roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Dorobantul de George Cosbuc
Poezia Dorobantul
Strecurati prin plumbi si sabii, dorobantii drum deschid.
Inimosi s-azvarl prin santuri si de-a valma sar pe zid.
Si era prin sant pierire si vazduhul tremura,
Iar dincolo, prin reduta, moartea cea de veci era.
Tropot de picioare multe, fum si abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum il fac prin balta cei ce-aluneca si cad.
Dar roiau mereu flacaii rasariti ca din pamant,
Valuri ce-necau reduta, scufundandu-se-n mormant.
Unul singur in roirea de viteji, un dorobant,
Zabovea trudit pe-o scara, rasarit si el din sant.
Cei sositi, cu scari, in juru-i isi faceau in graba rost
Si treceau, urmandu-i altii, iar el tot pe unde-a fost.
Apucase strans cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos si nalt.
Iat-un capitan, din urma, aducand in foc pe-ai lui,
Da de el. Cu sarg, baiete! Ce-ntarzii de nu te sui?
El abia-si intoarce capul. N-am putere sa ma urc.
Ma trudesc cu stanga numai! Bata-l Dumnezeu de turc!
Tii la san, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o tinea.
Cum n-as pune-o, si-i sub scara! Uite-o, stai sa calci pe ea.
Ajutandu-i capitanul, el se nalta-ncet, incet,
Da un chiot si se nalta, rasarind pe parapet.
Vede jos incaierarea luptatorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul rascolitelor furnici.
El inalta-n vant chipiul, strig-un nume drag si sfant
Si-apoi sare de pe ziduri, in reduta si-n mormant.
Ea era pamant al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Si voia si el sa moara pe pamantul romanesc!
( Albina, 1900, nr. 1)
Cultura cuvintele George Cosbuc autor limba romana scoala versuri versuri romana poezie Dorobantul versurile poeziei poezia. Cartea romana romana versurile poeziei literatura scoala poeti romani descarca.
Alte poezii de George Cosbuc
