roversuri.ro
>
Litera M >
Mircea Cartarescu
>
Poezia Crima din Soseaua Stefan cel Mare de Mircea Cartarescu
Poezia Crima din Soseaua Stefan cel Mare
iesisem de la scala sufocat de stele, naclait de stele
muscat de paienjenii galbeni stelari
era toata bolta stea langa stea
si stanioluri, cioburi, celuloide si peruzea
zornaiau, palpaiau, era atat de scantaietoare zapada
incat nu mai puteai sa mai stii care sunt stelele si care e strada.
la fondul plastic, spre romana, stelele din ce in ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se stampilau pe fetele costoboce, cumane si vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era intuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ametit.
- pardon, nu stiti cat e ceasul? va rog frumos!
in jur, pustiu, case si garduri.
palide strangeri de inima. echipament sportiv, stilouri si ceasuri.
nelinisti, extaze, iar strazile - rame, cobre, naparci.
cine putea sa intrebe?
cine mi-a pus drugi de gheata pe ochi? tu esti, bebe?
tu esti mama? nu, nu port ceas, nu fumez,
nu stiu unde este strada crizantemelor.
mi-era frica, stomacul imi patrunsese in teasta
dar ma luase de brat domnisoara nevasta
si ma freca de negri prin fata la Hotel Dorobanti
sub stele, sub jade, ametisturi si brilianti.
si brusc am realizat: era zapada, zapada frumoasa
care ne iubea cu gura taioasa.
pe drum am vorbit, n-am vorbit, o barfa subtire
pe cand aerul se tragea in eprubete si in clistire
si globuri de barbati se spargeau de colturi de stea.
am dus-o in camera mea
am pus caseta cu Bob Dylan. si deodata, cu hainele in ruine,
ma rasturna cu o mana in beregata
pe somiera si pe perna rombata,
rozandu-ma, dumicandu-ma cu masina de scris,
purtandu-ma calare prin realitate, halucinatie, vis,
prin adevarat! si prin nu se poate!
prin lasa-ma, iarta-ma, tu femeie doldora de carate,
tu, fulg langa fulg,
ticnit-o,
dragoste...
pe pavajul de sticla, portarul in ghete de sticla
si motanul in labe de sticla
vazura prin rosia pacla
si mai tarziu raportara:
- era un fel de femeie, iesind din lift si din scara,
parea ca lesina, ca suspina, ca plange
dar din zulufii uzi ii atarnau cristale de gheata rosii de sange
si lasa un lac de sange si urme din cizmulita
- si, mai zic eu, ar fi un amanunt agravant...
- a iesit translucida in instelarea de diamant.
am urmarit-o. a luat-o prin Piata Romana.
apoi in sus pe langa fodul plastic si scala
pe langa vitrinele inca luminate, cu pixuri, bauturi, calendare,
pe langa vargatele troleibuze
- dar, zise motanul, avea un ruj de cianura pe buze
si cand zambea, se cangrena strada...
- si brusc zapada incepuse sa ninga
peste cornise, pe burlane, pe aleile parcurilor
pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor
depunandu-se in straturi scantaietoare
pe toti atomii de sub stelele rotitoare.
- in fine, intrerupse motanul, ne-am intors cu fata la zid,
caci prea impudica si luminoasa era Moartea.
Scrisa de poezia versuri poeti romani poezii.ro de dragoste cultura literatura literatura romana literatura versuri Crima din Soseaua Stefan cel Mare versurile poeziei versurile poeziei poet cine a scris. Literatura cuvinte Mircea Cartarescu cuvinte.
Alte poezii de Mircea Cartarescu
