roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Dragostea pacurareasca de George Cosbuc
Poezia Dragostea pacurareasca
Suna coasta; turma-ncet
Preste campuri face-si calea;
Latra caini de suna valea,
Iar de-alaturi prin spinet
Se iveste,-alene vine
Flacau nalt cu pasuri line.
S-opresc turmele-n izvor
Si din racoroasa apa
Ele-n vreme ce s-adapa,
Pacuraru-n preajma lor
Razima-se de-un fag; sede
Suparat, zdrobit se vede.
Pe-a lui frunte nori s-adun
Si privirile-i curate
De grei picuri par udate;
El tresare: nu-i semn bun,
Caci tot sta cazut pe ganduri
Si suspina-n dese randuri.
Cum nu-i neamtul blastamat,
Caci se face, ce se face,
Multor feciori nu da pace
Si nici mie nu mi-a dat,
Ca m-a scos din sat afara
Sa ma duca-n alta tara!
Vai, si neamtul nu-i milos,
Nu se uita si nu cata
De-i esti frate, de-i esti tata,
Numai om sa fii frumos;
Te dezbraca si te tunde
Si catana te raspunde.
Iar catana... n-ar fi greu
Si placea-mi-ar, placea mie
Sa tot fiu in catanie,
Dac-as fi-n pamantul meu
Sa traiesc, cum se traieste,
Cum stim noi, ardeleneste!
Dar te duc, ca sa fii dus
Si sa nu mai vii acasa,
Caci cu anii nu te lasa
Din porunci; si-acolo nu-s
Oameni cu inima buna,
Vorbe dulci macar sa-ti spuna!
Vai, sa merg in loc de chin,
Unde n-am cu dor nici frate
Si nici om cu bunatate,
Caci strainu-i tot strain:
Tragi de moarte si te vede,
El te bate, nu te crede...
Cat mi-a fost mie de drag
Sa man oile, sa pasca,
Caprele sa rataceasca
Prin padurile de fag
Si din bucium cateodata
Sa cant hora leganata!
Sa vad codrul plin de-areti
Si carlanii cum s-alunga;
Iar in amurgit la strunga
Sa mulg laptele-n galeti
Si sa-mi fac eu singur slujba,
Crestaturi facand pe cujba!
Oh, si-acum sa dau de greu,
Sa ma duca doru-n lume
Si sa fiu silit anume,
Ca sa-mi las pamantul meu;
Sa las frati, sa las o mama,
Suparata-a buna seama!
Vai, sa ma despart acum
De berbeci si miorele
Si de voi, dragile mele
Oi, care-mi facurati drum
Prin senin, ca si prin ploaie
La livezi si la zavoaie.
Sa las lunca cea cu spini
Si sa nu mai vad pe lunca
Latrand cainii cum s-arunca
Peste rat, cand pacuini
Infricate de vreun tropot
Fac sa sune glas de clopot!
Sa las multe lucruri dragi;
Eu sa ma despart de stana,
Sa las salha cea batrana,
Sa las codrul cel cu fagi,
Sa las cranguri, sa las hucii,
Si poiana cu bulbucii!
Sa las vai, unde scobor
Capete de curcubeie;
Sa las stanisti si nedeie,
Si sa schimb tacerea lor
Cu mult zgomot, multa larma
Din cetate si cazarma!
Si sa las fluierul meu,
Si sa nu mai cant pe dansul
Doine vechi; imi vine plansul,
Cand stiu bine, cum ca eu
Am s-apuc in loc de fluier
Pusca cea cu rece suier!
Oh, si-apoi... atata dor,
Dupa doi ochi de margele,
Dup-un strut de viorele,
Strans lipit de sanisor!
Doamne, Doamne, cu ce soarte
Tu ma dai de viu la moarte!
Stiu eu ca la straini sant
Cate lucruri de minune,
Cate nu se mai pot spune
Si n-au seaman pe pamant:
Turnuri mari pana la stele,
De te pierzi privind la ele!
Si pe-acolo-s numai mari,
Si corabii si ostroave,
Potcoviti cai cu potcoave
De argint; si-n alte tari
Umbla cel din urma faur,
Imbracat in strai de aur!
Si spun cum ca poti vedea
Alte lumi, si-acolo, Doamne!
Intr-un an sunt doua toamne
Si nu cade iarna grea;
Ba mai spun ca este-o tara,
Unde-i de-a pururea vara!
Poate fi, caci ce folos!
Pentru mine, ard-o focul,
Ard-o, chiar sa fie locul
Cum e raiul de frumos!
Nu vreau tari de fala pline,
Lase-ma p-aci pe mine!
Caci p-aicea m-am dedat
Cu vremi grele, cu vremi bune
Si cu ploi si cu furtune
Si cu cer innegurat:
Eu stiu muntii, dar mai bine
Ma stiu ei intregi pe mine!
De pe-aceste locuri eu,
Nu m-as duce niciodata,
Caci in tara-nstrainata
Stiu ca plange-voi mereu;
Vai, putea-voi trai oare
Fara miei, fara mioare?
Tot cu dorul eu sa fiu?
Tot cu jale fara seama
Si de tata si de mama
Eu nimica sa nu stiu?
De parinti, de frati, sarmanii,
Sa port dor, sa-l port cu anii?
Vai, si-n sate pana cand
Hori de brau se vor intinde
Si cu fete se vor prinde
Veselii flacai jucand,
Singur eu in alta tara
Sa ma lupt cu jale-amara?
Si la claca si la nunti
Si la glume-n sezatoare
Numai eu sa nu fiu oare?
Si pe coamele de munti
Sa faca ce-or vrea pastorii,
Eu s-ascult ce zic maiorii?
Oh, si-apoi sa fiu inchis,
Intre ziduri de cetate,
Unde soarele strabate
Numai rar si ca prin vis
Si sa plang cu lacrami crunte,
Largul meu, ce-aveam la munte?
Tari straine! Mult amar,
Mult amar de cine-si lasa
Mama si frati buni acasa!
Vai, si mie-asa-mi lasar
Sortile, ca sa am parte
De trai greu si-n tari departe!
Scrisu-mi-e cum sa petrec!
Sa va las campii iubite,
Oi de mine pastorite
Sa va las, caci maine plec!
Oare dupa ani de jele
Iar veti fi voi ale mele?
Renturna-voi oare cand?
Prin poiana de la Cruce
Mai putea-ma-voi eu duce,
Mai putea-voi eu, latrand
Si pitit dup-o movila,
Sa-nspaimant cate-o copila?
Mai trai-voi primaveri
Sa-mi vad turmele si cainii?
Si cu baciu-n preajma stanii
Mai cerca-ne-om in puteri,
Spre-a vadi care-i mai harnic
De pus casii pe comarnic?
Si de-acum in sarbatori,
Parasindu-mi mieluseaua,
Mai juca-voi arcaneaua?
Si de-acum in sezatori
Voi mai fi sa fiu pe lume,
Fetele sa-mi puna nume?
Nu stiu cum am sa traiesc
Colo-n tarile straine,
Insa stiu atata bine
Ca-n dor am sa ma topesc,
Si-n veci nu-mi va bate vantul
Sa-mi mai vad din nou pamantul!
Stiu eu, ca de-acum mai mult
N-am sa vad campii cu soare,
N-am sa pastoresc mioare,
Glas de clopot n-am s-ascult.
Si vatui pe coasta lata
N-am sa man eu niciodata!
N-am sa vad preste razor
Mai mult mieii cum alearga,
Nici miori pe lunca larga.
Nici intertii la izvor;
N-am sa vad de-acuma iezii
Pe la marginea livezii!
Si pe coasta cu hemei
Nu ma va mai duce dorul,
Ca sa tai eu cu toporul
Din fag frunza, pentru miei;
Si-n poiana de la Cruce
Veci de veci nu m-oi mai duce!
Autor George Cosbuc versurile versuri cultura versurile poeziei. Poeti romani poezia Dragostea pacurareasca poezii.ro poetul scoala versurile poetul versurile poeziei literatura poezia versuri literatura versurile.
Alte poezii de George Cosbuc
