roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Filozofii si plugarii de George Cosbuc
Poezia Filozofii si plugarii
Cu-ai sai sfetnici de la curte craiul s-a pornit odata,
Ca sa faca p-o campie o plimbare-ndatinata.
Sfetnicii, noua la numar, povesteau, si fiecare
Insira cate-o legenda, cate-un basm ori o-ntamplare;
Craiul insa, dus pe ganduri, n-asculta vorbele lor,
Ci, tacut, isi pazea drumul calarind incetisor.
Sfetnicii, daca vazura cum ca craiul mereu tace
Il lasara-n draga voie, sa gandeasca orice-i place,
Iara intre ei se-ntinse ciorobor si mare sfat:
Cine este oare-n lume omul cel mai invatat?
Dupa o disputa lunga, dupa sfaturi fara nume,
Dupa ce critica totul, ce este si nu-i pe lume,
Aduc la conclus, in fine, pe acest rotund pamant
Cei mai intelepti in toate dansii sant. Ah, dansii sant!
Cum? S-ocupa din juneta numai cu filozofie;
Logica-i o jucarie pentru mintile lor! Fie,
Ca stiinta-i vasta, insa ei in degetul cel mic
O poseda toata; in fine, nu e pe lume nimic
Lucru ne-nteles de dansii; toate, toate-s bagatele:
Stiu de-a rostul pe Sofocle, tot asa pe-Aristotele;
Fiecare dintre dansii, chiar pe cand era copil,
Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu si Virgil!
Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?
Chiar si-n stiinta lui Pliniu nu poti sa gasesti ca ei!
Apropo! Am zis ca dansii s-au disputat. Sa se stie,
Ca ei, ca toti filozofii lipsiti de filozofie
Au zbierat, au facut larma, incat craiul, desteptat
Din ganduri, atent la toate a privit si-a ascultat.
Zambea craiul, dar in urma si-a pierdut rabdarea. Drace!
Ei mai intelepti in toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face !
Astfel cugeta in sine, apoi zise tare: Eu,
Pe-al meu sceptru tot de aur si pe-ntreg poporul meu,
Jur ca-ntelepciunea voastra este numai vorba goala:
Sunteti prosti ca cel din urma prost ce nu stie de scoala!
Un plugar fara stiinta, si pe asta pun ramas,
E in stare sa va-nvarte si sa va poarte de nas!
Un plugar! sfetnicii striga, un plugar mai mult sa stie?!
Iarta-ne pentru-ndrazneala, dar vorbesti o nebunie!
Nebunia cateodata isi are intelesul sau:
O sa facem dar o proba si ma jur pe Dumnezeu,
Ca de n-oi ave dreptate, va dau voua-a mea craime
Si mai mult, ca om cuminte sa nu ma mai tina nime!
Sfetnicii radeau in taina de tot ce craiul vorbea,
Dar in sanul lor manie fara de capat ardea.
Ce batjocura! O, Doamne! Un plugar si-un sfetnic mare
Pusi in cumpana stiintei! Pusi acu-n asemanare!...
Glumind, craiul zice-atuncea: stiu ca nu v-a cazut bine,
Dar asa imi este firea: voi ma stiti destul de bine!
Am glumit numai! In urma eu v-as da voua un sfat,
Adica sa-ntoarcem caii, sa plecam iar spre palat.
Alergand preste campie, au zarit in calea lor
Un mosneag arand, deoparte. Soarele cam binisor
S-a-nclinat catre sfintite, dar mosneagu-abia arasa
Cateva brazde. La dansul, craiul cu sfetnicii pasa.
Noroc bun, om de-omenie! zice craiul salutand.
Sa traiesti cu sanatate! raspunde mosneagul bland.
Sfetnicii zambeau ironic si priveau la vajul, care
Curios statea pe brazda, cautand la fiecare
Dintre filozofi. In urma, craiul iar a cuvantat:
Ei, batrane, esti cam lenes! Prea de tarziu te-ai sculat!
Vajul, rasucind mustata, din fundul inimii geme:
Nu ma mai mustra degeaba! M-am sculat destul devreme,
M-am sculat, cinstite doamne, deodat cu-a zorilor foc,
Dar mi-a-mblat crucis norocul, bata-l pacostea noroc!
Craiul, ascultand, cu jale: Ce sa fac! Asa-i sub soare!
Dar, te rog, spune-mi, mosnege, lat e drumul nostru oare?
Mare de n-ar fi! Altmintrea pana la viata nu-i?
Vajul ii raspunde-ndata: Pune-ti, doamne, grija-n cui!
Drumu-i mic, fara putere, cam asa ca-n miez de vara:
La primejdie n-ajunge din potcoava pana-n scara!
Vajul tace; craiul rade; sfetnicii se fac ocol:
Pentru dansii, cum se vede, cata vajul numa-n gol!
Mosule, mai spune-mi una! Vad bine ca esti slab tare
Insa niste oi cu lapte, sa le mulgi ai fi in stare?
Zise craiul, si cu zambet catre sfetnici lung privi,
Si-apoi vajului, cu stangul, una pe ascuns ochi.
Vajul pricepu-ntrebarea, deci, ochind si el o data,
Zice: Doamne, ce mai vorba! Pare ca-i din drum luata!
Fost-am eu voinic pe lume, cand eram in vremea mea,
Toti feciorii de pe sate pe mine ma cunostea.
Dar acum... hai, n-avea grije, ca-s voinic, ma simt acasa,
Macar ca soarele trece dupa dealuri! Nici ca-mi pasa!
Pot sa mulg oile, doamne, de la asta nu ma trag;
Chiar berbeci inca ti-as mulge, de ti-ar fi mai mare drag!
Insa, n-am cu dor pe nime sa-mi deie berbecii-n strunga!
Fii pe pace! zise craiul, si noroc o sa te-ajunga!
M-oi face eu pacurarul; baga numai seama bine!
Ramas bun, mosnege draga! Dumnezeu fie cu tine!
Dupa ce se-ndepartara, craiul zise: Ati vazut
Ce mosneag cuminte-acesta? Asadar ca v-a placut?
Sfetnicii toti intr-o gura prind a rade: Ce cuvinte!
Sa ne placa un om, care nu e, zau, deloc cuminte,
E nebun! Atata-i totul!... La-ntrebarea cea dintai
A raspuns mosneagul bine, a vorbit cu capatai;
Insa cat si-a deschis gura la a doua intrebare
Am vazut pe loc ca dansul logica fireasca n-are,
Nu cunoaste nici sintaxa, nici gramatica, in fine,
N-a vorbit nimic pe cale si nimic n-a raspuns bine!
Nici maria-ta-ntrebarea bine detot nu i-ai pus,
Dar, apoi, dansul raspunse cat se poate de confuz!
La-ntrebarea cea de-a treia, am vazut ca el vorbeste
Lucruri nemaipomenite, simplamente buiguieste.
Noi dupa-atata stiinta si de-nvatatura-amar,
N-am citit ca sa se poata mulge si berbecii chiar!
Regele uimit intreaba: Cum? Dar vajul a vorbit
Foarte bine, si pe cale, si destul de lamurit!
Nu l-ati priceput? Nu! striga sfetnicii ca mai nainte.
Atunci, o idee mare trecu regelui prin minte.
Nu l-ati priceput?! Ei bine! Vom vedea cine-i nebun.
Ascultati dar toti acuma, ce doresc si vreau sa spun:
Daca nu-mi veti sti da seama de tot ce-am vorbit acuma
Cu batranul de pe brazda, atunci, las deoparte gluma
Si pe toti, pe toti va spanzur! Ma jur pe cerescul soare,
Ca desi sunteti voi sfetnici, va pun in spanzuratoare!
Craiul a zis aste vorbe rezolut, aprins si tare,
Apoi apuca indata singur pe-o alta carare.
Sfetnicii, la aste vorbe, au incremenit pe loc:
Pe crai bine cunoscandu-l, il stiau para de foc.
Ce vor face? Maine craiul ii va pune-n furci inalte,
Daca n-or sti sa explice intrebarile schimbate!
Lucrul naibii! Nu-i de saga! E un ce periculos
Vorbele vajului fura anapoda si pe dos;
Apoi in intreaga lume non datur filozofie,
Vorbe, nonsensuri ca astea, a le talmaci sa stie!
Sfetnicii, sarmani-acuma inghiteau la boroboti:
Au intrat, precum se vede, intr-un corn de capra toti!
Doamne-acum! nimic n-ajuta, zic nimic psihologie,
Inzadar ar veni Criton, cu-o noua apologie;
Inzadar si-ar pune vorba cel cu tandem usque chiar
Hippocrat sa-si sfarme capul, si-ar fi totul inzadar.
Cum? S-a mai citit vreodata prin Tit Liviu Patavinul,
Prin Salustiu Crisp, prin Tacit, sau prin Xenofon Elinul,
Ca popoarele vechimii, celti, romani, latini ori grecii,
Sau ilirii, scitii, persii si-ar fi muls candva berbecii?
Si-au sfarmat capul, sarmanii, au cercat in mii de parti,
Au citit prin lexicoane, prin gramatici si-alte carti,
Au tinut consiliu mare; sfatuiescu-se, s-aduna.
Insa vai, Frustra conatur cui Deus non... pace buna!
Bolboresc si schimba fete, zor de spaima mi-i apuca!
Ultima speranta numai este ca ei sa se duca
La mosneag si sa-l intrebe, ca ce naiba-a povestit
Cu maria-sa, cu craiul. Bravo! Iaca-au nimerit!
Dar era mare rusine, ca ei, domni cu-nvatatura,
Capul sa si-l plece-n fata unui vaj de pe-aratura!
Cam sod lucru-i, zau, acesta! Dar altceva ce sa faci?
Bine-a zis cine-a zis asta: de nevoie manci colaci!
Astfel, sfetnicii asteapta pana ce-nnopteaza bine,
Ca nu cumva din tamplare sa-i zapseasca oarecine,
Apoi se duc toti la casa unde mosneagul sedea,
(Pe care, nu stiu de unde, unul din ei o stia).
Aci, dansii bat la usa si sa intre cer in casa.
Batranul, cam fara voie si cu mare greu ii lasa.
Buna seara! Seara buna! Vai de mine ce pacat,
Ce nacaz va poarta oare, de umblati noaptea prin sat?!
Sfetnicii i-au spus nacazul. Te rugam dar si ne-ajuta,
Caci de nu, viata noastra maine in zori de zi-i pierduta!
Vorbeau cam sfiiti, sarmanii: se temeau, temeau amar,
Ca s-a supara mosneagul si-i va da pe usa-afar.
Dar mosneagul e cuminte : sti sa-nvarta bine jocul.
Si, cand are ac si ata, coasa al dracului cojocul.
Hai! Era siret ca vulpea; se-nvarteste-ntr-un picior;
Ca ciuperca stand in mijloc astfel le vorbeste lor:
Vai de mine si de mine! Boieri mari, din sfetnicie,
Necazul care va roade, greu necaz trebe sa fie!
Nu s-a pomenit sub soare lucru-asa de minunat;
De la un plugar sa ceara sfetnicii vorba si sfat,
Nici nu s-a pomeni-n lume cat va fi iarna si vara!
Mai umbla vajul prin casa, mai rade si zise iara:
Haida de! Gluma sa fie, chiar de-ar fi asa cum nu-i
Si-ati ajunge pan la vorba si sfatul taranului:
Totusi nu v-as spune (desi mi-as face pomana),
Omul cate mai vorbeste, fara ca sa bage seama!
Apoi, sunt batran si-aminte nu mai pot toate sa tin:
Alta-i mintea cea de tanar, alta mintea de batran!
Sfetnicii priveau in fata la mosneag cu grija mare.
Oare-l criticau si-acuma? Ce fel de logica are?
Nu-i poveste! Chiar de cumva batranu-ar fi cuvantat
Nonsensuri cat Himalaia, dansii n-ar fi observat:
Logica nu-si are locul, cand da omul de necaz,
Iar frica oricand te face sa uiti cum ca esti viteaz!
Dar, batrane! stim noi totul, domnia-ta numai explica!
N-aveti gust rau, cum se vede, asa numai pe nimica.
Ia scoateti pungile-afara, ca sa vad pe ce vorbesc!
Sfetnicii privesc prin casa, apoi la mosneag privesc,
Si-i promit cincizeci de galbeni, pentru osteneala! Fie,
Ca arunca-atata aur numai pentru-o nebunie!
Insa dracu-i drac si-n ceruri! Vajul clatina din cap
Si gandea: Am prins pe dracul, deci sa-l tin, ca sa nu-l scap!
Apoi rasucind mustata, zice rezolut, in fine:
Banii-s scumpi, insa viata e mai scumpa la oricine!
Dragii mei, sunteti pesemne, azi, pe dunga de cutit,
N-am ce face! Cu bani totul; cu nimica nicidecat!
Dati-mi trei sute de galbeni fiecare si-apoi poate
Ca mi s-a deschide gura, ca sa va talmacesc toate!
Era pretensiv mosneagul, dar din fata-i se citea
Cum ca el nimic nu lasa din cele ce pretindea!
Trei sute de galbeni! Doamne! Trebe multa chibzuiala
Pana sa te-nduri a face asa jertfa colosala.
Sfetnicii de altadata, auzind atare ton
Ar fi exclamat in pripa: Magna petis, Phaeton!
Dar acum se-ndestulira c-un brr lung, mai lung de-un cot
Si fara sa reflecteze, pungile afara-si scot
Una salus restat victis a numara cat de iute
Galbenii rotunzi! Ce suna! De noua ori tot trei sute!
Asudau sarmanii sfetnici fara voie numarand;
Iar vajul tinea revista de norocul sau razand.
Acuma suntem la cale, vorbeste vajul indata,
Grabind sa-si adune banii si sa-i puna sub lacata,
Apoi zice cu-ngamfare si cu un ironic ras:
Ei! dar spuneti-mi acuma, ce-a zis craiul, cum a zis?
Unul dintre sfetnici prinde vorba: Prima intrebare
A fost ca de ce esti lenes si te scoli tarziu? Imi pare,
Ca ai raspuns : Cinstite doamne! m-am sculat devreme, dar
Norocul mi-a stat in contra si-mi fu totul inzadar!
Aste vorbe le-ntelegem: te-ai sculat cam tarzior
Si-ai avut acasa cearta, cu vro fata sau fecior!
Batranul ocheste-atuncea, zicand : stiti voi foarte bine
Sa talmaciti lucrul, insa nu asa cum se cuvine.
N-aveti capatai la ganduri... Craiu-adica m-a-ntrebat,
Ca de ce-am fost oare lenes? De ce nu m-am insurat?
Eu sa am feciori acuma, ei sa-mi umble pe ogor,
Nu eu, carea-si slab de zile si in groapa c-un picior!
I-am raspuns : O, doamne, doamne. Ma-nsurai de tanar inca.
Sa am razam si sprijoana, cand voi fi la varsta-adanca,
Dar pesemne-a vrut norocul sa nu-mi dea cale si drum,
Toti feciorii mei sub glie zac inmormantati acum!
Dar a doua intrebare cum a fost?! Bagati de seama!
Ati avut un rau sa treceti? Mare-a fost? Craiul-avea teama
Ca va fi adanc; de-aceea m-a-ntrebat daca-i afund.
Sa-i mintesc n-am vrut, deci iaca craiului asa-i raspund:
Fii pe pace! Nu-i primejdie, caci e sec ca-n miez de vara,
Apa de-abia o s-ajunga pana intr-a selii scara!
Cea din urma intrebare tot pe-aceeasi cale vine,
Voi desi n-ati inteles-o, craiul a-nteles-o bine!
M-a ochit craiul adica, si razand m-a intrebat,
C-as putea niste oite sa le mulg? I-am cuvantat:
Nu oi, numai, ci berbeci chiar as pute sa mulg, dar iata,
Nu-i tine sa-i deie-n staul!... Asta ne-a fost vorba toata...
Apoi, de, precum se vede, craiu-i om, dar om la loc,
I-a fost mila de-alde mine si mi-a facut azi noroc!
Tace vajul, lin cu mana fruntea si-o mai netezeste,
Mai tusind, mai dand cu capul, in urma asa vorbeste:
Acum eu stau la mulsoare si va mulg de bani cum vreu:
Voi sunteti dara berbeci pe cari i-am inteles eu!...
Noi berbeci?! striga deodata sfetnicii plini de mirare,
Fulmen, tonitra et ventum! Noi berbeci? noi la mulsoare?
Joe din Olimp si Pluto din Tartar! Voi lari, penati,
Semizei, nimfe si gratii, si voi furii, ascultati!
Unde s-a vazut vreodata un atare lucru! Drace!
Hic crudelis, haec malitia, hoc malumque! Punct si pace!
Astfel zbiara, dar se-nmoaie, pleaca fetele-n pamant;
Iese unul dupa altul, far de-a zice vrun cuvant
Noaptea-ntreaga nu dormira de necaz, crapau de ciuda,
Cum? Desi totul e taina, dar putea lumea s-auda
Si-atunci cu filozofia dansii au ramas pe jos!
Dracul sa se vare-n rege, dar in mosneag mai vartos!..
Dimineata pana-n ziua ei la rege s-au grabit.
Regele c-un zambet dulce, dar ironic i-a primit
Ce-ati visat, dragii mei sfetnici? Asa-i dar c-ati dormit bine?
Ati vazut chiar pe Sofocles, pe jupan Plato si-n fine
Ati intins o conversare cu Omer maria-sa?
Fericit e muritorul care se poate visa
Discutand cu Aristotel de berbeci si de carlani,
Despre dreptul filozofic in numararea de bani!
Ce mai spune pascalia? si planetii cum o duc?
Saturn, cum s-aude-n tara, si-a fost pierdut un papuc,
Fu silit dar sa ramana acasa si sa citeasca
Cantul douazeci si patru din Odiseea greceasca?
Ah, uitam... ce-i cu batranul cel de ieri? Ce-ati talmacit?
Desigur, Pallas Athene totul v-a descoperit!
Sfetnicii ard de manie. Unul dintre dansii-ncepe
Sa spuna c-acele vorbe asa si-asa le pricepe.
Craiul, care stie totul, glumind, iarasi i-a-ntrebat:
Conversarea cu Apollo cam cati galbeni v-a costat?
Sfetnicii taceau piscis in torente; taceau, dar
Nu puteau de ciuda multa nici sa respire macar.
Craiul serios atuncea, dezbracandu-si ironia:
Vedeti, dragii mei, acuma ce-ajunge filozofia?
N-am facut lucrul acesta din rautate, deloc,
Nici din gluma, ca astfel sa-mi pot bate de voi joc.
Nu! Vointa mi-a fost numai sa v-arat ca omul stie,
Sa traiasca-n lumea mare si far de filozofie!
Am voit sa v-arat cum ca si plugaru-i om istet,
Chiar asa de-ntelept poate, tocmai precum voi sunteti!
Am voit sa v-arat numai ce nebuni ati fost anume,
Cand v-ati numit muritorii cei mai intelepti din lume!...
Nu-mi pasa! Pe-Omer, pe Plato cititi-i, daca puteti;
Dati de cap cu Herodotul, ori cu capul de pereti,
Lui Virgil ii faceti ode, invitandu-l cu placere
La un pranz bogat, de gala, ori la o tura de bere
Nu-mi pasa! Insa de-aceea, va spun drept ca-mi pasa mult:
Nu va laudati stiinta; asta nu pot s-o ascult!
Nu acela-i om cuminte, care tot mereu vorbeste
Despre-ntelepciunea-i multa, nu acel ce se faleste,
Ca de rost stie pe Plato, nu acela e mintos
Ci acel ce cu-umilinta tace, tine capul mai in jos!
Cest din urma-i om cuminte, cel dintai o tidva seaca:
Spicul gol de grau se-nalta, cel plin insa-n veci se pleaca!
In urma sa stiti si-aceea ca sunt multi dintre plugari,
Ageri, cumpeniti la fire ca oricare carturari,
Nu filozofia-l face pe om intelept sub soare
Ci mintea cea sanatoasa, castigata cu sudoare,
De-aceea nicicand plugarul nu-l luati in ras de sus:
In oala acoperita nu stie nimeni ce-i pus!
(dupa o poveste poporala)
Versurile cuvintele scriitor scoala poeti romani de dragoste scriitor scoala limba romana. Versuri poezia versuri Filozofii si plugarii George Cosbuc poezie versuri cartea poetul versuri.
Alte poezii de George Cosbuc
