roversuri.ro
>
Litera G >
Grigore Alexandrescu
>
Poezia Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
Poezia Satira Duhului meu
Trageti toti cate o carte: domnule, esti cu mine.
Sezi, ma rog, impotriva, si vezi de joaca bine!
 Dar ti-am spus, coconita, ca eu, din intamplare
Nici bine, nici nebine nu pot sa fac cercare;
Am cuvintele mele: aste jocuri placute,
Cu voia dumitale, imi sunt necunoscute.
 Nebun cine te-o crede; vrei sa te rugam, poate
Astazi chiar si copii stiu jocurile toate,
Veacul inainteaza: Caro; vezi ca ti-e randul;
Dar ce facusi acolo, unde iti este gandul?
Cand eu am dat pe riga, bati cu alta mai mare?
Astfel de nestiinta e lucru de mirare!
Asa-mi zicea deunazi, cu totul suparata,
O dama ce la jocuri e foarte invatata,
Apoi soptind pe taina cu cateva vecine:
 Vedeti, zise, ce soarta, si ce pacat pe mine?
Doua greseli ca asta, zau, sufletul mi-l scot,
A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot!
Vino acum de fata si stai la judecata,
Tu care le faci astea, duh, fiinta ciudata,
Ce vrei sa joci o rola in lumea trecatoare:
De ce treaba-mi esti buna, putere ganditoare,
Cand nu pot la nimica sa ma ajut cu tine,
Cand nu te-ai deprins inca nici vistul sa-l joci bine?
Nu mai esti tu acela care-n copilarie
Stiai pe dinafara vestit- Alexandrie,
Si viata ciudata a unui crai cuminte,
Care lasa pe dracu fara incaltaminte?
Tu, care mai in urma, razand de-acestea toate,
De rost puteai a spune tragedii insemnate,
Meropa, Atalia si altele mai multe,
Declamandu-le toate cui vrea sa te asculte?
Negresit imi vei zice, tin minte ce imi place,
Dar cartile cu mine e greu sa se impace.
Mai lesne pot a spune hotiile urmate
La zece tribunaluri sub nume de dreptate,
Mai lesne pot sa numar pe degetele mele
Cati sfinti avem pe luna si cate versuri rele,
Decat sa bag de seama ce carte nu e data,
A cui este mai mica si cine o sa bata.
Cand sunt in adunare, n-am alta multumire
Decat sa se deschida sujeturi de vorbire:
Atunci sunt gata, slobod, ascult, si cu placere
Tusesc, zambesc, ma leagan si-mi dau a mea parere.
 Frumos raspuns! Asculta: pe cat mie imi pare,
De lume, de naravuri ai slaba incercare.
Trebuie sa stii jocul si dansul ce-ti lipseste,
Si niste mici petreceri, ce se zic romaneste
Jocuri nevinovate. Nevinovate fie,
Macar ca vini destule din ele pot sa fie;
Trebuie sa faci pasuri si complimente bune,
La vorbe serioase cand altii se vor pune,
Sa n-asculti, sa spui glume, sa scoti la jucarii,
Si pan-a rade altii, sa razi tu mai intai.
Vezi domnisoru-acela care toate le stie,
Caruia vorba, duhul ii sta in palarie,
In chipul de-a o scoate cu gratii prefacute?
Hainele de pe dansul sunt la Paris cusute:
Singur ne-ncredinteaza. Lorneta atarnata
Este si mai straina, de-o forma minunata;
Vrea s-o cumpere printul, dar ca un om cuminte
Dumnealui o tocmise ceva mai inainte.
Cand le-a spus astea toate, o ia la ochi, priveste
Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbeste;
I-o da in nas, se pleaca, si in sfarsit o lasa,
Zicandu-i: Ce lorneta! te-arata mai frumoasa!
Fiescine cunoaste ce cap tanarul are;
Dar pentru ca da bine din maini si din picioare,
Si tranteste la vorbe fara sa se gandeasca,
Am vazut multa lume cu duh sa-l socoteasca;
Iata de ce talente avem noi trebuinta.
Dar tu care uiti lesne, duh fara de stiinta,
Socotesti ca poti oare, prin altfel de mijloace,
Aratandu-te-n lume vreo figura-a face?
Pretentia aceasta mi s-ar parea ciudata.
Cand pe la nunte, baluri, ne ducem vreodata
(Caci din nenorocire puternica natura
Ne-a unit impreuna c-o stransa legatura),
Rad vazandu-te singur, si intr-un colt deoparte,
Parc-ai fi mers acolo ca sa compui o carte,
Iar nu ca sa te bucuri cu lumea dimpreuna.
Daca vreo coconita, frumoasa, dulce, buna,
Crezand ca ne prefacem, ne-ndeamna, ne pofteste,
Ne ia la joc, greseala-i indata si-o plateste;
Rar sa se afle dama de mijloc asa tare,
Ca sa n-o fac sa cada la cea dintai miscare.
Asta iti e talentul si darurile toate.
Cat pentru darul vorbei, ce crezi ca il ai, poate,
E numai o parere: iti cer si iertaciune,
Ca nici pentru prieteni minciuni nu voi a spune.
Adevarat se-ntampla sa zici pe la soroace
Cate o vorba-doua, care la unii place;
In cate randuri insa distractiile tale
Te fac sa scoti cuvinte ce nu ar fi cu cale,
Sa superi din greseala persoane insemnate,
Ba inca cateodata si dame delicate,
Razand de-acele doua, statornica pereche
Care isi petrece seara soptindu-si la ureche,
De celelalte patru contese ideale,
Umflate de pretentii si vrednice de jale,
Pe care daca printul le ia la bal de mana,
Nu mai vorbesc cu nimeni cate o saptamana.
Astazi razi de-o pedanta, maine de-o pretioasa;
Zici de una ajunsa in varsta cuvioasa
Ca atestatul vremii nu va sa-l priimeasca;
Si de-alta ce iubeste de cinste sa vorbeasca,
Ce lauda virtutea si-n veci ti-o pomeneste,
Zici ca e virtuoasa cat stim noi evreieste.
Greselile acestea iti fac un urat nume.
Tu stii ce se intampla cand se aude-n lume
Ca cinevasi s-apuca defecturi sa arate:
Multi scot sub al lui nume minciuni nenumarate.
S-a vorbit intr-o casa de un fanfaron mare,
Declamand sentimente ce sigur nu le are,
Care la tot ar pune suflarea omeneasca,
Cand cineva cu dansul ar vrea sa o tocmeasca;
S-a zis ceva de Iancu, de Stan, de Laurescu;
Cine le-a scos acestea? Â Le-a scos Alexandrescu.
Far-a zice nimica, singura ta zambire,
De te-i afla de fata, e o-nvinovatire.
In zadar te porti bine si lauzi cateodata,
Chiar lauda in gura-ti de satira e luata.
Asa, in loc sa critici greselile straine,
In loc sa razi de altii, mai bine razi de tine;
Invata dantul, vistul si multe de-alde alea;
Iar de vrei sa faci versuri, ia pilda de la Pralea.
Arghir, eroul poemei ce poarta numele lui, a furat de la dracu o pereche de papuci care slujeau drept aripi acelui ce se incalta cu dansii (n. a.).
Cultura autor cuvintele versuri scrisa de rime autor poeti romani Satira Duhului meu scrisa de. Cartea literatura poetul rime cuvinte poezii.ro Grigore Alexandrescu descarca versuri.
Alte poezii de Grigore Alexandrescu
