roversuri.ro
>
Litera R >
Radu Gyr
>
Poezia Balada ucenicului cu ochi albastri de Radu Gyr
Poezia Balada ucenicului cu ochi albastri
A plecat peste argila,
suduind cu foc,
biet olar fara noroc,
o framanta-n sila.
Blidele cu cerbi si ciute,
cu lastuni si flori,
nu mai rad, ca alteori,
prin unghere mute.
Nici vioaiele ulcioare
zvelte-n brat si gat,
nu-l mai bucura, oricat
le-ar stropi cu soare.
-Oale triste si posace,
rasfatate ieri,
tot ce-am scos din mangaieri
tandari azi as face.
In zadar v-am scris pe fete
rasarituri dulci,-
nu va vrea nici targ, nici balci,
trista tinerete.
Ma tot duc cu harburi goale,
vin tot mai calic,
parc-as duce-n Carul-Mic,
sus, prin luna, oale.
Supte-s pleoapele nevestii,
plozii supti si ei.
Bate jalea prin bordei
ca un vant prin trestii.
Asa spune, si, de-o parte,
oalele tresar,
si, ca el, si ele par
necajite foarte.
-Dragele tatuchii fete,
alt olar strain,
ni s-a pripasit vecin,
cu urzeli sirete.
Ratacit de nu stiu unde,
Span, limbut si schiop,
ne bea soarele din plop,
zarile rotunde.
Nu atat din lut cuminte
isca frumuseti,
cat momeste targoveti
fermecand cuvinte.
Are soapte moi ca lana,
miere din stiubei,
grai cu salbe si cercei,
vorba ca fantana.
Targu-ntreg ii rade-n cale
mesterului span.
Numai eu cu voi raman,
card pestrii de oale.
Zice si, oftand, se pleaca.
Mangaie-o ulcea,
Cate-o oala, ici, colea,
cate-un blid impaca.
Sau le ia de jos, in parte,
pe genunchi nitel,
ca-s si ele, ca si el,
necajite foarte.
*
Pe la ceasul serii,
cand, gatiti curat,
visinii si merii
ies la porti in sat,
pe sub leganare
alba de salcam,
un drumet rasare
de pe alt taram.
Tanar ca minunea
crangii pe zaplaz,
‘nalt cum e minunea
papurii pe iaz.
Ochii, prinsi cu plasa
dintr-un fund de cer,
cand sunt ca matasa,
cand de giuvaer.
Vine fara graba,
doar cu zarea-n sac;
bate la cocioaba
de olar sarac.
-Sa nu-mi dai simbrie,
Mestere, nimic;
prispa ta sa-mi fie
pat de ucenic.
Iar de-ti sorbi fiertura
Langa muc de seu,
cu mireazma gura
mi-oi clati si eu.
-Mergi, mai, linge stele,
biet incalta-zari,
sa framanti ulcele
altor departari.
Cruce fa-ti si du-te,
ucenic pribeag,
dintre harburi slute
si noroc beteag.
Nici un blid de bozii
n-am la cina-acum.
Stravezii mi-s plozii
si muierea fum.
Ochii, prinsi cu plasa
dintr-un fund de cer,
cand sunt ca matasa,
cand de giuvaer.
-Ba aici mi-e locul,
mestere amar.
Ti-a fugit norocul
la un alt olar.
Iarasi o sa vina
de-om trudi in doi
oale de lumina
si ulcele noi.
Ochii lui, obrazul
mai senin i-l fac,
ca topesc necazul
de olar sarac.
-Scoate-ti, ucenice,
cusma si opinci.
Patru guri calice
vom spori la cinci.
Tinda, pat sa-ti fie,
luna, strai de in,
stelele simbrie,
soarele, tain.
Rade ucenicul.
Ochii-adanci si buni
parca-s borangicul
serii cu lastuni.
Si-atat cer inchide
fundul lor de lac,
ca surad si blide
si olar sarac.
*
De sub mana ce-l supune,
tanar si zburdand,
lutul prinde chip plapand,
dulce goliciune.
Si cum iese din plamada
trupul fara strai,
parca gangureste grai,
parca vrea sa vada.
Sus, pe cantecul tulpinii,
roata joaca si
nascoceste gingasii,
rotunjimi si linii.
Printre noi fapturi de oale
rasarind, zvacnesc
ba un umar fecioresc,
ba o coapsa moale.
Ba pe-un fraged sold subtire,
toarta de ulcior
gales cade si usor
ca un brat de mire.
Colo, ca un san de fata,
palpaie-o ulcea.
Un obraz de blid spre ea
cu sfiala cata.
Dincolo, o luna plina
a cazut din cer
sau o strachina-n ungher
picura lumina ?
Harnic ucenic se pleaca
smaltuind mereu.
In sparturi de curcubeu
huma o imbraca.
Daca mainile-o rasfata
si-o desmiarda lung,
ochii lui parc-o strapung,
vrand sa-i deie viata.
Ies familii de argila
de sub mana lui:
oale mari si mici cu pui,
blide cu prasila.
Freamata de ele, canta
Tinda si cerdac.
Canta si olar sarac
si bojdeuca sfanta.
-Mi-ai facut aici, baiete,
cantec din bordei,
zambet, fiece crampei,
fiece scaiete.
Tu dai duhul tau taranii,
inima ii dai;
porti si-n ochi un colt de rai
si-n minunea mainii.
Tot nu vrei sa-mi spui de unde
vii si cine esti ?
Ucenic cu ochi ceresti,
taina ta ce-ascunde ?
El zambeste si framanta
sau, pe lutul scris
smaltuieste cerbi de vis
si cocioaba canta.
-Mi-ai sfintit si prag si oale,
ucenic senin.
Prour, la feresti mi-anin
Zambetele tale.
Soare-s genele muierii,
Targul larg si bun,
iar tu razi, cum rade-n prun
creanga primaverii.
Tot nu vrei sa-mi spui de unde
vii si cine esti ?
Ucenic cu ochi ceresti,
taina ta ce-ascunde ?
El surade si framanta.
Oalele cu pui
ganguresc in jurul lui
si bordeiul canta.
*
Cine-mi luneca piezis
la uluci iscoada ?
Cine-si face din frunzis
panda si broboada ?
Cine din salcami in duzi
serpuie subtire,
ca nici boare nu-l auzi,
nici nu-l simti fosnire ?
Span limbut sub crengi in parg
umbra si-o desprinde,
ros de ciuda ca la targ
oale nu mai vinde.
Pe furis, cu pasul rar
si cu umblet moale,
da colibei de olar
talharesti tarcoale.
Si pe prispa de bordei
oare ce-mi zareste ?
Oale scrise cu scantei
Rad copilareste.
Blide noi la soare-si scot
rumena lor fata,
adunand vazduhul tot
intr-un ciob de viata.
Si-n mijlocul lor, din plin
framantand plamada,
tanar ucenic senin
alb cum e zapada.
Ochii par din cer culesi,
taine fara nume;
zambetul, ca un cires,
i-a-nflorit in lume.
Licare sub mana lui
lutul cand l-atinge.
Fulger care e si nu-i
fruntea i-o incinge.
Si tot trupul, scufundat
trudei ce-l indoaie,
parca scapara ciudat,
cand ii cand, prin straie.
Verzi sunt buzele de span,
limba si mai verde;
cu naparci in gand pagan
printre crengi se pierde.
Iar in zori, cand ori ce stea
fuge sus in slava,
spanul schiop cu limba rea
duce-n targ otrava.
-Strambi am fost, smintiti am fost,
crunt pacat ne-apasa:
dracul are adapost
la olar in casa.
Ucenicul nepatruns
ce, razand, ne-nsala,
fumega miros ascuns
de pucioasa goala.
L-am pandit printre uluci,
l-am vazut cum scoate,
din dogori si din naluci,
oale blestemate.
Ce starneste din valtori
mana fumeganda
cara targului in zori,
spurcaciuni sa vanda.
Vorbele de span semet
zumzaie ca stupii,
prind spinare de mistret,
se zbarlesc ca lupii.
-Nu-i sfielnic ucenic
cel rasfiert in smoala;
iadul joaca din buric,
pus in orice oala.
Tipa-n blide goliciuni
vii de paparude,
ard si zbarnaie tauni
in ulcele crude.
Fie blid, fie ulcior,
pangarind, ne-ntina
painea sfantului cuptor,
sfantul vin la cina.
Toate parca-s in raspar,
numai iadu-n toi e.
S-a legat cu dracul var
targul, fara voie.
Vorbele -zavozi de fier-
scapa din belciuge.
De la vames la dulgher,
geme targul, muge.
Vuietul, sculat intreg,
pleaca de la vetre.
Mainile paduri culeg,
cara munti de pietre.
Fierb tn poarta de olar
gloatele nauce.
Ochi senini in prag rasar,
raiul lor straluce.
Creste negrul valmasag,
urla targovetii.
Bunul ucenic din prag
lumineaza vietii.
Tandari oalele se fac,
blidele farame;
zari si tinda si cerdac
stau sa se darame.
Pietre vin in joc turbat,
Grindina nebuna,
peste tanar trup se-abat ;
peste blide tuna.
Tuna pietre, fierb furtuni,
se-ntarata gloate.
Mai albastri, ochii buni
lumineaza toate.
Sangera, sub izbituri,
oalele schiloade.
In genunchi, peste sparturi,
umbra alba cade.
Geme cate-un harb mai mic,
ploua bolovanii.
Ochi senini de ucenic
lumineaza stranii.
Mor ulcioare de pamant,
zuruie ulcele.
Ucenic cu trupul frant
arde peste ele.
Si cum sta-n genunchi, pe prag,
cioburilor paza,
cate rani de harb beteag,
toate scanteiaza.
Bolovanii vin duium,
targul creste-n poarta.
Ochii mari surad si-acum,
ochii limpezi iarta.
Alte tandari se-nrosesc,
iar din luturi sparte
frunti, obraji si ochi zambesc,
luminand prin moarte.
*
Melcii stelelor scot coarne,
forfotind prin foi.
Carabusi de aur, goi,
cad prin crini cu goarne.
Vraistea de sus e toata
freamat, zumzet, zvon;
la feresti fara oblon
tainele se-arata.
Ca o para-n cer se coace
veacul necules.
Ies minunile, cum ies
puii din gaoace.
Noaptea-i grea de must, si luna
da si ea in copt.
N-a dormit de nopti vreo opt
mesterul nici una.
Somnu-abia acum pravale
in adanci fantani
tampla ce-a cazut pe mani,
omul beat de jale.
Frant pe scaun, langa roata,
noaptea-l suge-n gol.
Plansul tot ii da ocol,
luna, cateodata.
Pe tulpina, roata moarta
n-a mai pus zvacniri
rotunjimilor subtiri
de ulcior cu toarta.
N-a mai pus nici sold molatic,
nici grumaz sfios
lutului zvarlit pe jos,
crancen si salbatic.
Blide surde, oale ciunge,
harburi schioape zac
moarte-ntr-un ungher sarac,
unde stea n-ajunge.
Si, deodata, zidul pleaca,
lunecand-napoi.
Cu mireasma de trifoi
luna toate-ineaca.
Dau navala-n casa nucii,
teii buzna dau.
Unde-a fost perete, stau
‘nalte trepte lucii.
Si pe trepte lin coboara
sovaielnic pas;
ucenic cu chipul tras
intra in camara.
Parca luna il aduce,
razele l-aduc.
Vin gradinile buluc
cu tamaie dulce.
Fruntea-i picura broboane
rosii de maces,
ochii par din cer culesi,
fata, din icoane.
Uneori rosesc o pata
stropii pe podea,
dar el rade, cum radea
lumii, alta data.
Razele vorbesc in soapta,
cu polen pe guri.
In ungherul cu sparturi
fosnet se desteapta.
Cioburi pline de sfiala
ies din morti adanci:
in genunchi, in carji, pe branci,
orice harb se scoala.
Oale ciunge, blide surde,
tandari fel si fel
merg de-a busilea spre el,
gata iar sa zburde.
Din surasul lui adie
duh de busuioc:
toate stau, cand sta pe loc,
merge, toate-nvie.
Singur mesterul suspina,
dus in vis, afund.
Pana-n noaptea lui patrund
ochii de lumina.
Maini subtiri se lasa bune
peste somnul greu ;
ochii mari surad mereu,
glasul dulce spune:
-Mestere cu lungi suspine
ce-ndoieli te storc ?
Vezi, din alte lumi ma-ntorc
ucenic la tine.
Vin asa cum ma tii minte,
ca in ceasul cand
pietrele loveau, pe rand,
trupul meu fierbinte.
Coasta mea si-acum dogoare,
dar zambesc si cant.
M-am intors ca sa-ti framant
alte noi ulcioare.
Nu fi trist ca sanger inca.
Noaptea am sa-ngrop
in argila cate-un strop
si-n tacere-adanca.
Ziua, targul m-ar ucide,
se rascoala-ntreg,
daca vede ca ma-ncheg
in pamant de blide.
El nu-mi iarta orice feric
din suras ceresc.
E mai bine sa-mblanzesc
lutul pe-ntuneric.
Bunul ucenic cuvanta.
Ia, domol, de jos,
lut zbarlit si somnoros
si-ndelung framanta.
Cand cu mana il infrange,
cand pe roata, sus.
Rar, in negrul trup supus
cade-un strop de sange.
Tac strafundurile lumii,
un cuvant nu zic.
Numai blandul ucenic
Da cutremur humii.
Plamadeste noaptea-ntreaga
oale, blide, cani.
Picurii neinchisei rani
zambete se-ncheaga.
Si cocioaba iar se-ncarca
cu fapturi zglobii,
ca albastrii ochi de vii,
de senine parca.
Chiar si mesterul ce doarme
rade-n somn stingher,
in bordeiul plin de cer
si gingase larme.
Zorii falfaie prin casa.
Maini subtiri tresar
si pe frunte de olar
ca un mir se lasa :
-Scoala, mestere, si ia-le.
Arde-le-n cuptor,
mergi si fecioria lor
du-o lumii tale.
Lasa targul tau sa creada
singur ca le faci.
Lumii, daci vrei s-o-mpaci,
da-i mormant sa vada.
Sa nu-i spui ca vin pe luna,
nici ce-ascund in lut.
Las-o pe mormantul mut,
maracini sa-mi puna.
Nopti la rand ti-oi fi de-acuma
tainic ucenic.
Pasii par de borangic,
fata lui, ca spuma.
Inc-odata, prin odaie,
ochii zari trimet.
Pasii urca-ncet, incet,
trepte de vapaie.
Peste oale, cani si blide
scari de foc se-nchid.
Unde trepte-au fost, sta zid,
iarasi vechiul zid e.
Zorii zboara si se joaca
guresi porumbei.
Apoi mester si bordei
in margean imbraca.
Si, deodata, fiecare
oala de pamant,
lacrimand de duhul sfant,
sangera de soare.
Poezii.ro cine a scris poezie versuri poezie poeti romani cuvintele autor versurile cuvintele versurile poeziei versuri scrisa de romana scoala versurile. Balada ucenicului cu ochi albastri poezia cuvintele scriitor Radu Gyr versuri cuvinte.
Alte poezii de Radu Gyr
