roversuri.ro
>
Litera N >
Nichita Stanescu
>
Poezia Un pamant numit Romania de Nichita Stanescu
Poezia Un pamant numit Romania
I
Si-a venit un nor cu coarne
peste sufletul meu, Doamne
sa ma-npunga a venit
numai chiar din infinit.
Si-a venit un os subtire
dintr-o alta-nalta fire
dat cu fluier supt de sunet
si cu fulger fara tunet.
A venit la mine nimeni,
saruri si piper si chimeni,
verdele din frunza smulsa,
laptele din tata scursa
si mi-au pus la ploape-un fel
de vedere, de cercel
si in inima nisip
si pe chip altfel de chip,
voind nevazuta hidra
sa mi-o-ntoarca-n sus, clepsidra.
Nemaivrand in mine sange,
ochiului i-au dat a plange
tot cu luna lacrima
cu stelele patima.
A venit la mine “Da”
care tocmai invia
si-a venit la mine “Nu”
de insumi varsat in tu.
Au venit sa imi propuna
ca sa fiu la noapte luna
si-ntre coaste sa imi fiu
alergare de-argint viu,
de aur, de platina,
de stejar, de paltina,
de cuvant, de necuvant,
nestiind ca sunt pamant.
II
Atarnat de ploaie ca vantul de nori
ca negrul de aripa neagra.
Bate batranul falf, bate,
zboara batranul pe sub pamant
printre viermi si radacinile minunate
ale stejarului, ale plopului, ale gutuiului,
ale prunului, arinului,
ale nustiucuiului.
III
Peste, laptii tai de peste,
dedesubt mereu aflat
ah, Carpatilor, cereste
stancile din voi decad
mai ducand la vale o moneda
sau vreun vultur smuls impar,
decazut prin lumea cea concreta
roaba legilor cu har.
Per Scorilo, Decebalus
pe un vechi, oho, de tot
zeu-inel tinand dantura
cea lactee stransa-n bot.
A baut din tata mare
hrana cea otravitoare
cantarita in cantare,
tepenita in clestare
cum e musca-n chihlimbare,
cum e trupul pe picioare
si mirosul din pahare
si pistolul in serpare,
cum e, “are” in “nu are” ,
nu-stiu-ce in nu-stiu-cum,
ieri si maine in acum.
IV
Duce-ti trupurile. Un dulce dor
ma paste-n campul de mohor:
Neanseuat,
nepotcovit, neanjugat.
Duceti trupurile. Sa se lase
albul cel mai alb pe oase,
sa imi fie duhul ghimp
rupand pielea de pe timp.
Duceti trupurile. File
sparta coasta-colivie,
inima sa iasa-afara
la vedere peste tara.
Duceti trupurile. Fie
sparta coasta-colivie,
inima sa iasa-afara
la vedere peste tara.
Duceti trupurile. Doamne,
sa ne dezbracam de haine,
cum e apa dezbracata
de izvorul care-o poarta
si se-mbraca-n cel ce-o bea
insetat de setea sa
de ramane tot neud
de la nord pana la sud.
Trupurile! Nu vederea
cea cazuta-n ochi ca mierea
nici auzul, nici mirosul
locuind in trup ca osul.
Duceti trupurile. Vina
peste noi din nou lumina.
Duceti trupurile. Bate
multime-n singuratate.
Scade marea. Trupurile
valuri scad in tuburile
pietrelor din cuburile
sarurilor,
malurilor.
Duceti trupurile,
trupurile
Scade marea, cuburile
sarurilor se usuca
cu un fel de dor
de duca.
V
De doua mii, pamantul, de ani
se ingrasa cu trupuri
din trupurile noastre
nascand mereu copaci.
Si timpu-si smulge ochii
si-i lasa ca pe-o nada
cercand sa prinda-un peste al vederii.
Se-ntinde o blandete
incolacind in sus
cate o raza-a lunii impietrita.
De doua mii de ani acest pamant
din trupurile noastre face parte.
Noaptea, in lanul cel de grau
cand fluier herghelia din prundisuri
suntem de fata eu si tu
si tu si tu,
viii si mortii laolalta.
Un nod e-n viata. Restul
franghiuei spanzura in jos.
O mie de stramosi atarna-aici
de fiecare suflet.
Strabunii dorm,
apele curg,
luna rasare
si apune.
Pamant de carne esti,
pamant de carne...
Pentru un om o, cata lume!
Pamant atarnand inapoi cu mortii tai,
tu care-mi incepi direct din spinare,
pamant de carne de mii de ori
sarata sub sei de sare.
Pamant de carne, bun de mancare,
pamant de oase straluminand
o, ce miros violent,
ce sfanta duhoare
de diamant au pietrele tale,
pamantule de pamant!
Am sa te-ngras la randul meu
cu mine,
lasandu-ti doar scheletul alb
sa-ti fie verigheta-n jurul raurilor,
pamant de carne,
pamantule de pamant.
Scrisa de cuvintele versurile rime versurile poeziei cuvintele limba romana. Scoala scrisa de Un pamant numit Romania scriitor limba romana poeti romani versuri descarca poezie versuri versuri cultura Nichita Stanescu.
Alte poezii de Nichita Stanescu
