roversuri.ro
>
Litera O >
Octavian Goga
>
Poezia Noapte de Octavian Goga
Poezia Noapte
Nemarginita bolt-a noptii,
Deschide tainica ta carte
Si-asculta-mi glasul zbuciumarii
Neputincioase si desarte.
Doar mila ta n-o sa se stinga
Cand doua maini tremuratoare
Isi impreun̢۪ nevolnicia
In chip de ruga si iertare.
Azi tintele de nestemate
Culege-le din cingatoare,
Caci ochii stelelor ma mustra,
Si plansul stelelor ma doare.
Azi orice picur de lumina
Din fata ta imbujorata
In tintirimul larg al mintii
O cruce proaspata-mi arata.
Le vad sireag... si ma cutremur,
Si fiecare clipa-mi pare
O farmitura ce se smulge
Ca dintr-un cantec de pierzare.
Simt mintea dezgropandu-si mortii,
Cazand la fiecare groapa,
Si jalea trecerii eterne
Mi-apasa plumbul pe pleoapa.
Cand tu mi-aprinzi in mii de facle
Senina dragostei dovada,
Infiorandu-se-n adancuri,
Plang ochii osanditi sa vada.
Aducerea-aminte vine,
Si din oglinda-i blestemata
Invie rostul celor duse...
Iar eu ascult ce-a fost odata...
O lume-si desfacea-nainte-mi
Comoara tainelor bogata,
Zvacnea eternul ei cutremur
Sub tampla mea infierbantata.
O patima-mi robise ochii
Cu stralucirea ei pagana
Si ma smulgea cu brat de vifor
Din valul lumii de tarana.
Simteam fiorii-ndragostirii,
Mareata-mbratisare muta,
Cand in amurg tarziu de vara
Pamant si bolta se saruta.
Si-n smaltul pulberii de roua,
Ce stralucea pe camp, marunta
Parea ca firea-i harazeste
Nadejdii mele dar de nunta.
Eu mi-am zidit in nori altarul,
Si inima, smerita roaba,
Ingenuncheata-n umilire,
Jertfea curata ei podoaba...
Azi nu mai este... Si ma doare
Cand vraja razelor senine
Aprinde-o candela de veghe
Intr-o biserica-n ruine...
Azi fulgerele mele-s stinse
Si moarte-s zambetele toate
Si nu va mai rodi nisipul
Din biata mea pustietate.
In lant de neguri si uitare
As vrea amarul meu sa-l ferec...
Nemarginita bolt-a noptii,
Imbraca-ti haina de-ntunerec!
Arunca valul tau de umbra
Pe toate farmecele firii
Si-ngroapa-n adancimi de ape
Ispitele indragostirii.
Pe scanteierile de roua
Si peste campul nins de floare,
O bezna grea, ca giulgiul mortii,
Sa cearna pace-adormitoare.
Cand glasul tineretii moarte
Si-al viselor infrigurate,
Ratacitor, fara repaos,
La poarta sufletului bate,
Eu, invalit in intuneric,
Sa-nchid zavorul de la poarta,
Si nici o stea sa nu mai vada
Singuratatea mea desarta.
Cartea cuvintele versuri versuri poezia poet cuvintele poeti romani de dragoste limba romana de dragoste poet poet poezie versuri Octavian Goga. Versurile poeziei scoala scriitor Noapte.
Alte poezii de Octavian Goga