roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Atque nos! de George Cosbuc
Poezia Atque nos!
Iarna, cand e lunga noaptea, s-adun finii si cumetrii
Si-apoi povestesc de-a dragul, stand pe lavitele vetrii,
Despre crai cu stema-n frunte, despre lei si paralei...
Oh, ca mult imi place mie sa ma pun la sfat cu ei
Si s-ascult ale lor vorbe, s-admir fapta glorioasa,
Sa-mi incurc in minte firul din povestea cea frumoasa,
Sa vad ce destainuieste frazul cel indatinat:
Cica-a fost, ce-a fost odata, cica-a fost un imparat.
Oh, imi place mult povestea, caci poporul se descrie
Singur el pe sine insusi in povesti si-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel sa observ cum s-a descris;
Ascultandu-l, fara voie, parca ma cuprinde-un vis
Si-atunci eu ma pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Vad cu ochii plasmuirea vecinicelor idealuri
Si a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Si pe-a caror frunte pus-am mitologic diadem ;
Vad cu ochii tot aceea, ce-a creat in zeci de veacuri
Imaginatiunea noastra: vad inamorate lacuri,
Vad campii cu ierbi de aur, stele vad, cari povestesc,
Brazi cu gemet, vai cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,
Vad zabrele si prin neguri vad craiestile palute!...
Apoi parca tot inaint, prin regiuni necunoscute
Si prin lumi de-alegorie; pe carari cu trandafiri
Vad si-ntampin tot ce-n mituri a nascut intipuiri.
Vad pe-Aeleton, vestitul, vad palatul sau de glaja,
Recunosc pomul sub care Arghir a dormit ca straja,
Pre cand a venit Elena cu porumbii dupa ea.
Toti satirii din poveste trec pe dinaintea mea
Si-mi fac semn; vad pe-o campie trei draci, cu manii turbate,
Si pe-o magura piezisa eu zaresc Neagra-Cetate.
Basmul fiului Medenei, prin sublima-alegorie,
Tainuieste adevaruri de vieti, caci basmul stie
Sub un ideal s-ascunda palide realitati.
Si de cate ori vad basmul lui Arghir, de-atate dati
Troienesc insumi convingeri ca poporul, care-mbraca
Intr-o haina-asa de calda ganduri reci, poate sa faca
Mult, si poate sa se nalte pajura de pe pamant:
Omul afla fericire nu numa-n negrul mormant!
Vad pe Piparus-viteazul trecand muntele de aur,
Si-l vad cum se razboieste c-un nedumerit balaur,
Monstru, care-arunca flacari dintr-un piept impancerat.
Vad pe-acest voinic cum cearca trei copile de-mparat
Si cercandu-le-n tot locul, zmei pe sub pamant alunga,
Lumea galbena-o strabate din o dunga-n alta dunga:
Ca-i fecior nascut din baba si-ntr-un an creste ca-n trei,
El arunca buzduganul ca si-un mar, ucide zmei
Si-apoi, urmarit in urma de curaj si de norocuri,
El pe-o pajura calare parasind aceste locuri,
Capata pe cea mai mica fata de-mparat sotie...
Piparus-viteaz! Curajul intrupat in vitejie!
Tip eroic, suflet nobil si-n veci brat neostenit,
Tu porti flamura de-nvingeri! Sustinut de-a tale-ncrederi,
Esti rubin mitologiei: cap incoronat cu iederi!
Vad apoi pe-imparat-Rosu si pe Verdele-mparat,
Vad zabrelele pe care cest din urma le-a durat
Pentru fata-sa, caci fata la parinti fu numai una
Si era detot frumoasa: p-a ei frunte juca luna
Si-i juca prin dezmierdare soarele pe tipul ei
Si-i jucau pe cei doi umeri doi d-argint luceferei!
Vad pe sfanta Luni in codru, pazind tainicele bercuri
Cu izvor de apa-vie; vad apoi pe sfanta Miercuri
Povestind cu septe stele; adunand neguri si ploi
Si-mpartind viscole-n lume, eu zaresc pe sfanta Joi.
Aci vad pe sfanta Vineri, langa muntele de glaja
Culegand flori de boscoane, ierbi de farmec pentru vraja
Si-n povesti cu Zodiacul tinand sfantul Soare-n loc;
Vad pe sfanta Marti cum rade si descanta de noroc
Si-alungand pe baba Dochie, dezvaleste primavara,
Si pe fete mai istete le-nspaimanta cu Marti-seara.
Babe mestere, urmate de-un stol greu de vrajituri,
Ele stiu sa profeteasca prin descantatoare guri
Si prin visuri intreite ani din soartea omeneasca
Daca omul prin rugi drepte s-a legat ca sa posteasca!
Vad apoi Campul-vietii cu mohor acoperit;
Vad poiana fericirii si, cu pasul linistit,
Vad cum trece prin poiana o fantasm,-o copilita,
Purtand flori de mac in mana, pe san flori de tamaita
Si-mpletiti in par de aur purtand tainici trandafiri.
Ea-i comoara de frumsete, simbol dulce de iubiri
Si-i un tip de poezie, farmec de-admirate sfanta:
Ea-i Ileana Cosintiana, din cosita-i floarea canta!
Sub serinele-i surasuri, ierni se schimba-n primaveri;
P-a ei urma azi renvie crinul vestezit de ieri;
Si de drag, soarele-n cale sta pe loc si mi-o priveste
Si cand pleaca, beat el pleaca si trei zile buiguieste;
Si cand ea-ngana vrun cantec, greu tresare prin fiori
Cerul inflorit cu stele, campul instelat cu flori,
Ea-i nascuta-n faptul zilei si-n restimp de luna-noua
Si se culca-n pat de aur si se scalda-n rau de roua
Si-i copila descantata cu trei roze-n bobocei,
Pentru ca sa-nnebuneasca lumile de dragul ei!
Vad apoi pe Fat-Frumosul trist cum masura poiana.
Caci de mult iubeste dansul pe Ileana Consintiana
Si de dorul ei lasat-a doi parinti si-apoi pribeag
Ratacit-a zi si noapte peste tari, si de-al ei drag
El plangand incalecase pe Cal-Galben de sub soare,
Caci e nazdravan din fire acest cal, stie sa zboare
Prin vazduh, pana ce lasa stelele-ndaratul sau!...
Fat-Frumos si Cosintiana! O, cu tot ce Dumnezeu
A lasat frumos si nobil si fermecator in lume,
V-a-nzestrat pe voi poporul, inimi blande cu bland nume,
Si-a facut din voi sub soare tip perfect de frumuseti!
In voi personificate stau ascunse doua vieti
De-ncantare fara margini: vultureasca fantazie
V-a creat si intreite facultati de poezie.
Vi-a depus un tron de aur p-un pamant de-ntipuiri!
Vad apoi zane maestre si vad alte naluciri:
Pe Zorila si Murgila, cari grabesc sa mi se culce
La cele trei urzitoare, langa tau de lapte dulce;
Vad pe gingasa din Dafin: ma-ntalnesc cu paraleii
Si vad falnica padure, unde-n curti s-aduna zmeii,
Facand sfaturi, cum sa fure vro copila de-mparat;
Apoi vad pamantu-n care muntii-n capete se bat;
Apoi vad pe Cenusotca, prinzand pureci la trasura;
Si vad pe-a zmeilor mama flacari aruncand din gura;
Si vad Ceasul-rau de noapte, povestind cu-al sau nepot
Si-apoi vad pe mult vestitul Statu-Palma-Barba-Cot;
Si-apoi vad pe Surga-Murga mancand mazere pe vatra
Si mai vad pe Stramba-Lemne sfatuind cu Sfarma-Piatra!
Aici vad pajuri marete, sub a caror adapost
Voinic-inflorit devine mai frumos de cum a fost;
Vad si pe Leagana-Muntii, si vad pe Usor-ca-Vantul,
Pe N-aude, pe Nu-Vede si pe
Na-Greu-ca-Pamantul;
Vad aici pe Mama-Noptii, iele vad si vad moroi,
Si vad pe Fata-Padurii cu lungi taberi de strigoi.
Vad apoi Gerul in straie trecand pe hotarul Ciumii;
Vad pe Foametea si-n urma ma bufhesc de Toarta-Lumii,
Eu de-aici mergand la vale prin paduri de siminic,
Eu ajung in tara unde, cand scuipesti, scuipi in nimic!
Tipurile dragalase toate-mi trec pe dinainte
Si-mi revoaca-un veac de aur, plin de farmec dulce-n minte
Si-mi revoaca timpuri bune, zile de vieti senine:
Si-atunci amintiri duioase se trezesc razand in mine,
Si-atunci gandurile mele indarat prin secoli trec,
Si, zburand prin Capitoliu, se opresc pe-Olimpul grec.
Aici vad zeii-n consiliu, vad tritoni si minotauri,
Vad ciclopi c-un ochi in frunte, vad eroi incinsi cu lauri
Si vad toate-acele tipuri de grecesti mitologii,
Pe cari le-a creat avantul exaltatei fantazii.
Si privind adanc la ele, imi par toate-a fi asemeni
Cu-ale noastre tipuri; toate imi par rude, imi par gemeni:
Si-ncet tipurile sfinte de mitologii grecesti
Se-ncuscreaza cu-ale noastre fantazii de prin povesti
Tot mai mult si tot mai tare, tot mai strans pana ce-n fine
Din subiectele-nrudite un subiect comun devine!
Din Helada ratacit-a mitul vechilor eroi
Si p-o cale-ndreptatita s-a prelins pana la noi,
Pentru ca sa martureasca sangele cu grea dovada.
Din splendoarea ei cea veche, ne-a pastrat vechea Helada
Stol de basme si credinta, snop de tipuri, cari traiesc
Tainic inradacinate prin poporul romanesc
Si cari numai cu viata deodata-au sa se scurga.
Poliphemos recunoaste frate bun pe Surga-Murga
Si se bucura ca-si afla ochiul ars de Odiseu;
Piparus-Viteaz isi afla prototipul in Teseu;
ast din urma razboieste cu giganti si minotauri!
Cel dintai, pe-aceea cale, cu zmei negri si balauri.
Regi eleni din timpul mitic, cu-a lor fapte de mirat,
Mai traiesc in basmul nostru pe la Verdele-mparat;
Si traiesc in basmul nostru fantaziile pagane,
Caci din gratii si zeita si din nimfe-am facut zane,
Iar din Mars, din Zeus, din Venus, din Mercur creat-am noi
Sfanta Marti si Sfanta Vineri, Sfanta Miercuri, Sfanta Joi!
Oedip inca mai traieste cu-al sau mit; in infinituri
Se-ntalnesc in traditiune si-n nenumarate mituri
Harpie si grifi de spaima; in salbatecii nostri zmei
Afli taberi de himere si-un popor de briarei!
Iat-aci pe Fat-Frumosul, iat-aci pe Cosintiana:
Dansul nu-i decat Apollo, dansa nu-i decat Diana;
El un Adonis ce-adoarme Deliae pe bratul sau,
Ea-i Elena cea frumoasa, fiica de-a lui Tyndareu!
Soartea noastra-i profetita prin eterne urzitoare,
N-au murit Lachesis, Clotos, Atropos n-a murit oare?...
Ah, imi place mult povestea, caci poporul se descrie
Singur el pe sine insusi in povesti si-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel sa observ cum s-a descris!
Ascultandu-l, fara voie parca ma cuprinde-un vis
Si zaresc poporul nostru, cu zambire dragalase
Leganat cu-acelasi leagan si-nfasat cu-aceleasi fase
Ca si vrednicii razboinici de la Tibru si Olimp!
Atunci ambitiuni curate ma-nfasoara si ma-nghimp;
Simtesc stramt atunci pamantul pentru dezlipite ramuri,
Cari nascutu-s-au din sanul unor domnitoare neamuri;
Si-mi vine sa-mi inalt fruntea si s-o scutur veselos
Si sa strig in lumea larga: Et in Arcadia nos!
Versuri romana poezii.ro poetul cuvinte poezii.ro scriitor Atque nos! autor de dragoste cultura limba romana. Poet scoala poezii.ro versuri poeti romani George Cosbuc.
Alte poezii de George Cosbuc
