roversuri.ro
>
Litera M >
Mihai Eminescu
>
Poezia Singuratate de Mihai Eminescu
Poezia Singuratate
Cu perdelele lasate,
Sed la masa mea de brad,
Focul palpaie in soba,
Iara eu pe ganduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Taraiesc incet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mangaioase
Si se sfarma-n suflet trist,
Cum in picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
In odaie prin unghere
S-a tesut painjenis
Si prin cartile in vravuri
Umbla soarecii furis.
In aceasta dulce pace
Imi ridic privirea-n pod
Si ascult cum invelisul
De la carti ei mi le rod.
Ah! de cate ori voit-am
Ca sa spanzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului sa pui;
Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.
Cateodata... prea arare...
A tarziu cand arde lampa,
Inima din loc imi sare
Cand aud ca suna cleampa...
Este Ea. Desarta casa
Dintr-odata-mi pare plina,
In privazul negru-al vietii-mi
E-o icoana de lumina.
Si mi-i ciuda cum de vremea
Sa mai treaca se indura,
Cand eu stau soptind cu draga
Mana-n mana, gura-n gura.
Descarca cuvintele poezie versuri romana autor. Cartea cine a scris poeti romani versuri cine a scris versuri versuri Mihai Eminescu versuri scoala poezia Singuratate literatura scriitor.
Alte poezii de Mihai Eminescu
