii loveste - Slugarnic tu ranjeai in dreapta sa. El mi-a strigat: - Si tu, la fel vei creste! Eu cand voi creste nu voi fi asa.” Pe frunte imi tasni sudoare rece - “Asculta, desantat judecator, Gaseste-ti alta victima si spune-i Acest vis sadic si amagitor; Ai merita sa fii legat in funii, Sa nu mai tulburi traiul tuturor.” Dar deodata-n juru-mi mii de voci S-au auzit strigand cu larma multa: “Asculta, tu, strainule de jos. “Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!” Oh, surd strigau si trist si dureros - “Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!” De-atunci nicicand eu nu l-am mai vazut, Dar parca ma-nfioara-o presimtire Si-mi tot repet blestemul ce-a rostit Cu voce tremurata si subtire, Prin codri mari il caut ravasit Si-n vise il mai caut, in nestire. Dar pentru mine azi straini is codrii, Sunt numai arbori, pietre, flori si hau, Iar visele-ncarcate de cosmaruri Nu-mi mai aduc curatul chip al sau... Pe suflet tot arunc cernite zaruri - “De ce mi-ai spus, copile, ca sunt rau?” 2. Omul comun ia o hotarare “Eu viata mi-am inchis-o sub lacate, Si-atatea zile s-au statut in van, Din multe cugetari adevarate Mi-am injghebat un jalnic paravan. Mi-am injghebat justificari senine Cand parasisem drumul durei munci: Dar dac-ar roade suferinta-n mine Tot necesara-as crede-o si atunci? De m-ar izbi puterile inerte Ce stanjenesc inaltul tarii zbor, Au m-as pastra si-atunci in trandavia, Acestui trai anost si-adormitor? Se cere sa lovesc in cei pe care Eu i-am slujit, simtind ca putrezesc. Va fi nevoie, stiu, fara crutare, Fara regret, si-n mine sa lovesc. Ideile-mi ramase, triste cete, Am sa le-ntrem cu asprul vietii vin, La oameni, parasitii mei prieteni, Sfios, dar hotarat am sa revin. . . . . . . . . . . . . . . . Vad o-nserare plina de lumina Plutind pe bucla unui brau de brad. In mijloc e poiana-n luna mata Si-ntr-insa cineva a desenat Copilul pur pe care altadata Asa precum pe mine l-a chemat. Eu simt o bucurie dureroasa, Simt ochii lui tintiti asupra mea Si tamplele imi bat infierbantate, Sunt stanjenit, dar parca as zbura... - Copile, ai avut atunci dreptate, Dar pentru ce ma mai privesti asa?” II. Regenerarea 1. Omul comun pleaca din birou “Buna dimineata, muntilor. Dormisem Un somn greu, dar iata, iar va pot privi, Buna dimineata, codrilor de tisa, Buna dimineata, proaspeti zori de zi. Buna dimineata, oameni. Somn de moarte Ma zvarlise intre trandavi si invinsi, Buna dimineata, sate de departe, Buna dimineata, zori de zi aprinsi. Drumuri nesfarsite, buna dimineata, In cosmaru-mi groaznic v-am visat ades... Am sa-mi spal in roua palmele si fata Si-am sa sorb mireasma florilor de ses. Sovaielnici pasii-mi cauta-n tarana Urmele pe care mai demult am fost. Urme noi strivira urma cea batrana Si sa o mai caut n-are nici un rost. Temelii durate trudnic inainte Sunt acoperite de cladiri intregi. Viata-n cascadarea-i larga si fierbinte Zamisleste zilnic innoite legi. Buna dimineata, pasari bete-n soare, Mi-ati strigat odata sa ma-ntrec cu voi. Ma primiti voi dupa-atata vreme oare? Ori va veti retrage-ndemnul inapoi? Sufletu-mi se umfla-n vant ca o aripa, Clipele prin arbori freamata a zbor. Fierb in campuri seve, pasarile tipa... Amintirea, numai, tace mustrator...” III. Treapta superioara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Tablou general Pe fluviul fara de capat si fara sfarsit, Pe fluviul timpului luneca stoluri de nave, Catarge-ndreptate spre est si spre vest si zenit, Ori, fara catarge, bolnavele lumii epave. Iar apa aceasta-i vrajita si-nchide in ea Atatea destine sub undele-i verzi de uitare, Si-atatea destine, pe unda-i brazdeaza sa stea O urma-n vecie nestinsa si scaparatoare. Si fluviul curge in curbe-ndoite spre inalturi Cu apele-i palide-n tot mai grabita navala, E-un clocot de valuri, e-un cor ce se zbuciuma-n salturi, Aud zanganind o fantastica lupta navala. Epavele lumii isi cheama arcasii pe punti - Fantome cu sangele inca in vine - Gem robii sub punti si catusele-si zornaie, crunti, Sagetile tiuie-n zboruri haine. Pe navele lumii au oamenii scut nepatruns, Steag rosu se zbate, Fantome cu sangele inca in vine, pe-ascuns, Lovesc pe la spate. Dar navele lumii, pe val, neinvinse zburand, Tresalta, In fund de epave catusele sar, rasunand Sub dalta, Si fluviul curge in curbe spre steaua inalta. Pe fluviul timpului navele tinere luneca. Cu faruri aprinse se surpa-ntunericul orb, Si razele lor ascutite nicicand nu se-ntuneca Si, simplu matroz, eu lumina aceasta o sorb. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4. Spre fericirea personala Somnul meu las e de-acum amintire urata Care-n rastimpuri ma intarata... Lumea sufletului mi-i asanata, Cerbii printr-insa tropota-n ceata, Suna sub soare si luna, mereu, Clopotul limpede-al cerului meu. Cu bratele goale din zori pana-n sara, Se secera-n sufletul meu ori se ara, Se-nalta ganduri, se sapa fantanile, Se suiera doinele de primavara - Doinele mele - izvoarele-ngane-le... Si totusi, ceva mai lipseste. Flamand, Inima inca-mi mai bate, cerand. Lipseste o floare, neinflorita Nici in somnu-mi adanc, Nici in munca-mi grabita. Ma desteptasem si-atunci am pornit Prin euritmia padurii in goana, Aerul muntilor m-a ametit, M-au incantat caprioarele negre-n poiana, Si pestritele aripi tremuratoare, Si susurul surd izvorat de sub bolti de frunzare... Dar numele nu mi-am legat De nici un copac cu frunzisul rotat, N-am chemat nici o caprioara la mine S-o sarut intre coarnele fine, Apoi, amandoi, dupa vant, in lumina Sa pornim dantuind peste stancile rosii, de fier... Poate de-aceea-mi venea sa tip fara pricina Si ma oprea, rusinandu-ma, codrul sever. Ma desteptasem si-atunci am pornit Prin sate, in carul cu crasnete frante de roti. Am stat la taifas cu taranii si fetele tinere, Langa ei ma-ntristam si mergeam la petreceri cu toti. Intrebam: Voi, naivi filosofi, sa-mi raspundeti, Care e marele vietii-adevar? Ce sa fac? Am trecut de la unul la altul, precum in padure Eu treceam intreband despre farmec copac de copac - Si-mi compuneam un raspuns intrebarii Culegand de la toti, de la toate, Precum in paduri din frunzele nenumarate... Ma desteptasem si-atunci am pornit Printre blocuri semete cu-antene pe teasta bombata, Blocuri dansand dupa muzica dura-a tramvaielor, Muzica ametitoare si multiplicata, Sora cu muzica sobra, de unghiuri si planuri, Armonie-a metropolei, jerba de fier si elanuri. Dar nu m-am legat de nici un ungher, De nici o fereastra aprinsa in seara stingher, De la toate ferestrele-o raza am aprins si-am strans, Pentru mine. De aceea nici o fereastra Nu s-a aprins, nu s-a stans... Veti spune ca multe-am vazut, dar nimic n-am pastrat Ca nimic n-am ales din a lumii bogata recolta, Dar eu am vazut si pastra-voi ceva minunat, O constelatie rosie-aprinsa pe bolta, Si sufletul meu incantat numai ei ii ridica Soapta-mi de dragoste, pana-acum unica “Constelatie ce sui In azurul albastrui Dupa legi ce azi le stiu, Sfredel luminos si viu, Constelatie ce sui, Si planeta lumii mele Limpezita de ploi grele Zboara-n largile-ti inele... Constelatie ce sui, Cad imbatranite stele In adancul timpului, Intr-al mortilor pustiu... Numai tu nu poti s-apui, Sfredel luminos si viu, Constelatie ce sui.” Zboara-n seara soapta clara, Sufletu-mi freamata ca o vioara, Si totusi ceva mai lipseste. Flamand, Inima inca mai bate, cerand, Dar lumea sufletului mi-i asanata, Cerbii printr-insa tropota-n ceata, Suna sub soare si luna, mereu, Clopotul limpede-al cerului meu. 5. Poiana primei amintiri Revad din nou poiana primei amintiri - Copilul care am fost eu spre mine vine, Vorbeste rar muscandu-si buzele subtiri... - Imi placi. Dar eu am sa devin mai bun ca tine... Si ma priveste cu o candida trufie, In jur se leagana-al padurii verde cerc, Ma simt patruns de-o-nlacramata duiosie - Copil prostut, tu oare crezi ca eu nu-ncerc?

Poet cine a scris poezie poeti romani autor romana poezii.ro. Limba romana poezie Lupta cu inertia cultura versuri cine a scris Nicolae Labis versurile cultura cartea de dragoste poezie versuri.

Alte poezii de Nicolae Labis

poezie Lupta cu inertia autor Nicolae Labis

Top poezii Nicolae Labis

Ultimele poezii adaugate

Top cautari

Cele mai cerute poezii

aripioare de argint de emilia caldararu
tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
de
soarele si copiii de elena dragos
locuinta din dumbrava de
la sanius de ion agarbiceanu
mostenirea de otilia cazimir
in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
eva de ion pillat
de Vasile Romanciuc