roversuri.ro
>
Litera G >
George Lesnea
>
Poezia Pe langa cei de dincolo de George Lesnea
Poezia Pe langa cei de dincolo
Printre mii de morti trec singur pe subt ramurile joase,
Linistit privesc morminte si m-aplec spre fund de gropi.
Vantu-mi prinde fata-n palme de miresme racoroase,
Pe cand cerul sta-n picioare pe grumajii unor plopi.
Praful de pe-ncaltaminte au fost oameni, ca si mine,
Acest pai e poate urma unui gand al nimanui.
Craniul de colo cunoaste vesnicia foarte bine,
Cu tacerea gurii stirbe povesteste tot ce nu-i.
Astazi nu ma mai razbeste, ca odinioara, plansul,
Nu mai sunt asa de jalnic, nu mi-i pasul asa greu.
Din tarana aburita, il ridic, ma uit la dansul,
Si pe urma-l tin de mana, cum as tine craniul meu.
Dar mult timp dupa aceea il simt rece-n mana-nchisa,
Ma feresc sa-mi pipai fruntea, gandu-i fara de cuvant,
Ca de degetele beznei viata-n pulbere e scrisa
Si-i mai tare decat umbra mea de pe pamant.
De pe cruci si de pe lespezi prinde sa se-ntinda sara,
Cate-o salcie se-nchina asfintitului, pe branci.
Corbii inhamati la noapte, prohodind cu nouri tara,
Trec, izbindu-ma in tample cu croncanituri adanci.
Simt cum inima mea umbla pe necunoscute drumuri,
Nu stiu pentru ce ma bucur ca si eu sunt pieritor...
Invelite in matasa dureroaselor parfumuri,
Fetele din micsunele dorm pe amintirea lor.
Greierii incep deodata sa le numere pe toate;
Stiu, visata mea iubire, ca demult esti micsunea!
Ies, ca niste morti, groparii de prin gropile sapate,
Ingerul de piatra pleaca, sa trezeasca-ntaia stea.
M-a poftit sa stau pe banca, de pe lemnul vechi, un nume.
Cu singuratate blanda se adapa ochii mei
Si duios ma impresoara, povestind de-o alta lume,
Sufletele din tarana care-au inflorit in tei.
(âArgintâ, 1939)
Poet cine a scris literatura poezia scriitor de dragoste scoala poeti romani. Poet poet versuri versuri Pe langa cei de dincolo cultura descarca George Lesnea versuri scrisa de descarca scriitor poezie.
Alte poezii de George Lesnea