roversuri.ro
>
Litera A >
Alexandru Macedonski
>
Poezia Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski
Poezia Noaptea de ianuarie
I
Deznadejde fioroasa, stralucitu-mi-ai pe frunte,
Si incinsu-m-ai cu flacari care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stanca, mi-apasasi pe el un munte,
Dar mi-ai dat s-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Imi facusesi o coroana ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tau;
M-ai tinut in orice clipa cu simtirile-ncordate,
Mi-ai fost sora preaiubita si mi-ai fost si crud calau.
Ca Iacov frumos si tanar ce-adormise la fantana,
Desteptat fara de veste de un inger lucitor,
Ma chemasi la lupta crunta si ai vrut sa-mi fii stapana
Si sa-mi pui pe beregata uriasul tau picior...
Ca Iacov intrai in lupta s-am iesit ca el de-asemeni,
Si nici tu nu esti invinsa si nici eu invingator,
Dar alaturi de-oboseala ne-am culcat ca niste gemeni
S-am dormit, de este-o vreme, intr-un somn ingrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a vazut a vietii nava ici si colo alergand,
Dusa-n voia intamplarii pe-adancimi intunecoase,
Care n-au fost masurate nici de ochi si nici de gand.
Spre limanul care-l caut ma tot duce-a mea simtire,
Dar pe cand il cred aproape nici in suflet nu-l gasesc,
Si pe veci aceeasi groaza port si-n minte si-n privire,
Catre nici un tarm al vietii n-am s-ajung sa odihnesc.
Lemnul daca arde-n vatra a ramas cenusa rece,
Ce mai caut oare-n lume dac-am dat tot ce-am avut?
Sunt un soare care-apune, sunt un cantec care trece,
Sunt o frunza care zace pe al vietii negru lut.
M-am nascut in niste zile cand tampita burghezime,
Din tejghea facand tribuna, legiune de cotcari,
Pune-o talpa noroioasa pe popor si boierime;
Zile cand se-mparte tara in calai si in victime
Si cand steagul libertatii e purtat de carciumari.
II
Inimi reci ca vantul iernii, psalmodii pe-acelasi metru,
Voi, ce vecinic infranate de al linistii tic-tac
Regulat orele vietii bateti ca un cronometru,
Stiu ca versurile mele in adancul vostru tac.
Ele nu va spun nimica, - sunt cuvinte fara viata,
Cel mult sunete deserte pentru moartea ce va-ngheata;
Dar pe harpa mea de aur poezia va zbura
Si acum si totdeauna: - si puteti ramane mute...
Lara si Romeo vocea vor veni sa-mi imprumute,
Si cu dansii pe-ai mei umeri aplecati ca niste ingeri
Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plangeri.
Credeti oare ca un cantec cand din suflet se revarsa
Se asteapta sa rasune printre suflete de morti?
Credeti oare ca o frunte cand de foc ceresc e arsa
Si strabate c-o scanteie l-ale raiurilor porti,
Vrea sa stie de-omenire, cand pe-a cerului carare
Coronati de-o stralucire de lumini dumnezeiesti,
Heruvimii se coboara intr-a gandului cantare
Pentru-a-i da si consfintirea armoniei ingeresti,
Sau ca roua pica, poate, pentru frunze ce zac moarte
Prada pulberii in care le ia vantul sa le poarte?
Insa voi, ce-ati plans cu mine pe ruinele simtirii,
Fratii mei de cugetare, fratii mei de suferinti,
Voi, ce-ati fost luati ca mine pe-aripa nenorocirii,
Dand la vanturile soartei aspiratii si credinti,
Voi, care-ati trait ca mine intre cearcane inguste,
Sfasiati de-al vostru suflet ca de lacome lacuste,
Voi puteti a ma-ntelege, caci voi singuri ati trait...
Este o poema-ntreaga de-a fi plans si suferit.
Voi care cunoasteti viata sub oricare forma - voi,
Frunze vestede, purtate de rastriste prin noroi,
Voi care-ati umblat pe uliti fara haine, fara paine,
Si v-ati dus prin ploi si zloata cum se duce cate-un caine,
Ridicand in lupta vietii frunti semete de eroi,
Voi, nesiguri nici de astazi si nesiguri nici de maine,
Voi puteti a ma-ntelege, caci voi singuri ati trait...
V-a fost frig si v-a fost foame, insa nu v-ati umilit.
Voi, care in nopti senine ati pandit pe sub ferestre
Pe cand luna-mbraca zidul cu tapetele-i maiestre,
Pe cand vantul pleaca fruntea teiului mirositor;
Inimi vecinic zbuciumate, sub al dragostei fior,
Tineri care, din femeie, v-ati facut o zeitate,
Corpuri necorupte insa, suflete electrizate,
Voi puteti a ma-ntelege, caci voi singuri ati trait...
Este o poema-ntreaga sa poti zice: ,,Am iubit”.
Voi ce-ati fost purtati pe aripi de-o cereasca inspirare,
Geniuri ce-mbratisarati toata-nvatatura mare,
Voi ce-ati despicat natura c-o privire de vultur,
Cugete, adanci prapastii ca al cerului azur,
Harpe tainice atinse de suflarea nemuririi,
Spirite-ale veciniciei, raze-ale dumnezeirii,
Voi puteti a ma-ntelege caci voi singuri ati trait...
Sufletul e o poema cu un cer nemarginit.
O! dar voi, care prin viata ce pe buni si rai adapa,
Treceti fara-a lasa urme ca si cainele prin apa,
Grasi, pedanti, burdufi de carte si de-nvatatura goi
Bogatasi ce cu piciorul dati la inimi in gunoi,
Parveniti fara rusine, mizerabili ce la carma
Faceti salturi de paiate pe franghie sau pe sarma,
N-am cu voi niciun amestec, caci in lume de-ati trait,
Este o satira-ntreaga faptul ca v-ati zamislit.
III
Aide, soarta nempacata, scoala-te din nou la lupta...
Sau da-mi viata, sau da-mi moarte caci din somn m-am
desteptat;
Ia pumnalul las dar sigur, daca sabia ti-e rupta
Sa-l infigi pan' la prasele intr-un suflet revoltat,
Sapa-mi groapa cat de-adanca, fa-mi dusmani chiar dupa
moarte
Cand topit imi va fi corpul, voi fi campul plin de flori,
Inimile simtitoare au la piepturi sa le poarte
Voi fi cer, parfum si soapta, si nu poti sa ma omori.
Poti s-apesi peste-ai mei umeri cu puteri nenduplecate,
Poti sa-mi storci cumplite lacrimi sau un ranjet fioros,
Voi gasi in orice timpuri cate-o inima de frate,
Voi gasi in orice timpuri un rasunet mangaios.
Dar cum noaptea sta sa piara, ca prin visele-adorate
M-am simtit mai viu, mai tanar, cu durerile-alinate,
S-am zambit..., uitand veninul care-n suflet mi s-a strans,
Caci, fireste, viata este tot ciudata comedie
Care-amesteca-mpreuna si dureri si bucurie,
Punand lacrimi langa zambet, punand zambet langa plans.
Autor autor cine a scris scrisa de versuri romana scriitor. Versuri limba romana Alexandru Macedonski poezia Noaptea de ianuarie versurile poeziei autor scrisa de descarca scrisa de poeti romani poezii.ro scriitor versuri.
Alte poezii de Alexandru Macedonski
