roversuri.ro
>
Litera G >
George Cosbuc
>
Poezia Somnul codrilor de George Cosbuc
Poezia Somnul codrilor
La poalele padurii, Arnulf pe langa foc
Sta singur. E intuneric si plin de spaime locul,
Arnulf e insa tare, si vesel arde focul.
El si-a-ncercat departe prin alte tari norocul
Cu regii, cari pornira razboiul la Sfantul loc.
Asa dori Hatursa: barbatul ei sa fie
Un brat vestit in taberi si mare-n vitejie.
Si Arnulf de dragul fetei, cand fata i-a jurat,
Vandutu-si-a palatul si-n taberi a plecat -
Sarac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frant de multe drumuri, dar somnul azi ii piere;
Si focul arde vesel, e noapte si tacere.
Dar galbenele flacari prin codru strabatand
Ajung pe la culcusul de iedera uscata
A negrei Nopti. Si Noaptea de zare desteptata
Incet ridica ochii, se uita-nspaimantata,
S-apropie de flacari si-aproape-n urma stand
Viteazului in fata, ea lung la el priveste,
Domol, apoi cu glasul abia-nteles, vorbeste:
„Tu cine esti, straine? De tulburi somnul meu?
Cu gandul mortii-n suflet, s-alergi murind mereu,
Sa n-ai de ganduri pace, cum n-am de tine eu!â€
Arnulf aude glasul, voinica-i este firea
Si rade, rade-n hohot s-alunge nalucirea.
Atunci batranul Codru, de hohot desteptat,
Incet deschide ochii, ca doua salcii crunte,
Iar pletele-i cu freamat ii tremura pe frunte
Si-i tremura-n manie sprancenile carunte;
El mii de brate goale le-ntinde tremurat.
Cu glas adanc de preot din zilele batrane
Vorbeste rar: „N-am pace de rasul tau, pagane?
Tu somnul veciniciei sub mine sa-l petreci!
Sub brazi la radacina tu fruntea sa ti-o pleci
Sa dorm si eu de-a pururi, sa dormi si tu de veci!â€
N-a ras acum viteazul; sta codrului in fata
Cu ochii mari si tulburi, cu sufletul de ghiata.
Si cand clateste Codru pletosul cap al sau,
Navalnic dintre plete-i vuind rasare Vantul:
El vajaie din aripi si-si flutura vestmantul
Si canta, dar salbatic si fara sir e cantul:
„Ce gand nebun te mana, de tulburi somnul meu?
Furtuna-ti fie gandul, si moartea o furtuna;
Sarac, pe cai sa-ti mantui visarea ta nebuna!â€
Arnulf aude, sare pe cal, infiorat
De frau, cuprinde gatul fugarului spumat
Si-alearga-n vant si-n noapte nauc, si sugrumat
De ganduri troienite - si nu mai sunt in cale
Nici pietre, nici izvoare; el fulgera la vale.
Si-n zori la poarta bate, dar poarta n-a raspuns,
Hatursa-i maritata. Pe cine cati, straine?
Arnulf ridica pumnii, s-omoare, dar pe cine?
Arnulf ar vrea sa planga, dar sange-n ochi ii vine,
Arnulf ar vrea sa tipe si n-are glas de-ajuns.
El calul si-l intoarce si drumul ii arata,
Acelasi drum spre codru, o goana desperata!
Cu gandul mortii-n suflet, cu noptile de veci
In suflet, ca o umbra pe apa tu sa treci
Sub brazi la radacina bolnavul cap sa-l pleci!
Sarac, pe cai sa-ti mantui visarea ta nebuna -
Furtuna-i viata toata, e moartea tot furtuna?
Descarca scoala poezia cuvintele autor versuri George Cosbuc poetul. Versurile poeziei literatura versuri poezia romana poezie romana versurile poeziei Somnul codrilor poeti romani rime cartea.
Alte poezii de George Cosbuc
