roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Jertfele impacarii de George Cosbuc
Poezia Jertfele impacarii
I
In negura padurii castelul ingradit
Cu santuri uriase sta trist, mucigait,
Si numai cateodata in jurul sau revine
Miscarea vietii calde, cand paveze quirine
Rasar de dupa ziduri - de doua ori pe an.
Atunci legionarii colosului roman
Ies grabnici ca furtuna si tari ca razbunarea,
Dar nu le simti nici pasul, nici nu le-auzi strigarea,
Se-mprastie deodata si iar s-aduna des
Si pier in crang. Se joaca ? Dar iata-i! Dansii ies
Mai multi! Erau o suta si-acum ei sunt o mie,
Mai iuti si mai navalnici, mai plini de vijelie.
S-amesteca, s-arunca popor peste popor !
Ies fulgere din suliti, dar sulitele mor
Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ;
Ajung acum la piepturi, cu pumnii-si fac ei cale
Prin siruri teutone : nici tipete de guri,
Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri
De pumn, miscare muta de brat si de secure.
Si-n muta zvarcolire, ei intra in padure
Asa-nclestati : si codrii iau flacara acum.
Si ei se lupta-n flacari, s-azvarl, se-neaca-n fum,
Iar brazii cad pe dansii aprinsi, se prabuseste
In capul lor tot codrul, dar nimeni nu gandeste
La fuga - doua neamuri aprinse de un gand :
Din doi protivnici unul sa piara mai curand.
II
De mult, de cand e Tibull prefect peste cohorti
E liniste. Stau moarte zavoarele pe porti
Si nu mai sar ostenii desculti din asternuturi
Sa piarda-n miezul noptii puternicele scuturi.
Pareau si teutonii de lupte-acum satui,
Caci Aripert trimese de mult solia lui
La Tibull pentru pace. Si toate-au fost de bine ;
De-atunci traiesc frateste ostirile vecine.
III
-„Cand stai in pragul casei, e soarele in prag !
Cand treci visand prin noaptea padurilor de fag,
Reversi lumina-n noaptea dumbravilor ca luna ;
Oh, cat esti de frumoasa, tu nu pricepi, Hiltruna !
Cand treci in zori pe colnic in albul tau vesmant,
Cu ochii mari si-albastri, cu parul dat in vant,
Tu-n iernile vietei es ti zi de primavara !
Salbatico ! Ma doare, cand stiu ca esti barbara
lubesti padurea numai; cu ochii tai frumosi
Tu vreai sa-mbeti, copila, barbatii-ntunecosi
Cu plete lungi pe umeri, cu barbi ce te-nspaimanta
Puternici ca mania pe care ei o canta
Cu glasuri ragusite, cand pleaca la razboi!
De ce zambesti ? Arunca cununile de foi
Si pune diadema pe fruntea ta senina !
Ce-ti. pasa dac-ai nostri la alte legi se-nchina !
O, de-ai vedea tu Roma cu turnurile ei,
Cu lume si lumina, cu roiuri de femei
Frumoase ; si-ntre ele ca draga mea nici una,
Ca fata cea frumoasa din codru, ca Hiltruna !”
Ca un copil ce-asculta povesti cu sori apusi,
Asa-l asculta fata cu ochii mari si dusi.
Ea tremura si-n ochii lui Tibull lung prive§te ;
Ar vrea sa zic-o vorba, n-o zice si roseste,
Ea simte ca-i straina si neamul ei barbar !
Ah, ce frumoase vorbe din rostul lui rasar ;
El e roman, e nobil, deprins la vitejie !
Nici un barbat din neamul lui Aripert nu stie
Sa-i spuna ei cuvinte asa de dragi ca el.
In urma ea zambeste : - „Ah, nu, ca e misel
Un suflet cand isi uita pe-ai sai! Si ma-nfioara
De fulger sa m-apropiu, caci fulgerul omoara !
O, lasa-ma !” si fuge prin desetul de fagi,
Dar parca-i vin alaturi cuvintele lui dragi.
IV
In zori de zi strajerul vesteste pe-un strain.
E Aripert, e domnul padurilor. - „Eu vin
Sa te poftesc, romane, la zilele serbarii !”
Noi maine-aprindem focul sub jertfele-mpacarii !”
Si-a stat pe ganduri Tibull si n-a fost invoit !”
- „Te rog pentru Hiltruna. Ea singur-a dorit !”
Hiltruna cea frumoasa din codri ! Visatoarea !
- Asteapta-ma Ariperte! Gateste-ti sarbatoarea !”
V
„Nimic nu-i mai puternic in om ca slabiciunea !
Si slab ce esti tu, Tibull, s-asculti de rugaciunea
Femeilor ! Barbarii au rele ganduri, cred !”
Dar nu-1 asculta Tibull ; si-a doua zi purced
Din zori centurionii spre sihlele barbare,
Ei si-au ascuns cutite sub albele pieptare
De za - puternici marturi ai apararii lor,
De-ar vrea sa-i navaleasca salbaticul popor -
Si-n codri ei lasat-au, de-ar fi vro miselie,
Cu opt centurii Quintus pe-aproape sa se tie.
VI
Acolo fete blonde cu ochii de azur
Cantau sinistre canturi de lupta, si-mprejur
Flacai inalti, salbatici, jucau cu vuiet mare
Razboinicele jocuri a gintilor barbare.
Pe lavite-asternute cu albe piei de ied
Barbati stau in siruri, iar cupele cu mied
Oprite lung la gura trec vesele si-ntruna,
Din om in om. Iar astazi paharnic e Hiltruna,
Copila cea frumoasa, ca-i vechiul obicei
Al neamului, paharul la zile mari sa-l bei
Turnat de cea mai draga fecioara ce e-n casa.
Tibull in fruntea mesei, si-ai sai pe langa masa,
Cu Aripert, alearga cu ochii insotind
Miscarile de fulger a celor ce se prind
Mereu mai multi la hora - salbatic este jocul
Si tot mai mult Hiltruna cu mied hraneste focul.
VII
-„E cald aici, romane ; afara-i cer senin” -
Afara miedul curge mai vesel si mai plin
In cupele facute din coarne-ncapatoare
De bou ; aici sub codru, pe pajistea cu soare,
Se prind la joc neveste : de ochii lor frumosi
De doua ori se-mbata barbatii-ntunecosi
Ai codrilor. E vuiet, e chiot si strigare.
Si hora lor se-ntinde salbatica si mare.
VIII
Deodata cantul tace. Ca scoase din pamant
Rasar pumnale-n mana barbarilor. Un vant
Cand trece prin frunzisul tomnatic al padurii
Asemeni e suflarii salbatice a gurii
Acestui mult amestec de oameni, cari grabiti
Se apara si-ataca, de jocuri obositi
Si beti de vin - multime de vulturi la o prada
Putina - se-nclesteaza si zece cad gramada
Pe-un singur om al Romei, se sfasie muscand
Cu dintii, se sugruma, si-n sangele curgand
Siroaie mari inoata zburati dintr-o izbire
Si ochi si dinti si creieri. -
La-ntaia lor pornire
Spre Tibull vin o suta. Hiltruna vine drep
Spre ei si il cuprinde puternic peste piept
Cu bratele-amandoua. - „lubite, nu te teme,
Te apara Hiltruna !” Si strans de fata gerne
Puternicul, s-azvarle, caci e tinut pe loc
Si mainile-i sunt prinse de fata. - „Ai noroc
Sa mori la mine-n brate ! Vezi, fruntea-mi e senina,
Ce-ti pasa dac-ai nostri la alte legi se-nchina ?”
El vrea sa se desprinda si urla, e turbat.
- „Ah, pana cand toporul nu-1 vad adanc intrat
In pieptul tau de fiara, eu nu te las, romane !
Lovit se simte Tibull de multe buzdugane
Si sangele-i tasneste din calde taieturi:
Atunci cu nebunia supremei izbituri
Se scutura, de fata abia se mantuieste ;
El prinde pe Hiltruna de mijloc si-o izbeste
De-un brad - ea cade moarta cu blondul cap zdrobit,
Si cade-apoi si dansul de rane-acoperit,
Nedand macar cu pumnul un semn de aparare,
Dar a putut sa geama din ultima suflare
Un semn stiut de bucium.
IX
Si semnul a intrat
Prin codri ca un tipat, si codrii s-au miscat.
Atunci cu pas de vifor din negura padurii
Navalnic iese Quintus cu cele opt centurii
X
A fost o lupta scurta ; tot pumnul un omor.
Dar gloatele barbare cu Aripert al lor
Primeau puteri intruna din gloate sositoare.
Atat de slaba-n numar, puterea ostitoare
A Romei in clipita dintai a atacat,
Si ea mergea-nainte ; izbit-apoi a stat,
Pe loc strangandu-si sirul. In urma sovaieste,
Se apara, se-ndeasa, dar fierul o rareste,
Si-n zid, format din piepturi, puterea-si face porti,
Incet-incet, romanii, ducand pe-ai lor ce-i morti
La mijloc, intra-n codri si iau acum cararea
Spre santuri. Si din urma, din fata razbunarea
Barbarilor izbeste pe cei putini, mai des,
Mai tare. Si din codrii barbarilor cand ies,
Se vad o mana mica romanii, plini de rane,
Se taraie pe sesul castelelor romane
Goniti mereu. O suta, optzeci au mai ramas
Si mai raman dintr-insii la fiecare pas
Pe campi osteni de-ai Romei. Campia geme crunta,
Ei se retrag intruna, si viforul infrunta,
Si morti de jumatate, ciuntiti ingrozitor,
Ajung in faptul serii in santurile lor.
De dragoste autor poeti romani versuri de dragoste poet scoala. Limba romana Jertfele impacarii versuri George Cosbuc descarca poezia cuvinte cultura scriitor romana cine a scris poet versurile cine a scris.
Alte poezii de George Cosbuc
