roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Dragoste invrajbita de George Cosbuc
Poezia Dragoste invrajbita
I
Fata sta la poarta, ma-sa la prilaz
Nu stiu ce-avea fata, ca-i era necaz
Si umbla de colo pana colo beata.
O vedea si ma-sa ca e suparata
Si ca-i joaca-n lacrami ochii arsi de foc,
O vedea prin casa ca se-nvarte-n loc;
Prinde-n maini un lucru numai ca sa-l prinda,
Iese-n tinda, intra, iarasi iese-n tinda
Si framanta casa cu nimic, asa.
Ieri, cat a fost ziua, nu s-astampara
Nici cat bati in palme, si-alerga silhuie,
O trudea vreo taina si-ar fi vrut s-o spuie
Si de multa truda, n-a vorbit deloc.
S-a culcat in urma suparata foc
Si prin somn intruna a vorbit cu soapte.
Asta-dimineata s-a sculat de noapte
Si-a tors doua fuse pana s-au sculat
Ceialalti ai casei. Si-avea plansa fata.
N-a vrut sa manance. Toata dimineata
N-a vorbit nici doua, iar cand a-nceput
Ma-sa cu ocara, fata s-a facut
Alba si-apoi verde si-a izbit din mana
Fusul plin si furca si-a umplut de lana
Lavitele vetrei. Bine, fa, dar ce-i?
A luat in urma cusatura ei
Cea cu flori camasa, soare de frumoasa
Si s-a dus in pragul tindei, ca sa coasa.
Dup-un ceas de vreme, mama-sa venind
Nu stiu ce sa-i spuie, s-a crucit privind
Cusatura fetei: Nu vezi ca se pierde?
Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde;
Crucile pe umar nu le-ai dus in sir.
Numara, Simino, numara pe fir;
Trei le treci si doua le desparti deoparte,
Ca sa iasa forma scrisa ca la carte.
Florile altitei, tu le spanzuri sus,
Rosul de pe margini uite cum l-ai pus!
Si-ai cusut cu negrul fluturii pe coate!...
A vazut Simina gresurile toate
Si-a inceput sa taie cusatura-n rand.
Se uita la panza! dar nebunu-i gand
Alerga departe, numai foc si para.
Cand se-ntoarse-n urma mama-sa de-afara
Si-a pus mana-n solduri si-a privit-o drept:
Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept!
Ce-a fost bun: pai, uite manecile-s rele!
Ce-ai facut? Stai beata si te uiti la ele!
Ea prinzandu-si toate sculele-ntr-un loc
Le-azvarli deoparte: Da-le, mama,-n foc!
II
Avea biata fata ca de ce sa-si poarte
Sambetele insasi. Zi, ca si la moarte
S-a gandit Simina, dar la asta nu.
Ma-sa e de vina! Ma-sa-i zise: Du
Cateva si Linei, ca si ea-ti aduce!
Lina! Parca fetei ii venea s-apuce
Si de gat s-o stranga pana va muri
Lina, ca din dansa doar le rasari
Cearta cu Lisandru! Lina-i vinovata!
Ieri, de la chindie, si-astazi ziua toata
S-a izbit cu gandul, tot pe ganduri stand,
Parca e cu farmec! Tot acelasi gand,
Parca-i sta Lisandru prapur inainte!
Se muncea Simina sa-si aduc-aminte
Cand s-au prins la cearta, pentru ce si cum?
Ce-a zis el? Si dansa ce-a raspuns, si-n drum
Cine-a fost s-auda? El a zis: Ei lasa,
Pentru-atata lucru nu fi manioasa!
Dac-am zis-o, iarta, n-am sa ti-o mai zic.
Ea s-a-ntors grabita, n-a raspuns nimic
Si-a plecat. Lisandru intr-un suflet vine:
Nu te las, Simino, vreau sa mor mai bine!
Nu te las acasa! Stai, ca faci pacat!
Uite, da-mi o palma si sa fiu iertat!
El a hartuit-o, n-a lasat-o-n pace
Si-o silea sa rada. Hoata se preface!
Ea smucindu-si insa grabnic bratul drept
L-a lovit cu pumnul manioasa-n piept
Ca s-o lase-n pace! Si-a plecat, nebuna!
Asta-i ce o doare, asta numai una:
L-a lovit! Lisandru, ca trasnit, cum sta,
A privit in urma-i si-a strigat asa:
Nu te cunoscusem, fa, mai dinainte!
Dar asa ti-e portul? Bine, tine minte:
De pe mine-ti creasca iarba verde-n prag.
Rau e si Lisandru. Daca-l are drag
Intr-atata fata si el stie bine,
Cum il rabda locul, Doamne, cum ii vine
Suflet sa mai umble zile suparat
Pentru-o vorba numai? El e om barbat,
N-o sa-si prinda doara mintea c-o femeie
Pentru ce s-aprinde? pentru ce sa ieie
De bani buni prostia oricarei femei?
Vezi, a lui e vina! Nu e vina ei,
A voit sa-si bata joc de ea, s-o stranga
Cu tatana usii si-i venea sa planga
De necaz! Sarmana, ea s-a increzut
Si-acum el in urma vezi ce i-a facut:
I-a spus verde-n fata ca-i mai place Lina!
Ea-l iubeste, biata, cum iubesti lumina
Ochilor, si toate-toate i le-a dat
Si-acum el o poarta gurilor prin sat,
O-ngloteste-n vorbe ca pe-o vinovata
Tuturor le spune, ca Simina-i fata
Mai asa si-altminteri, toti stiu de la el
Ca pe-un brat Simina are un negel:
Vezi cum vine, Doamne, peste om napastea?...
Toata ziua fata s-a gandit la astea
Si din toate una mai mult rasarea:
Si-a batut Lisandru joc numai de ea.
Si gemea Simina, foc acum pe dansul,
Si strangea din gura sa-si inghita plansul.
III
A venit Joiana. Fata si-a luat
Donita, sa mulga. Era bine seara.
Cald batea prin frunze vant de primavara.
Fratele Siminei, Nicu, tremurand,
Sta-n camasa-i lunga de copil, tinand
Lumanarea-n preajma donitei. Deodata
El clateste ceara si-nganand arata
Pe pamant cu mana: Uite ce-ai facut.
Si tarziu la urma urmei a vazut
Fata ca de lapte donita e goala:
Mult pe jos mulsese, si-alta parte-n poala
Nicu e de vina! Nu mai vad defel!
Si-l izbi deoparte, si-a lovit in el.
Si plangand copilul si-a catat cararea.
Ea luand din mana-i volnic lumanarea
O lipi de-o piatra ca sa mulga iar.
Nu mai era lapte si mulgea-n zadar
Ugerul. Iar vaca poate niciodata
N-a mai fost ca astazi neastamparata
Si-a-ncetat Simina, ca s-a ostenit.
Cand era prin tinda, ea si-a amintit
C-a lasat aprinsa alba lumanare.
D-apoi ce? Atata paguba mai mare!
Si-i sari deodata gandul la vitel:
N-a lasat in uger lapte pentru el
Si-l auzi, sarmanul, cat de jalnic muge:
Ei, dar ce-i o noapte! Maine-n zori va suge!
Si-a naltat din umeri. Iac-asa!... Ce-i pasa!
A intrat aprinsa si grabita-n casa,
Donita punand-o dupa usa-n cui.
Ma-sa sta crucita. Pai acol-o pui?
Vino si strecoara laptele odata!
Ea prinzandu-si grabnic vasul, i-l arata
Ma-sei si-l izbeste: Ce sa mai strecor?
Si rastit se-ntoarse fata-ntr-un picior.
Si s-a-ntors si ma-sa negraind de teama,
Nu cumva sa bage omul ei de seama,
Ce ispravi ii face fata, c-apoi joc!
Si s-au pus la cina. Fata sta la foc
Si cand zise ma-sa: Haida, fa, la cina!
Nu mananc! raspunse si iesi-n gradina.
IV
Se-nserase bine. Turmele trecand
Zanganeau vrun clopot, si veneau pe rand
De la camp. Amurgul innegrise zarea.
S-auzea-n departe tremurat cantarea
Buciumului jalnic, ca un psalm in vant.
Si plangea Simina si privea-n pamant
Si-si vedea viata toata pustiita
Dintr-o vorba numai! Se simtea slabita
Ca d-un veac de boala. Toate-acum s-au dus!
Si din ce? Simina n-avea chip de spus.
Ieri, de catre seara, a plecat Simina
Ca sa duc-o mustra de cusut la Lina,
Prietena ei, poate cea mai buna-n sat
Ma-sa-n targ fusese ieri si-a cumparat
Mere; si Simina a luat trei mere
Sa le duca Linei. Si Lisandru-i cere,
Intalnind-o-n strada, marul cel tinut
Pentru el! Ea-l dete insa necerut:
De pe piept camasa vesel ea-si desface,
Singur el s-aleaga marul care-i place.
Dar daca iau doua? Bine, daca vrei,
Imi ajunge unul! Dar daca iau trei?
Si Simina rade: Mi le iei pe toate!
Daca-ti place, ia-le! Tu te superi, poate?
Nu, Lisandre; uite, as fi vrut, asa,
Sa dau Linei unul. Lasa, ca-i voi da
Alta data; Lina n-are doar sa piara!
Daca-i pentru asta, fac eu asta-seara
Sa-ntalnesc pe Lina, sa-i dau marul, vrei?
Eu ti le dau tie, nu i le dau ei.
Bine, ii dau marul, spui ca-i de la mine,
Si-asa mi-e mai draga Lina decat tine.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
V
Ea statea pe lait sub cires. Cu ea
A venit si Turcu. Linistit sedea
Cainele de-alaturi si-si privea stapana.
Bratul stang naltandu-l, ea-si aduse mana
Pana peste-obrajii rumeni si involti,
Iar cu mana dreapta, apucand de colt
Maneca ei stanga, isi stergea plansoarea.
Se pornise vantul prin cires, si floarea
A-nceput sa ninga sisaind domol,
Si cadea pe pieptul si pe bratul gol
Al Siminii, standu-i alba-n poala rochii.
Doua-trei flori poate au ajuns in ochii
Cainelui, si-n urma cainele-a-nceput
Maraind sa miste capul. A tacut
Cateva clipite si-a-nceput mai tare.
Fata, tresarita, se mira ce are
Cainele, si blanda ea l-a mulcomit.
N-auzea nimica. Vantul a clatit
Ramura pe care sta vro pasarica
Si dormea, si biata s-a zbatut de frica,
Si-acel zgomot dase canelui prepus.
Ce-ntuneric! Fata s-a izbit in sus,
Si simtea ca-i arde capul tot, ca focul,
Si de-amar navalnic n-o mai tine locul.
Prea sunt eu nebuna! Si pe cand zicea
S-a naltat cu totul, hotarat avea
Gandul sa se duca linistit in casa.
Dar simtea o mana grea cum ii apasa
Pieptul si-o sugruma, si o tine drept.
Ce sa fac in casa? Dar aici ce-astept?
Si-i venea sa tipe ca dintr-o padure
Si-i venea sa urle ca din foc, sa-njure,
Si-i venea sa plece, noaptea cum era,
La Lisandru-acasa. Ce e de-ar pleca?
L-ar gasi prin curte, l-ar gasi la cina,
L-ar ruga, spunandu-i ca el nu-i de vina
Si plangand i-ar zice: Nu fi suparat,
Bate-ma, Lisandre, ca nu faci pacat!
El e bun ca lumea, el le iarta toate,
El nu tine minte si-ar ierta-o poate!
Si cu-aceste ganduri ea s-a-mbarbatat
Dar in clipa asta Turcu si-a naltat
Capul, intorcandu-l intr-o parte tanta.
S-a miscat si fata si-a ramas ca franta
Si simtea ca ochii-i ca de friguri ard.
Cine-i? Ce-i acolo? S-auzea la gard
Parca-i om, ce vine. Se gandea Simina
Ca de buna seama iarasi e vecina
Tudora, ca dansa, dupa obicei,
Rupe din gard vreascuri, cand nu-i gardul ei.
Dar pe vremea asta? Tocmai potrivita,
Pe cand toata lumea doarme linistita.
De-ar fi fost mai ziua, fata s-ar fi dus
Drept la gard, si leicii furca i-ar fi spus
Vorbe de ocara, numai trei cuvinte,
Ca de mult tot fura gardul, s-apoi minte
Dac-o-ntrebi, si jura cand e la prilej
Ca de-a pus ea mana macar pe-un gatej
S-o gaseasca moarta maine-n zori vecinii.
Ba a spus odata tatalui Siminii:
Ce te legi de mine? Hai, sa vezi ce ard,
Iaca-mi sari cu vorba ca eu fur din gard!
Vreai sa-ti fac eu poate gardul nou? Ba bine;
Leaga-te de fata-ti, ce te legi de mine?
Ea-ti despoaie gardul
Si Simina sta
Locului, de spaima nici nu cuteza
Sa rasufle tare, ca sa n-o auda
Tudora, si-a prins-o tremurul de ciuda,
Si simtea suindu-i sangele-n obraz.
Slaba esti de inger! Si-i era necaz
De slabia de astazi, ca de-o facatura.
Cainele intruna maraie din gura.
Ca sa taca, fata grabnic l-a adus,
I-a pus capu-n poala si pe ochi i-a pus
Mainile, deodata a simtit ca-i trece
Junghiul pe sub coaste, fulgerat si rece,
Si s-a strans de spaima toata langa pom
A vazut cu ochii cum trecea un om
Prin gradina. Iata-l! Tine-n maini zabunul
Parca-s doi e umbra! Nu, e numai unul.
Un talhar! Se duce spre fereastra drept.
Inima Siminei se zbatea in piept
Ca pe mal un pastrav, si vro doua clipe
Nu-i venea rasuflet. Si-i venea sa tipe,
Se temea. Sa taca mai rau se temea.
Ar fi mers in casa, dar dac-o simtea
De pe pasi talharul? S-ar grabi sa vie
Catre ea, s-o bata. Doamne, cine stie
Ce om rau e dansul, rau, ca altfel cum?
Vrun fugit din ocna, care-ti sare-n drum
Si te-omoara. Iata-l, s-a oprit d-odata
Si tiptil s-aseaza la fereastra, iata
El isi tine-n mana palaria, stand
Ca lipit de ziduri, si din cand in cand
Isi iveste capul, numai cate-o clipa
Si patrunde casa si s-ascunde-n pripa.
Uite-acum se duce si-acum sta lipit
La fereastra casei cea din rasarit,
Tot mai des priveste, tot mai mult s-arata.
Parca n-ar fi-n casa cel pe care-l cata.
Nu stiu cum Simina nu se mai simtea,
Ii venea sa creada si tot nu credea,
Dar in urma omul s-a intors odata
Drept, asa ca fata ii vazu curata
Fata-n zarea lampei. Rosie s-a facut
Si-i venea sa rada de ce s-a temut.
Si-ar fi ras cu hohot, dar cu mana stanga
Si-a-nvelit obrajii si-a-nceput sa planga.
VI
Se zarea de luna. Cainele-a latrat
La strain, dar vesel fuga el a dat
Ca sa-i linga mana si sa i se-arete
Prieten. Si-atunci glasul plangatoarei fete
Se-ncerca sa cheme cainele napoi,
Numai ca s-auda hotul, ca sunt doi
In gradina. Vantul, gata sa se culce,
Murmura o ruga doinitor de dulce.
VII
Nu esti suparata? Nu, dar tu?
Nici eu!
Si ma ierti? Lisandre, eu am fost de vina!
Rasarise luna, galbena si plina,
Ca o fata blanda care-n chip duios
Vine sus din ceruri sa ne-aduca jos
Linistea si pacea zarilor albastre
Si cu dor sa umple sufletele noastre.
Sub cires iubitii mult timp au ramas.
Cand din usa tinzii s-auzi un glas
Mustrator, dar dulce: Unde esti, Simino?
Ne culcam! Pe usa pui zavorul, vino!.
Dragoste invrajbita versuri descarca versurile poeti romani poet autor versurile poeziei versuri literatura scoala versuri poezie cartea George Cosbuc. Poezia cuvintele poezii.ro.
Alte poezii de George Cosbuc