roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Flacari potolite de George Cosbuc
Poezia Flacari potolite
E cald. De drum indelungat
Picioarele de-abia-l mal tin,
Si-i cale pana-n sat!
El e flamand si e-nsetat
Si-i slab, ca e batran.
Tot da catre fantana zor.
Sub tei, la margine de drum,
S-oprise pe razor,
Aici la loc racoritor
Sfarsit statea acum.
Pe-acelasi drum de soare plin,
Sa se ridice, si-a crezut
Ca moare-n camp aici,
Ca prins de friguri sovai
Si-n urma a cazut.
Nevasta i-a murit; Si-apoi
I-a ars si casa; i-a trasnit
Deodata patru boi.
Traia la praguri, si-n nevoi
Ca-n urma-a-nnebunit.”
-„Nebun, din ce?” - „Cuvantul meu
Si-al altora, e zvon prin sat ;
Dar stie Dumnezeu!
Din multe toate, - zic si eu,
Dar, urma, din baiat.”
- „Era misel?” - „Ba nu, deloc ;
Dar singur el a tot zorit
Sa-si bage capu-n foc:
S-omoare p-un flacau la joc.
Si-i dus de-atunci, fugit.”
-„E dus de-atunci... Dar ce-au avut?”
- „O fata... vezi, ca n-are rost
Sa spun de la-nceput.
Nimicun... ei!... si ce-a facut
Destul de rau a fost.
De frica ocnei s-a raznit,
Si-i dus de-atunci. Mai stiu si eu!
Asa i-a fost menit.
Dar bun baiat! De-o fi murit,
Sa-l ierte Dumnezeu.”
Si-au dat binete si-au tacut.
Strainul parca se gatea
Sa plece,si-ar fi vrut
Sa fuga dac-ar fi putut -
Si sta si se gandea.
Intr-un tarziu el a-ntrebat,
Privind asa pe deal, razlet:
-„Departe-i pana-n sat?
Sa nu va fie cu banat:
Intreb, ca sunt drumet.”
- „Cand esti voinic, ti-e dealu-ntins
Ca sesul ici... dar pentru noi
E drum cu dinadins.”
Si-au stat tacuti, ca i-a cuprins
O jale pe-amandoi.
Si iarasi a-nceput cuvant
Strainul, tremurat si rar,
Uitandu-se-n pamant:
- „Am mai umblat pe-aci...dar sant
Amar de ani, amar!
Stiam si oameni...” El si-a dus
Pe tample mana-ngandurat:
-„Sedea pe vale-n sus
Ion al Anei... cica rus
Din mosi; l-or fi-ngropat?”
- „Ion al Anei... L-ai stiut
E mort de-un veac! Si bun crestin,
Tot cinste ne-a facut.
Dar multe, Doamne, l-au batut
I-a fost paharul plin.”
-„Era bogat?” - „Era. si-a fost
Cuminte om ; dar nu stiu cum,
Asa i-a mers de prost.
E rau, cand anu-ntreg ti-e post,
Si masa cand ti-e-n drum.
Strainul parca n-auzea
Cuvintele ; pe ganduri dus,
Sta piatra si tacea.
Deodata, parca far-a vrea,
Ridica ochii-n sus.
-„Nepoata ti-e?” Si-a aratat
Spre fata. - „Cresc copii si eu.
E ma-sa colo-n sat,
Dar e ramasa de barbat
Si-i tanara, si-i greu!
Sunt vaduv de vro zece ani,
Iar fata mea - mai bine-mi dau
Averea la golani!
Cand faci copii, iti faci dusmani,
C-atata minte au!”
E gata mosul de plecat,
Si spre strain intors apoi:
-„Ti-e drumu-ndelungat,
Si-i noapte. De n-ai gazda-n sat,
Sa vii sa dormi la noi...”
-„Ca n-am... dar uite, nu e vant
Si-i cald. Sub cap o mana pui,
Dorm colea, pe pamant.
Iti multumesc!” - „Pai, Dormnul sfant
Te poarte-n paza Lui!”
El trist privind in urma lor
Cum se duceau spre sat grabiti,
Ramase ganditor
Si frant ca oamenii cand mor,
Cu ochi incremeniti.
Cand i-a pierdut din ochi, voi
Sa se ridice, si-a crezut
Ca moare-n camp aici,
Ca prins de friguri sovai
Si-n urma a cazut.
Tarziu detot s-a ridicat,
Si ochii-i se facura grei
Ca celui imbatat -
Si spre fantana s-a plecat
Privind in fundul ei.
Apoi el scoase tremurand
Din traista-i un cutit de-otel,
Si, dus asa de-un gand,
Strangea cutitu-n pumn, catand
Cu-atata drag la el!
Mult timp in mana l-a-nvartit.
De patruzeci de ani purta
Cu el acest cutit:
Era pentr-un dusman menit -
Ce dulce gand era!
Si-acum... acum e de prisos!
Si-ncet cu-ncetul desfacut
Din pumnul strans vartos,
Spre-adancuri, vajaind in jos,
Cutitul a cazut!
Tovaras, drag! de patruzeci
De ani, ai fost viata lui!
Si-acum tu mort petreci -
Dar taina voastra-n veci de veci
La nimeni n-o s-o spui!
Batranul s-a naltat apoi,
Spre deal ca un copil privind ;
Ah, dealuri scumpe, voi!
Bieti ochii, slabi si numai doi
Putine zari cuprind!
Cararea asta, o stia,
Si colo stanca de-adapost
Pe ploaie-n vremea grea
Si parc-acelasi vant batea,
Si toate cum au fost!
E sat dincolo - drum umblat
Si dealul mic, usor sa-l sui -
Aici l-a leganat
Maicuta lui, si-aici in sat
Sunt morti parintii lui!
Macar din deal, asa ca-n zbor,
S-arunce ochii-n jos spre vai,
Spre sat, spre casa lor!
Vor fi batrani, ei poate mor.
Si-atunci erau flacai!
Dar nu... in sat el ce-ar cata!
El stie tot ce-ar mai fi vrut
Sa stie-n viata sa
Sunt morti ai lui! El - un pierdut
Mai bine-i poate-asa!
Si parca nestiind nicicum,
Prin iarba el si-a pipait
Toiagul sau acum,
Si-apoi porni... pe-acelasi drum
Pe carele-a venit!
Sosise noaptea. Din apus
Se rasfira fierband un nor
De-un rece vant adus.
Zburau tipand cucori pe sus
Cu glas tanguitor.
Mereu se departa de sat
Batranul, slab cu ochii plini
De lacrimi si banat -
Mergea de-un gand nebun purtat:
Sa moara-ntre straini!
Poezie versurile scrisa de cine a scris Flacari potolite cine a scris autor George Cosbuc poezii.ro romana versuri literatura romana. Poeti romani cultura rime de dragoste poet versuri limba romana.
Alte poezii de George Cosbuc
