poezia Blastam de mama de George Cosbuc versurile poeziei Blastam de mama scrisa de poetul George Cosbuc

roversuri.ro > Litera G > George Cosbuc > Poezia Blastam de mama de George Cosbuc

Poezia Blastam de mama




I Frunza verde tulburea, Avea Lena nici ca ea Trei feciori frumosi avea; Trei feciori si-o fata mare Lena cea vesela are. Trei feciori ca niste zmei, De-a dragul sa cauti la ei, Iar copila razatoare, Subtirea si-ncantatoare Rupta dintr-un raz de soare: Mult cu ma-sa samana, Deci Lenuta-o boteza Pe numele maica-sa. Cati feciori au fost prin tara Toti venit-au sa o ceara, Mandri si viteji feciori, Venit-au ca petitori. Dar Lenuta, ti-e mirare, Raspundea la fiecare, Ca-i prea tanara si-asa Inca nu s-a marita. Mai la urma s-aratara Petitori din alta tara: Doi feciori, ca doua flori. Lenuta cat ce-i vedea Mamei sale-asa zicea: Vezi, iubita maica mea! Din voinicii acesti doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Si la mers si la catare, Ca-i inalt si subtirel Si m-as duce dupa el! Dar Lena pe ganduri sta; Gandurile-o framanta Si cu jale cuvanta: Draga mea, Lenuta fata! Fiind asa-ndepartata Dor de tine-o sa m-apuce, La mine cin te-a aduce!? Doi fii ai Lenei strigau Si din gura cuvantau: Pe Lenuta nu o da Si de noi n-o stramuta! Dar feciorul cel mai mic, Constantin, copil voinic, Lacrima din ochi cu jale Si-asa-i zise mamei sale: Nu esti, mama, cu dreptate Nici la sora, nici la frate! Ca suntem doara trei frati, Toti crescuti ca niste brazi Si noi ti-om pute aduce Pe Lenuta ta cea dulce!... Asculta, mama iubita, Pe Lenuta o marita: N-o lasa nemaritata, Pire-ar cat de-ndepartata: Caci, de te-a ajunge dor Io-ti raman doara fecior. Eu la dansa duce-m-oi, Acasa aduce-o-voi. Si Lena se-ndupleca Pe Lenuta-o marita. II Dar a fost ce-a fost sa fie, C-au fost boale si urgie Si-a dat Dumnezeu cel sfant Vremuri grele pe pamant. Si de multa rautate Mureau oamenii pe sate Si-au murit si trei feciori Ai Lenutei fratiori: Constantin inca-a murit Gandul nu si l-a-mplinit. Lena singura ramase, Fara de feciori in casa: e dor o inima arsa. Si ea, biata, suparata, De jale multa sfarmata, Se ducea pe-al lor mormant Si se vaieta plangand Si plangea si suspina Si din suflet cuvanta: Dragii mei! D-al vostru dor Stau pe gandul sa ma-omor, Fie-va somnul usor! De-alta data blastama Si blastamand cuvanta: Constantine, Constantine! Blastamat sa fii de mine! Blastamat de mama-ta Ca ai dat pe sora-ta! Fratii tai mie-mi striga: Pe Lenuta nu o da! Tu ai dat-o, blastamate, Pe hotara-ndepartate; Dar te blastam, blastam greu Din tot sufletelul meu: Pamantul nu te primeasca, Tarna nu te mai voiasca, Lutu-afara te izbeasca, Caci de dorul Lenutei Rumpu-mi firul vietii! Astfel dansa blastama Si-azi si maini si-alalta maini Si zile si saptamani. Si de multul blastamat, Vai, blastamul s-a legat. III Intr-un amurgit de seara, Constantin iesi afara Din groapa, galben la fata, Cu trup rece ca de gheata. El plangea si lacrama Si cu jale cuvanta: Duce-m-as, ca-s blastamat, Dar nu pot, ca-s ingropat, Duce-m-as, ca maica cere, Dar nu pot, ca n-am putere; Nici am cal, nici capeneag; N-am pe lume om cu drag, Caci oricine m-a vede S-a-nfrica, s-a sparia Facandu-si rapede cruce... Nici la mama nu m-oi duce, Caci m-a blastamat maicuta, Ca eu i-am dat pe Lenuta! Si cum sta si cugeta Gandurile-l asuda, El prin lacrami se ruga: Salas, mandru salasel, Fa-te-un soim de calusel, Si tu, panza din salas, Fa-te un capenegas, Si tu, cruce, schimba-te, Spada de fier fa-mi-te, Iar tu, Doamne, ma invie, Da-mi putere astazi mie: La Lenuta duce-m-oi, Acasa-aduce-o-voi. Dumnezeu l-a ascultat: Putere de viu i-a dat; Salasul l-a ascultat: Si-ntr-un cal s-a preschimbat; Giolgiu-n capeneag indata, Crucea-n spada de fier, lata. Constantin suie calare Si porneste-n fuga mare; Si fugea calul ca vantul, De-abia atingea pamantul, Si zbura, dar nu glumea, Caci ca dorul se ducea, Caci stapanul ii zicea: Zboara, murgule, cu mine, Caci zbor alaturi de tine, Zboara, murgule, pe cale, Caci zbor pe urmele tale! Si murgutul, pui pagan, Duce-se cu-al sau stapan, Incat n-a fost bine seara, Cand ei isi descalecara, La Lenuta-n alta tara. IV Lenuta cat ce-a zarit P-al sau fratisor iubit, Din grai dulce i-a vorbit: Constantine, Constantine, Spune-mi daca-i rau sau bine; Noua ani, vezi, au trecut, Ca pe voi nu v-am vazut, Ba nici vesti nu mi-ati trimis, Nice carte nu mi-ati scris! Constantin a cuvantat: De cand tu te-ai maritat Rau nimic nu s-a-ntamplat. Suntem sanatosi acasa, Mama inca-i sanatoasa. Veste noua n-am ce-ti spune Totusi iti aduc vesti bune: Fratii nostri se-nsurara, Dar ei pe gand se luara, La nunta nu te chemara! Eu ti-s frate mai cu dor, Si fiindca eu ma-nsor, Am grabit aici; de-i vre, Vino dar la nunta mea! Astfel zise Constantin Cu glasul de jale plin, Din ochi lacrimi ii cadea Si suspine-l napadea; Dar Lenuta-l cunostea Si de nou l-a intrebat: Spune-mi, frate,-adevarat De ma chemi la veselie, Sa ma-mbraca bucurie, Sa-mi pun strut rosu si dalb Si cai suri la hinteu alb; Dar de ma chemi la jelane, Eu sa-mbrac de jale haine; Sa iau cai si hinteu negru Sa pornim, frate, pe-ntregu! Ba io-ti spun drept, sora, tie, Ca te chem la veselie. Si ea mandru s-a gatat, Haine albe si-a luat Si-apoi ambii au plecat Pe cararea cea mai lata De voinici codreni calcata, Pe cararea cunoscuta De codreni voinici batuta. Iar pe cale cum mergeau Pasarile-i urmareau, Muntii rai din grai graiau: De cand soarele e soare Si pe campuri floarea-i floare, Si de cand e lumea lume N-a mai fost asa minune: Sa mearga viul cu mortu Tot alaturea cu codru, Sa mearga viul aproape Cu cel mort, iesit din groape! Alelei! minune mare, Viu cu mortu p-o carare! Constantin bine-auzea, Lenuta nu-ntelegea, Dar glumind asa zicea: Auzi, frate Constantine, Ce vorbesc muntii de tine?! Constantin din greu gemand Ii raspunde-asa zicand: Lasa-i, sora, sa vorbeasca, Mintile sa-si prapadeasca; Ei sa fie cu cantatul, Noi sa fim cu ascultatul, Ei pazeasca-si cantecul Cum pazim noi umbletul Asta-n seama n-o bagara, Calea lor ca si-o urmara. Patru zile lungi de vara Ei au tot calatorit, Putintel au odihnit. V Cand a fost a cincea zi, Soarele cand rasari, Au zarit si satul lor, Plin de negura si nor. Cand aproape-au fost de sat, Constantin a cuvantat: Lenuta! Cu-al tau carut Vina mai catelenut, Caci eu cu-al meu calusor O sa merg mai tarisor, Ca sa dau mamei de stire Sa-ti faca buna primire, Sa-ti deschiza portile, Sa-ti astearna mesele, Sa-ti umple paharele! Si el frau calului da, Calul isi impintena Si-ntr-o fuga alerga, Nu la ma-sa, pe cuvant, Ci de-a dreptul la mormant Aci a descalecat Si din gura-a cuvantat: Cal crescut sub glii ierboase, Salas strangator de oase! Dusu-m-ai si m-ai adus Si pe cale si pe sus Si-ai facut un mare bine Pentru mama, pentru mine, Pentru mama, pentru fata, Pentru mine totodata! Si tu, capeneag iubit, Panza alba de-nvalit, Si tu, spada lucitoare, Crucea mea de la picioare: Ne-a sosit vremea, sosit, Sa-ntram de unde-am iesit! Tu, cal bun nazdravanas, Schimba-ti trupul in salas, Si tu, spada lucitoare, Fa-te cruce la picioare, Si tu, capeneag iubit, Fa-te panza de-nvalit, Iar tu, Doamne, Doamne sfant, Da-mi iar locul din mormant, C-am scapat de ce fu greu, Implinit-am gandul meu: La Lenuta dusu-m-am, Acasa adus-o-am! Dumnezeu l-a ascultat, Pamantul s-a despicat, Lutul iar s-a ridicat: Constantin era-ngropat VI Si Lenuta cat ce-ntra In sat, mult se minuna, Caci erau toate schimbate, Toate de jale sfarmate, Dar mai mult s-a minunat Cand acasa c-a aflat Portile stricate, rele, De puteai sari prin ele, Staulul stricat si gol, Iarba mare prin ocol. Ea sarmana astepta, Ca fratii vor alerga In prag a o-ntampina, Dar nimeni nu s-a ivit: Constantin n-a fi venit. Ea la usa se repede, Usa incuiata-o vede; Deci incepe ca sa bata In cea usa incuiata: Lasa-ma, mamuca, lasa, Lasa-ma sa intru-n casa, Ca iti sunt iubita fata, Lenuta cea-ndepartata! Ma-sa, din casa, plangand, O alunga blastamand: Du-te-n foc si-n cate rele, N-amari zilele mele, Du-te-n foc, te du d-aci Si nu ma batjocori! Trei feciori eu am avut, Pe toti trei i-am pus sub lut, Pe toti trei i-am pus sub glie, Sfantul Dumnezeu sa-i stie! Iar Lenuta, scumpa-mi fata, Maritata-i, maritata, Intr-o tara departata: N-oi vedea-o niciodata! Insa fie blastamat Cine o a-ndepartat! Dar Lenuta nu-nceta, Tot batea si se ruga: Lasa-ma sa intru, lasa! Si ma-sa cu greu o lasa, Si pe scaun o punea Si la dansa cum privea, Pe Lenuta-o cunostea. Draga mea si-a mamei floare: Nu ma-ncred, ca tu esti oare? Oh, ca nice n-am visat, Ca te-oi mai vede vrodat! Si plangand, Lena spunea Cate-a mai suferit ea: A dat sfantul Dumnezeu Multe boale si mult rau Si-au murit feciorii mei Si-am ramas fara de ei! Macar tu, scumpa mea fata, De nu erai maritata Intr-o tara-ndepartata!... Mi-ar fi traiul mai usor Si mi-as mai uita de dor; Tu m-ai ajuta pe mine, Eu m-as bucura de tine! Dar sa fie blastamat Cine mi te-a-ndepartat: Pamantul sa nu-l primeasca, Tarna sa nu-l mai voiasca, Lutu-afara sa-l izbeasca! Lenuta se-nfiora, Reci fiori o-mpresura Si cu glas rupt cuvanta: Vezi, maicuta,-ai blastamat Si blastamul s-a legat! Constantine, Constantine, Cum m-ai amagit pe mine Ca sa plec pe drum cu tine! Si spunea maicutii sale Cum a venit ea pe cale, Cum Constantin o aduse Si cate mai cate-i spuse. Lena-atunci se-nfiora Si cum sta, cum asculta, Lacramile-o ineca, Trupu-ntreg ii tremura, Mintile-i se tulbura, Fruntea i se innora, Pe Lenuta saruta Si i-a zis cu glas infrant: Haid, Lenuta, la mormant, Haid, Lenuta, sa grabim La morminte-n cintirim! VII La mormant daca sosira, Jos pe el se pravalira Si-ncepura-a lacrima Si din gura-a cuvanta: Constantine, iesi afara; Vina, Constantine, iara; Mai iesi, draga Constantine, Ca ni-e dor, ni-e dor de tine! Pamantul insa radea, Groapa de ras hohotea; Constantin amar gemea. Iesi din groapa si vorbeste, Spune si ne povesteste Cum traiesti in groapa, cum? Vina si ne spune-acum! Vina sa ne vezi macar, Vina, Constantine, iar! Pamantul nebun radea, Groapa de ras hohotea, Lutul glumind raspundea: Nu te mai ruga de mine, Blastema, Lena, mai bine, Nu te tot ruga mereu: Ce-i al nostru, nu-i al tau! Pamantul mereu radea, Groapa de ras hohotea, Lutul nencetat glumea. Morminte, nu fi pagan, Slobozi-mi pe Constantin; Oh, nu fi, morminte, rau, Slobozi-mi copilul meu, Ori macar da-i glas, morminte, Pentru cateva cuvinte! Pamantul atunci tacea, Groapa nimic nu vorbea, Constantin din greu zicea: Oh, mama, tu esti de vina, Ca n-am pace si odihna, Ca n-am loc nici in mormant, Ca n-am stare sub pamant Nici sunt mort, nici cu viata, Nici sunt foc si nice gheata, Nici in groapa nu pot fi, Nici afar nu pot iesi, Caci m-ai blastamat, maicuta, Pentru scumpa ta Lenuta, Pamantul nu ma primeasca, Tarna sa nu ma iubeasca, Lutu-afar sa ma izbeasca; Lutu-afara m-a izbit, Tarna m-a batjocorit, Pamantul m-a prigonit!... Mama, daca-mi vrei tu bine, Fa-l acuma pentru mine Si-mi dezleaga blastamul Ca-mi apasa sufletul! Lena din suflet ofta, Ganduri grele o mustra Si ea, biata, cuvanta: Dragul meu! Sa fii iertat Si de blastam dezlegat. Insa... fie blastamat Pamantul, ca nu m-asculta, Bata-l jalea mea cea multa, Si nu te mai lasa-afara, Bata-l jalea mea amara! Tarna-atuncea tremura, Lutul manios urla; Pamantul se despica: Nu-i destul c-ai blastamat Pe-un copil nevinovat, Acum ma blastami pe mine, Blastamu-te eu pe tine! Caci n-ai inima de mama, Nu ti-e sufletul de seama, Nici esti vrednica sub soare Sa mori cum tot omul moare, Ci pamantul prin urgie, Sa te inghita de vie! Tarna-n laturi se-mprastia Pamantul se deschidea; Lena din mormant zicea: Blastamata sa fiu eu, Vai, pentru blastamul meu! ca mine pe vecie Fie blastamata, fie Orice mama s-ar afla Pe copil a-si blastama! Fie dansa blastamata, N-aiba pace niciodata, N-aiba prapori la-ngropare, Nici popa la comandare! Vai de-aceea mama, care Blastama fara mustrare Pe copilul ei, caci ea Blastama pe fiul sau, Dar pe dansa Dumnezeu!..



Blastam de mama descarca poeti romani autor versuri literatura. Versuri autor George Cosbuc poezii.ro autor cartea cuvinte literatura scoala cuvintele poezie poezie poetul poezie limba romana cuvintele.


Alte poezii de George Cosbuc
Cele mai cerute poezii
  1. aripioare de argint de emilia caldararu
  2. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
  3. de
  4. soarele si copiii de elena dragos
  5. locuinta din dumbrava de
  6. la sanius de ion agarbiceanu
  7. mostenirea de otilia cazimir
  8. in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
  9. eva de ion pillat
  10. scoala de tudor arghezi
Versuri melodii Poezii forum
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #