roversuri.ro
>
Litera A >
Alexandru Macedonski
>
Poezia Noaptea de martie de Alexandru Macedonski
Poezia Noaptea de martie
Trebuia intr-acea noapte ca sa sufle vantul rece,
Ca sa viscoleasca-afara, ca si azi, neaparat,
Iar copacii printre crivat la pamant sa se aplece
Cand ma-mpinse-n asta lume pantecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsa, de abia scapa cu zile...
Moartea groaznica, ce-n umbra multumirea si-o ranjea,
Inghetata sarutare-si-aplecase peste ea
Si pe-obraz ii scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scapase, in acea invalmaseala,
Vrand sa seada pe un scaun, doborat de osteneala,
Ca pe-o minge de nimica ma turtea nemijlocit,
Daca doica ce, prin leafa, se afla interesata,
Nu sarea ca o leoaica sa-l opreasca deodata
Printr-un tipat ascutit.
Toti imi fura impotriva, numai doctorul, saracu'!
Se-ncercase, far' sa stie, sa ma scape de nevoi,
Doctore, primi-te-ar sfantul, si pe tine, doica, dracu',
Ca ma nasc fara de voie nu puteati ghici si voi?
Voi puteati baga de seama, cand cuprinsi de turburare,
Ca de voie nu se iese inclestat de doua fiare,
Si-mi facusem datoria de-a voi sa nu ma nasc...
Poate ca traisem inca intr-aceasta lume mare
Ce ma face ca sa sufar, ca sa rad sau ca sa casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de vietile-mi trecute,
Care, bune ca si rele, nu-mi fusesera placute.
Poate cunosteam ce este a trai si a muri,
Poate nu mai vream sa intru si sa ies pe-aceeasi poarta,
Poate ca fugeam de viata, poate ca-mi fugeam de soarta,
Poate vream in nefiinta, o problema-a urmari,
Poate n-adunasem inca de pe campul veciniciei
Toata iarba-ntelepciunii, toata floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pamant sa reapar,
Poate vream sa nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream tarand in urma o armata numeroasa
Ca sa trag peste popoare brazda mea cea sangeroasa
Si sa renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream sa fiu vreun Neron peste-o alta Roma noua,
Ca s-apar posteritatii cum si el ne-apare noua
Si sa-i las ca o enigma caracterul meu bizar.
Poate vream sa fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu camasa desfacuta peste pieptu-i de atlet,
Si sa stau, cantand din bucium, intr-a codrului racoare
Pe cand apele la vale, vorba lor si-o spun incet.
Poate vream ca sa fiu umbra, poate vream sa fiu lumina,
Trasnet care mistuieste, aer, apa, fum, scantei,
Sau o floare ce pe tarmuri de paraie se inclina
Si da vantului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream sa fiu de toate sau nimica sa fiu poate,
Poate chiar ca niciodata sa fiu om nu m-am gandit,
Sa m-adun de pe tot locul, sa fiu unul strans din toate
Si sa-mi las nemarginirea ca sa intru-n marginit.
Si ce lupta trebuieste din ce sunt sa fiu iar visul,
Si ce crude suferinte pana ce sa trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai si lung si mic;
Pana ce uitand de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Sa-ncetez sa mai fiu timpul si sa nu mai fiu nici locul,
Si sa pot sa fiu din toate fara ca sa fiu nimic.
Parul meu de asteptare o s-albeasca sau sa cada,
Ochii mei au sa priveasca cate n-ar voi sa vada,
Pieptul meu are sa geama sub atingeri de dureri,
Corpul meu o sa se plece cu incetul in ruine,
Mintea mea n-o sa mai puna graniti intre rau si bine,
Si veninu-amaraciunei il voi bea chiar din placeri.
Cel putin de-am sti ursita ce indeplinim in lume,
De-am sti golul care-l umplem c-o faptura si c-un nume,
Sau de-am sti de ce ne ducem, sau de-am sti de ce venim
Nastem oare pentru-a naste, si traim ca sa traim?
Sau tot scopul nostru este sa lasam mereu in urma,
Prin copiii care-i nastem, alte umbre ca si noi
Ce-n pustiurile vietii, insemneaza cate-o urma
Stearsa de furtuna vremii sau de alte urme noi?
Toti imi fura impotriva intr-acea fatala noapte,
Si zdrobit de-mpotrivire m-am nascut si am trait;
Dar nici Muzele pe-atuncea, leganandu-ma in soapte,
Nu puteau ca sa prevada c-am sa fiu un urgisit.
Muzicile rasunara la botezul meu cu fala,
Si parea ca intru-n viata pe o poarta triumfala
Iar purtat intre dantele, de-ofiteri muiati in fir,
Ma plimbam din brate-n brate, fraged ca un trandafir.
Pare ca fusese-o lume destinata sa m-astepte,
Si ca am de mostenire tronuri pe-ale caror trepte
Pun coroane seculare toti feciorii de-mparati.
A! batjocura amara!... Eu eram din condamnati,
Faceam parte din ocnasii ce pe subrede picioare
Isi tarasc ale lor zile ca ghiulele-obositoare,
Si de-aveam sa urc, cu timpul, pe vreo culme radioasa
Ca si eu sa-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar,
Noapte, blestemata noapte, clipa rea si nemiloasa,
Infiereze-te azi plansul ca si rasul meu amar.
Poezie versurile cuvinte versuri versurile cultura literatura Alexandru Macedonski versurile poeziei poeti romani descarca poezia literatura de dragoste Noaptea de martie versuri. Descarca descarca poet literatura.
Alte poezii de Alexandru Macedonski
