roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Fragment epic de George Cosbuc
Poezia Fragment epic
Iar pe lumea ceealalta scoborand acum flacaii
Cei cazuti la Vid pe dealuri si pe sesuri la Vidin,
Cati sosesc pe rand in stoluri, adunati in gura vaii
Stau s-astepte alte gloate cate se vedeau ca vin.
Unii sterg de iarba uda cate-o sabie-ncruntata,
Din pulpana hainei, altii sangele dusman il storc,
Si se lauda cu totii si vorbesc cu totii-odata
Precum fac biruitorii din razboaie cand se-ntorc.
Cand vazur-aceasta gloata, toti acei ce-ndusmanira
Pe romani de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresarit
Resfirandu-se prin noapte, precum fumul se resfira,
Si din margini mai spre margini se topeau necontenit.
Cu genunchii plini de tremur si cu gheata mortii-n gura,
Morti erau de-a doua oara, ca-ntr-al Orcului noian
Luptatorii din Mikene cand ingalbeniti vazura
Stralucind prin noapte coiful comandantului troian.
Dar ai nostri morti de veacuri, cati pierira prin razboaie,
Aparand a lor credinta si pamantul romanesc,
Stau cu ochii tinta-n noapte si-al lor mijloc il indoaie
Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zaresc:
Vad romani, si-aud cuvinte romanesti! De-ai lor cu totii!
Umilit venea, iar astazi ce trufas acest popor
Si-ndraznind dintai o seama, vin sfiosi sa-si vada sotii,
Tot mai multi, cu totii-n urma s-au pornit din noaptea lor.
Si precum in neastampar pasari grabnice cu zborul
Se tot strang de pretutindeni toamna ca sa plece stol,
Astfel s-adunau romanii si sporea mereu poporul
Celor morti umpland de vuiet campul meu-nainte gol.
S-a miscat acum de-a valma toata lumea-n locuinta
Umbrelor, sunand ca marea si-ntr-un zbucium neintrerupt,
Iar de-atata nor de duhuri ce-si vadea prin glas fiinta
Se parea ca-i romaneasca toata lumea dedesubt.
Strabatand genuni cu mersul, nesfarsita li-e venirea,
Ca potopul de puternici si nebiruiti ca el
Cati pieira far de urma coplesiti de navalirea
Asiei, si-arcasi cu gluga din campiile lui Gel.
Cati au inrosit cu sange rauri mari si-ascunse plaiuri.
Cand prin vaile bulgare Ionit-avea locas,
Si frumosul grai al nostru printre balbaite graiuri
Si-l pastrau, murind sub steagul ducilor de Fagaras.
Iata-i, insisi vin in frunte cei ce-au carmuit norodul,
Principii din munti si banii cu viteze fiare-n scut,
Si cu Negru-vod-alaturi vine Dragos voievodul,
Unul fost la Olt de paza, celalalt strajer la Prut.
Si-Alexandru-al carui nume si-astazi codrii-l mai ingana
Tanar si parand ca Hector cel cu coif fluturator,
Cand cu sulita-i grozava, falnic rasucind-o-n mana,
Sare-n mandru-i car si umple campii Troiei de omor.
Trasnet al maniei noastre, Mircea, tu iuteste-ti pasii,
Ada-ti gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi
Prins-au fulgerul cu palma! Brat, ce pustiind vrajmasii,
Dunarea ca sot de lupta, muntii te-ai trudit sa-i chemi.
Ce vei fi gandit tu, Mircea, cand vedeai pornit cum vine
Peste munti si peste ape, ca furtuna, Ilderim?
Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost in tine,
Mai avem simtire-n inimi ca-ndeajuns sa te slavim?
Iar dincolo vine-n goana cel ce-n numarate zile
A clintit temeiul lumii si-a oprit si vremea-n loc,
Cel cu nume sfant de-Arhanghel cu-al tau nume, Mihaile,
Tot ca tine de puternic si cu sabie de foc.
Muntii se retrag din cale-i, iar protivnica sa barda
Intra-n fier ca-n lemnul putred, pui din oltenescul leu!
Foc de n-ar mai fi, si lege, ca nimic sa nu mai arda,
Foc ar naste iar pe lume ochii-acestui Prometeu.
Si cu el Farcas si Stoica, si-nvartindu-si buzduganul
Doi Buzesti, ducand si spaima si-al pieririi-nghet cu ei!
Spuie Neajlovul, Sinane, cate osti pierdu sultanul,
Si selimberul sa spuie cum ti-a fost, nebune-Andrei?
Amurat, ti-aduci aminte cum sosi grabit odata
Si era sa-ti sparga poarta ca sa-ti intre-n tarigrad?
Si ce cale-avea sa faca! Dar s-a tanguit vrodata
Fulgerul ca-i drum departe de la nor pana la brad?
Iata-l insa cel din cuibul pus de-ostenii teutonici,
Stefan, turnul de-aparare al romanilor, venind
Suflet manios si-n toata stralucirea cata-n cronici
Scrisa e c-a fost pe vremea cand el tara strajuind
A facut din oase-un munte si-a-nhatat si regi de plete
Si, arand de ciuda campul, puse-n jug dusmanii lui
Pe manunchiul spazii sale mana lui tot calda stete,
Caci el nu stiuse-n viata cum s-anina spada-n cui.
El si-aici e-ntreg in arme si purcede-aprins pe cale,
Parc-a pururi vede-n fata Racova si Podu-Nalt,
Iar de vuietul multimii si de coifuri si de zale
Tremura, razbit de spaima, tot taramul celalalt.
El si-aici e vantul iernii, si dusmanii sai sunt pleava!
Urca munti fara de plaiuri, trece Dunari fara pod
Faceti loc! Sosesc ca raul luptatorii din Suceava,
Trec voinicii cei napraznici ai lui stefan voievod!
Si Ion Cumplitul voda, jalnic schilavita straja
A Moldovei, scut puternic al poporului de rand,
Si nenfricosatul tepes, Petru Rares a lui Maja
Vin cu totii de prin noapte, gloate-n urma-le-aducand.
Si hatmani si capi de oaste dati-mi voi acum o suta
De vieti, ca sa am vreme sa-i numesc aici pe toti!
Si tu, neam roman, tu astazi stai cu inima pierduta,
Far de zei te crezi pe lume si pustiu tu te socoti.
Iata-ti gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moarta,
Ah, ca n-am eu glas de tunet ca sa pot sa le rechem
Ne avem si noi Olimpul, si pe-a vesniciei poarta
Am intrat si noi; si-ntr-insul zei fara de moarte-avem!
Ce-ti aluneci plini de jale ochii umezi pe ruine,
Neam al nostru, ca sa judeci drumul schimbatoarei sorti?
Soarele din noapte iese, din mormant puterea vine:
Nasterea cea viitoare ne e-n lumea celor morti.
Versuri autor cultura George Cosbuc rime versurile scriitor cultura versuri Fragment epic poeti romani scrisa de cuvinte. Versuri poezie poezie cuvinte versuri.
Alte poezii de George Cosbuc
