roversuri.ro
>
Litera N >
Nichita Stanescu
>
Poezia Un soldat... de Nichita Stanescu
Poezia Un soldat...
Un soldat tinandu-se cu mainile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mainile inclestate
se tine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul si altul,
si-asa pana-n miezul pamantului.
Eu ma las s-alunec pe sirul lor
ca pe-o franghie,
si-alunecand, cataramele
centurilor lor, imi zgarie fata.
Si-alunecand, imi zgarie pieptul
si-alunecand, alunecand, imi sfasaie
fasii de carne,
si-alunecand, alunecand ramane din mine
numai scheletul.
Cand in sfarsit ajung, ma-ntind cu tampla
pe o piatra.
In timp ce dorm, fasiile smulse
se-ntorc de sus si ma-nvelesc.
M-ajunge din urma si sangele pierdut,
si durerea.
Deschid ochii, ma uit.
Coloana de soldati, nu se mai vede.
Probabil ca vantul a-mpins-o
cu nor cu tot, in alta parte.
Cuvinte cultura versuri limba romana poetul de dragoste versuri poezie cartea cuvinte. Cultura poezie poeti romani cartea Un soldat... poezie autor Nichita Stanescu scoala.
Alte poezii de Nichita Stanescu
