roversuri.ro
>
Litera A >
Alexandru Philippide
>
Poezia Peste cate mii de ani de Alexandru Philippide
Poezia Peste cate mii de ani
Peste cate mii de ani natura
Va scoate iarasi din neant
Alcatuirea de celule
In care sufletu-mi viseaza
Asemeni unui imparat captiv?
O, frate, tu mai mult decat un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc si nu ma vei cunoaste.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multa vreme spulberate
In ziua cand tu te vei naste,
Si limba chiar in care sunt rostite
Va fi pierit atunci si doar un singur
Crampei de manuscript intr-un muzeu
Va chinui pe eruditii vremii,
Si ingropat in el pe vesnicie
Dormi-va fara nume gandul meu.
Ma-ndeamna totusi catre tine
O neclintita nazuinta
Si scriu acest poem zadarnic
Manat de strania credinta
Ca gandurile noastre inrudite
Se vor pricepe peste vremi si oameni,
In limba fara tara a visului rostite.
Sa stiu ca-ntr-adevar vei exista,
O, n-as mai fi atunci atat de singur
- Singur chiar langa vechi prieteni,
Singur chiar langa dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alaturi
Asa cum amandoi ne-am reflecta
In aceeasi oglinda,
Fara sa ne privim unul pe altul in ea...
Dar pentru ce sa te mai caut oare,
Vis fara chip al invierii mele,
Prin nestiute vremuri viitoare?
Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Si poate nevazuta ta aripa
Mi-atinge sufletu-n aceasta clipa...
Amagitoare nalucire
A unui dor amar de nemurire
Ademeneste biata omenire.
Dorinta noastra de neintrupare
Ne chinuieste in zadar.
Sa ne mandrim ca fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fara putinta de reeditare!
(„Visuri in vuietul vremiiâ€, 1939)
Peste cate mii de ani poezie versuri poezie versuri romana versurile scoala cuvintele. Scrisa de scrisa de versuri Alexandru Philippide rime literatura poeti romani cuvinte cuvintele poezia cartea cine a scris scrisa de.
Alte poezii de Alexandru Philippide
