roversuri.ro
>
Litera M >
Mihai Eminescu
>
Poezia Un roman de Mihai Eminescu
Poezia Un roman
In van oglinzi frumoase si florile-implu sala
C-un aer plin de miros, molatec, de argint
In sufletu-unui tanar e noapte si raceala
Lumini pana in gandu-i cel negru nu se-ntind.
In van tineri d-o varsta ciocnesc vesel pahare
Si l-ale lor petreceri pre dansul il invit
Ei nu vor sa-nteleaga zimbirile-i amare.
Dup-o perdea s-ascunde in versuri adancit.
Unde petrece-n gandu-i?... In valea lui natala
In codrii plini de umbra, pin rape ce s-afund
Unde izvoarele-albe murmure dulci esala
Si scapar argintoase lovindu-se de prund.
Ar vrea ca sa revada colibele de paie
Dormind cuiburi de vultur pe stanci, ce se praval
Cand luna pintre nouri, regina cea balaie,
Se ridica pin codrii din fruntea unui deal Â
Sa aib-ar vrea coliba de trestii mititica
In ea un pat de scanduri, muschi verde drept covor
Din pragu-i sa se uite la munte cum s-ardica
Cu fruntea lui cea stearpa varandu-se in nori.
Ar vrea sa rataceasca campii infloritoare
Unde ale lui zile din raze le-a tesut.
Unde-nvata din rauri murmurul de-ncantare
Si pricepea din codri misterul lor tacut.
O baba, ce atatea povesti, pe cate fuse
De lana ce torsese, stia  l-a invatat
Sa talcuiasca graiul s-a pasarilor spuse
Si murmura cuminte a raului curat.
In curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare
In dulcile-nmiitul al pasarilor grai
In murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare
Isi zidesc monastire de ceara pentru trai.
De spanzura pin ramuri de salcii argintoase
O-mparatie-ntreaga-ntr-un cuib leganator Â
A firii dulce limba, de el era-nteleasa
Si il umplea de cantec, cum il umplea de dor.
Visa copilul... Fruntea-i de-o stanca rezimata
Privea uimit in raul ce spumega amar
Si asvarlea vo piatra in apa-nvolburata
Radea, canta degeaba  plangea chiar in zadar.
Vedea in zarea vaii nuci mari cu frunza lata
S-o lume de flori albe pe siruri de ciresi
Si iarba de pe pajisti e moale-amestecata
Cu flori glabene s-albe, p-ici colo de maciesi.
Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase
Implu adormitoare tot aerul cel cald
Visini-s cu crengi grele de boabe-ntunecoase
Lanul calatoreste cu valuri de smarald.
A ierburilor spice stau sure-verzi in soare,
Crescute-ajung la braul unei copile. Lin
Pin iarba mare trece, s-aminte luatoare
Pliveste flori de aur si fire de pelin.
Cununa-si impleteste si-o-ncaiera salbatec
In pletele imflate, in parul incalcit
Si ochi-i rad in capu-i, si fata-i jaratec Â
A lanurilor zana cu chip frumos, rastit.
S-apoi in codru trece si canta doina draga
Salbatec este glasu-i, rastit, copilaros,
El suna-n codrul verde, in lumea lui intreaga
Albele ei picioare indoaie flori pe jos.
Ah! de as fi  ea striga  o pasare maiastra
Cu penele de aur, ca pasarile-n rai
La santa Joi m-as duce s-as bate in fereastra
Cu ciocul  si i-as zice cu rugatorul grai
Sa-mi deie un mar, in care inchis sa fie-o lume
Palat de-argint in lunci si-n codrii infundat
S-un fat-frumos de mire, inalt cu dulce nume
Din sange si din lapte  ficior de imparat.
Ea canta si pocneste in crengi c-o varga lunga Â
O ploaie de flori albe se scutura pe ea
Un flutur ros si vanat se-nalta, ea-l alunga
De pasu-i crengi se-ndoaie si glasu-i rasuna...
Apoi si-aduse aminte  era o zi frumoasa,
El s-a trezit in lunca sub ochii ei de foc,
Ea paru-si da-ntr-o parte din fata rusinoasa
Isi pleca ochii timizi, si el a stat pe loc.
Ce s-a-ntamplat de-atuncea nu vrea sa tie minte.
Destul ca nu mai este  si chipul ei cel bland,
Surisul ei cel timid si ochiul ei cuminte
Sunt duse fara urma de pe acest pamant.
S-a stins. De-aceea insa el ar vrea inc-odata
Sa vada lunca verde, valea pierduta-n flori
Unde ades de bratu-i in noaptea instelata
Sedea pe stanca stearpa spuindu-i ghicitori.
Da, ghicitori... enigme. Ah! ce stia pe-atunce
De-a vietii grea enigma, de anii furtunosi?
In lacu-adanc si neted din mijlocu-unei lunce
El vedea zine albe cu parul de-aur ros.
Si trestia cea nalta de vuia-n vant mai tare
El asculta la glasu-i ca niste basme dulci
Cand ratele salbatice increteau apa clara
Scaldandu-se pin papuri cu ciucalai de fulgi.
.........................................................
Trecura ani. E noapte. In camera bogata
Pe-un pat alb ca zapada un inger sta maret
O candela de aur c-un punct de foc arata
Pin luminoasa umbra tablouri pe pareti.
Culcata jumatate copila cu tristeta
Suride. Plete lunge si blonde-cenusii
Cad moale pe-albe perini. Iar buzele ei crete
Surid..........tradand dinti argintii
Ochi suri si mari iar fata-i de-acea albeata sura
Umeda ca surfata unui margaritar...
Pe brate de zapada, pe sini-i albi se fura
Cate o raza slaba din punctul cel avar.
Picioarele ei mice ating covorul moale
Chinuind papucei de-atlas cari stau jos...
L-a patului ei margini, cu fruntea n-a ei poale
E in genunche dansul... Amar si-ntunecos.
Sub umeri-unei-fete, ca marmura de pala
Sunt umbrele-ntristarii vinete si adanci,
In ochii mari si negri profunda-le-ndoiala
Abia pot s-o ascunda sub genele lor lungi.
Si mana-i tremuranda boteste involuntara
Gazu-argintos din haina, din creti ce se desir
In jurul gurei sale e o trasura-amara
Si o zimbire cruda pe buzele-i subtiri.
Nu te iubesc? zici crudo  ce zici iti pare-o saga...
Nu te iubesc atata cat stiu ca sa iubesc,
Sa rascolesc cu bratul oceanele ce-alearga,
Sa storc avar din ele amaraciunea-ntreaga
Si intr-o picatura s-o beau... sa nebunesc?
O vrei?... Spre-a crea unul din visurile tale
As trebui sa fiu eu de trei ori Dumnezeu,
As trebui sa turbur a firei lunga cale,
Si-n clipa mea  ce secoli ai veciniciei sale
Abia putur-a face, aceea sa fac eu.
Nisipul din pustie pot sa-l arunc c-o mana
In cer  si dansul negru desert sa fie iar?
Ca sus pamant sa fie intins fara lumina
Si negru fara stele, ca globu-ne de tina
Si ale lui intinderi, cu gandu-mi sa le ar.
Iar jos sa cobor mandra a cerului gradina
Cu sori naltati pe lugeri, cu lune-n crenge verzi
Iar tu sa treci, un inger... incinsa cu lumina
Si in a ta privire eu mintile sa-mi pierz.
Putere-as eu cu gandu-mi s-ardic insule-n floare
A caror stanci sa cante plecandu-se pe val
Din vanturi sa fac nimfe cu sufletele clare
Ce-n aer leganate, albastre si usoare
Sa treaca zimbitoare cu arfe de cristal.
Si tu cand aparea-vei ziua sa para noapte
Astfel de stralucita sa fie fata ta
Incet numai paraie sa se uimeasca-n soapte
Din crengi de arbori mandri sa cada rodii coapte
Si pasul tau sa calce pe un covor de nea,
Si orce dulce idee ar trece-n fruntea-ti alba
Aievea sa se faca cu ochii chiar vazand
De ai dori de stele albastre tu o salba
A diminetii stele sub mana ta cea alba
Sa se insire tainic si ziua inviorand.
De ai dori in gandu-ti tu un palat de gheata...
Sa se coboare Nordul cu munti-i plutitori
Si vanturi uriase cu lungile lor brate
Sa suie stanci pe stance... s-un munte sa inhate
Cu codri-i sa-l aseze drept cupola din nori.
De-ai vrea ca mari sa sece, pustii sa inundeze
Oceane sa devie lungi si-nstelate vai
Cu sir de stanci, cu codri, cu inflorite lese
Dumbrave si gradine cu poamele alese
Si-n locuri tainuite cu calde si dulci bai.
Si de-ai muri, iubito, caci contra mortii n-are
Nici Dumnezeu putere... atuncea cu amar
As stinge c-o gandire sistemele solare
As gramadi din ele o piramida mare
Puind in ea a vieti-mi frumos margaritar :
Figura ta de marmur Â. Si-n noaptea cea pustie
In caos fara stele, in vecinicul nimic
M-as arunca in doliu sa cad o vecinicie
Iu viata mea sfarmata de-o lunga nebunie
Etern, etern cu doru-mi desertul sa-l despic.
Si daca vreodata lumea dezlantuita
Ar reintra in viata si-n vechile ei legi
Fiintele ei noua cu mintea lor uimita
Cometul urmareasca in calea lui gresita
Nelinistind in zboru-i evii vecii-ntregi.
S-acel comet puternic cu coama lui zburlita,
Ce exilat din ceruri e prin blestemul sau
Etern-anomalie in lumea linistita
Zburand cu-a lui durere, adanca-neghicita
Acela sa fiu eu!
Nu-i asta... zise dansa  nu ma-ntelegi, iubite.
Prin pletele lui negre ea-si strecura adanc
Manutele-i de ceara  Sunt taine neghicite
Ce nu le pot pricepe, desi le simt  si plang!
Nu este-asa ca-n ochi-ti traieste o veche vina
Ca e-o durere veche in vorbele-ti ce-ascult?
In inima-ti e-o parte cu totului straina,
Este ceva in tine  ce-i mort demult, demult.
Un roman cuvintele romana cartea poet versurile. Scriitor autor cartea poeti romani limba romana cartea cuvinte poezii.ro versuri Mihai Eminescu descarca de dragoste poezie versuri scrisa de versurile.
Alte poezii de Mihai Eminescu
