roversuri.ro
>
Litera M >
Mateiu Caragiale
>
Poezia Domnita de Mateiu Caragiale
Poezia Domnita
Verzi-tulburi ochii-i gales revarsa pe sub gene
Ispita patimasa si doru-nveninat.
E-nalta, cu par galben, cu mersul leganat,
In grelele-i vesminte pasind maret si-alene.
Miscarile-i sunt line, molatece, viclene,
Si dulcele-i grai curge duios si rasfatat.
Dar, cine-i cata-n fata se pierde sagetat
De negrul arc ce-mbina trufasele-i sprincene.
Muiata-n nestimate si-n horbote de fir,
In mana-i - spelba floare de ceara stravezie -
Ea poarta pe subtirea naframa naramzie
Ca un potir de sange un rosu trandafir -
Si, tot ca el, ranita in plina tinerete,
Tanjeste, se-nfioara si moare de tristete.
(1910)
Versurile poeziei versuri versuri cuvinte Domnita de dragoste cultura poet poezii.ro poeti romani cuvintele Mateiu Caragiale poetul. Scrisa de poezii.ro literatura cuvinte cartea poezia.
Alte poezii de Mateiu Caragiale
