roversuri.ro
>
Litera R >
Radu Gyr
>
Poezia Balada unei nopti de iarna de Radu Gyr
Poezia Balada unei nopti de iarna
Crivatul
Da sfichiuri, nemernica sluga,
da bici, ticalos vizitiu;
nu stiu telegarii sa fuga
cat crivat in mine eu stiu.
Ah, sania-ntoarce-o mai iute;
intoarce, buzat faraon.
O grea presimtire se-ascute,
ma-mpunge, turbat scorpion.
Din suba, urlandu-si sudalma,
mugeste cumplitul boier.
Zapezile-alearga de-a valma
si noaptea-i tais de hanger.
-Stapane, nu stiu ce te-apasa,
de ce sa pornim indarat ?
Plecaram spre targ, nu spre casa,
si-i vifor si ger si omat.
-Intoarce, nemernica sluga,
da bici, vizitiu ticalos.
Nelinisti se-abat sa ma suga,
cutite m-ajung pan̢۪la os.
Pun trebilor mele obloane,
las dracilor targul plocon.
Ma-ntorc la conac, mai tigane,
zoreste, buzat faraon,
Din suba, tunandu-si cuvantul,
mugeste cumplitul boier.
Vifornita musca pamantul,
catea cu masele de fier.
-Nu stiu ce te roade, stapane,
intorc spre conac, cum mi-ai spus ;
troienele-s tot mai pagane
si vantul ne umfla pe sus.
-Zoreste, nemernica sluga,
da bici, ticalos vizitiu.
Un glas de venin tot mi-ndruga
la curte mai iute sa fiu.
Ard poate conac si hambare
si grajduri, buzat faraon ?
Tigane, da bice mai tare,
sub coasta simt strasnic piron...
Din suba, zbucnind ca o lava,
mugeste cumplitul boier.
Cad bicele-n noaptea grozava,
nametii au umerii-n cer.
-Stapane, nu-ti ard nici patule,
nici grajduri, nici suri, nici conac.
Doar viforul tot nesatul e
si drumul e lung cat un veac.
-Asculta, nemernica sluga,
auzi, vizitiu ticalos :
de nu-mi arde-n noaptea cu gluga
conacul de sus pana jos,
vreo haita de lupi, dupa prada,
in curte intrand fara zvon,
imi sfarteca tot, si cireada
si turma, buzat faraon.
Din suba, scrasnind parca lame,
mugeste cumplitul boier.
Salbatici, cu turturi in coame,
lucesc armasarii de ger.
-Nu-ti sfasie haita, stapane,
nici vite, nici turma de oi.
Vreo posta de drum mai ramane
si-om fi la conac inapoi.
-Nu-i haita, nemernica sluga,
nu-s lupi, ticalos vizitiu ;
dar dulce, cu ochi ca o ruga,
muierea acasa mi-o stiu.
E frageda cum e omatul
si-i alba, buzat faraon,
si-i tanar si-nalt logofatul
si pare la fata cocon.
Din suba, strangandu-si saneata,
mugeste, cumplitul boier.
Ii joaca pe toata mustata
Sparturi de ciudat giuvaer.
-Stapane, pricep ce-ai sub coasta,
ce crivat te mana-ndarat :
subtire si alba nevasta
si tanar si-nalt logofat...
Candela
Icoana tresare in colt
si candela palpaie moale.
-Scufunda-ma-n bratele tale,
ca iazul albastrele bolti.
Ti-s sluga la curte, dar ti-s
mai rob matasoaselor gene...
Lumina mea, ninge-ma-alene
cu marea ta floare de vis.
Afar̢۪ gem zapezile. Zac
sub ele paduri si pamanturi.
Uitat intre noapte si vanturi,
se leagana tainic iatac.
Icoana din coltul de rai
si candela palpaie moale.
-Vrei apele iazului ? Ia-le .
Vrei fagurii stupului ? Ia-i.
Tu nu-mi esti nici rob, nici argat,
ci eu ma plec, treapta infranta.
Sunt, dragoste, creanga ta sfanta,
culege-mi tot rodul bogat.
La geam vantul latra piezis
si-si scutura albele late.
Le tremura dragostea-n brate
cum tremura ciuta-n frunzis.
Icoana suspina zvacnind
si candela palpaie moale.
-Hulubi iti sunt tainele goale,
dar zborul in maini li-l cuprind.
Si umerii tai par lastuni
ce sus in vazduhul meu joaca.
Si dragostea noastra-i bardaca
din care ma-mbat cu minuni...
Uitat intre veac si zapezi,
iatacul in noapte se zbate.
Pe gurile lor vinovate
alintul aprinde amiezi.
Icoana trozneste durut
si candela palpaie moale.
-Iubite, pacatul pocal e,
pe care-l sfintim c-un sarut.
-Iubito, pacatul e crunt,
dar boabele lui tamaioasa ;
stapanu-i departe de casa
si buzele lacome sunt.
Pe zid tese umbra covor,
pe geam gheata coase cu acul.
Doar ei lumineaza iatacul
cu ochii si bratele lor.
Icoana se crapa-n ungher,
se stinge si candela moale.
-Iubito, semn negru de jale,
dar tu luminezi ca un cer.
-Iubite, icoana s-a spart,
la fel, uite, candela sparta...
Vapaia de aur e moarta,
dar ochii tai flacari impart...
Mai mult se cuprind in inel,
a dragoste grea sau a teama,
precum intr-un codru de-arama
ce-i soarbe salbatic in el.
S-a stins veghea micii faclii,
din colt nu mai palpaie moale.
-Iubito, da moartea tarcoale,
dar sanii ti-s candele vii.
Taci. Crivatul bubuie-n porti ?
Tot Crivatul tuna pe scara ?
De-o fi ca norocul sa moara,
vom arde-n iubire si morti.
In brate se-neaca rotund,
a patima grea sau a frica,
precum intr-un lac ce-si despica
adancul, sa-i bea pana-n fund.
Bratara
-Implanta-ti satarul in usa,
izbeste, tigane, ce stai ?
Ma-nvart ca berbecu-n tepusa
pe crancenul meu jaragai.
-Stapane, n-a ars nici conacul,
nici lupii n-au smuls nici un miel.
-Tigane, ce-ascunde iatacul ?
Ce groaznica taina-i in el ?
Napraznic, in suba-i zbarlita,
blesteama boierul valvoi.
Dihanie pare, ranita,
cu blana de vifor si sloi.
-Iubite, nu-i crivatu-afara,
nu el muge-atat de zalud.
Scufunda-ma,̢۪neaca-ma iara
in brate, sa nu-l mai aud.
-Izbeste, tigane, in usa
sau vrei sa te crap ca pe-un ciot ?
Vedear-as mai bine cenusa
si urme de lup peste tot.
-Stapane, obrazu-ti catran e
si ochii tai rosu otel...
-Ce-ascunde iatacul, tigane ?
Ce groaznica taina-i in el ?
Napraznic, in suba-i de gheata,
un urs e boierul valvoi.
Isi joaca cumplita saneata,
in barba-i stau turturii goi.
-Iubito, nu crivatul tuna,
nu el smulge usa din loc.
Cuprinde-ma stransa cununa,
sa fim o bratara de foc.
-Tigane, sporeste-ti puterea,
in teava am plumbi nesatui.
Imi chem, si n-aude, muierea,
imi strig logofatul si nu-i.
-Stapane, de tine mi-e groaza,
par ochii tai rosu macel...
-Tigane, ce tainuie-n paza,
ce-ascunde iatacul in el ?
Napraznic, in suba-i de-omaturi,
e crivat boierul valvoi.
Zavoarele zboara in laturi
s-arate ce-ascund inapoi.
Cuprinsi in inelul fierbinte
de teama sau dragoste grea,
cei doi se scufunda-nainte
in lungul sarut care-i bea.
-Tigane, stiai ce m-adasta,
ce clocot ma mana-ndarat :
subtire si alba nevasta
si tanar si-nalt logofat...
-Stapane, oprelistea-i sparta,
dar nu vad in umbra defel.
-Tigane, iatacul meu poarta
un lup si-o lupoaica in el.
Napraznic in suba-i mitoasa,
paseste boierul valvoi.
Si-nalta saneata si-o lasa,
cu ochii la ei amandoi.
Dar ei ochii lor nu-si ridica
si-n brate ce nu se desfac
a patima grea sau a frica
se-neaca adanc ca-ntr-un lac.
-Tigane, se strang ca-n bratara,
asteapta-nclestati sa-i omor ;
dar nu le dau plumbi ce doboara,_
statuie ii las, cum se vor.
-Ai mila, stapane, iertare,
de spaima se strang in inel...
-Tigane, da-mi funie tare,
iatacul bratari are-n el.
Napraznic in suba furtunii,
e tunet boierul valvoi.
Tiganul, scancind peste funii,
l-ajuta cu mainile moi.
Dar ei stau cuprinsi mai departe,
legati la un loc cu franghii,
sa arda-n iubire si-n moarte
cu brate de candele vii.
Statuia
Pe unde-a stat bezna ca zatul
straluce o noapte de ger.
Ce duh prinde vantul cu latul
Si-l baga in cusca de fier ?
Pe urma vifornitei, suie
o luna de rece margean.
-Da-mi apa sa ferec statuie,
da-mi apa, nevolnic tigan !
-Stapane, ce faci ? Indurare !
Cu lacrimi ciubotele-ti ud.
Din suba, boierul rasare
mai had, mai salbatic, mai crud.
Dar ei prinsi in brate si-n funii,
in noapte tarati din iatac,
sub gerul de cremene-al lunii,
mai goi ca zapezile, tac.
In hohot, boierul isi strange
saneata cu plumbii pagani :
-Bicisnica sluga, nu plange,
da-mi auru-ntregii fantani.
-Stapane, ti-s straiele ude,
cu bocetul meu le-am udat.
Boierul nu vede, n-aude,
mai crud, mai zalud, mai turbat.
In bocete sluga se frange
sub teava ce-ameninta crunt,
scoboara galeata si plange
si scoate luceafar marunt.
Dar ei, stransi bratara intruna,
in noapte legati de copac,
sub apa ce-ngheata ca luna,
mai goi decat apele, tac.
Salbatic, cu ochii de sange,
boierul improasca scantei :
-Zanatica sluga, nu plange,
mai toarna smarald peste ei.
-Stapane, in jale si-n fiere
si strai si ciubote iti scald...
Boierul tot creste-n durere,
Mai aspru, mai aprig, mai nalt.
In vaiete robul se-ndoaie,
scufunda si umple galeti,
varsand recea lor valvataie
pe albele, mutele vieti.
Dar ei, sclipitoare-mpietrire,
in noapte cristale se fac
si-adanc inclestati in iubire,
mai goi decat stelele, tac.
Amarnica noapte de iarna
trozneste de ger lucitor.
-Tigane, din fulger se toarna
statuia pacatului lor.
-Stapane, de-acum ia-mi si viata,
cu sange sa spal ce-ai facut...
Boierul isi zvarle saneata,
mai straniu, mai crancen, mai slut.
Cu ghearele, sluga nebuna
isi sfasie zdrente si trup.
Lung, rasul boierului suna
in ger, ca un urlet de lup.
Dar ei, ferecati in lumina,
in noapte arzand peste veac,
statuie de gheata senina,
mai goi decat noptile, tac.
In noapte se pierde boierul
cu hohot sau urlet buimac...
Ce demon aprinde tot cerul,
hambare si suri si conac ?
-Stapane, ard curtile tale,
sa nu mai ramana vreun ciob,
in flacari sa-mi curat si jale
si trupul nemernic de rob...
La marea faclie semeata,
o clipa zvacneste amar
statuia de rumena gheata,
pacatul arzand in clestar.
Dar ei stau ziditi mai departe,
adanc scufundati ca-ntr-un lac,
si, limpezi in patimi si-n moarte,
mai goi ca veciile, tac.
Literatura versuri scoala Balada unei nopti de iarna rime scriitor scrisa de versuri versuri poet versurile. Literatura scrisa de poeti romani cuvinte cine a scris scoala rime Radu Gyr cultura descarca.
Alte poezii de Radu Gyr
