poezia Zepeline peste piata Bucur-Obor de Mircea Cartarescu versurile poeziei Zepeline peste piata Bucur-Obor scrisa de poetul Mircea Cartarescu

roversuri.ro > Litera M > Mircea Cartarescu > Poezia Zepeline peste piata Bucur-Obor de Mircea Cartarescu

Poezia Zepeline peste piata Bucur-Obor




Zepeline lungi planau peste piata Bucur-Obor erau ochii tai lungi, vazuti prin retrovizor. Cine mai vazuse glisand uriase, atata de-aproape zepeline cu gene, cu cearcane, cu fard albastrui peste pleoape? Cetatenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C.E.C.-ului, magazinului de confectii pentru barbati, femei & copii indicatoarele de circulatie se muiasera de placere tigancile cu guma de mestecat cu poze de Alfa-Romeo isi sucisera vertebrele cervicale in sus iar ochii tai intrau in nori, sclipeau in soare, indreptandu-se mereu spre apus... Erau nebunesti, aveau expresia nebuneasca pe care ti-o vazusem in holul blocului, cand ne sarutasem in lumina beculetelor de la lift, erau extraordinari si amenintatori, erau instrumente de razboi, ovale zepeline care nu tineau seama de galbenul zilei de iunie, de emailul masinilor de mic litraj parcate in fata magazinului Materna erau pure masinarii, mecanisme de ceas care nu-ntelegeau alfabetul cosmeticelor, limbajul peltic al costumaselor pentru copii, hieroglifele mandarinelor, locutiunile landourilor din vitrine erau orbi la senzatia de film voalat a inserarii strabatuta de imaginea lui Dimov cu camata neagra si un fuior de barba ingalbenita plimbandu-si nepoata in caruciorul dimovian erau extravaganti, extravaganti ca azurul, ceresti ca platina, verzi ca fildesul, tari si uscati ca apele marilor din nord, cu cetacee, rentabili ca triajele garii Obor erau pahare de semicristal aruncand curcubee, pungi de plastic subtire pline cu sprayuri “dalia” pentru export, conteinere cu geamuri invelite in paie, 109 si 276 franand ca niste paralitici roscovani in fata vitrinelor cu aparate foto si rachete metalice poloneze erau zepeline moi, cu elice, cu vesmantul de panza cauciucata pe schelet radiar de aluminiu, cu doua motoare a cate 3700 cmc. dezvoltand o viteza de 80 Km/h, cu capacitatea de 254000 metri cubi de heliu, cu puterea de transport de 5000 de tone, fabricate la Uzinele “Page, Plant & sons”, 1972. erau ochii tai in varsta de optispe ani intinsi pe toata bolta, si barosani. stateam in statia lui 21 si cantam in gand “Picassos Last Words” si ma simteam fericit eram fericit ca exist si credeam, pe cuvant, credeam prima data in viata mea in realitatea absoluta a masinilor si tramvaielor si bordurilor credeam si in nori, mi se parea ca am o istorie, ca am un trecut, ca am scris carti credeam in bicicletele medicinale din vitrina, in mingile de tenis din cutiile “Airplane”, in fulgii de badminton din cutiile “Double Happiness”, in fiecare bucata de tergal de pe manechinele cu teasta goala si ochelari de soare in fiecare mandarina din toneta cu mandarine stiam ca va veni noaptea cu stele de diamant si credeam pana si in stelele care nu pot fi vazute cu ochiul liber si credeam ca sunt facut din oase, ca in burta mamei mele crescuse mileul oaselor mele si mi se configurase traheea, vezica si stiam ca acolo visasem primele vise si credeam ca voi muri si totusi nu credeam si stiam ca nu voi muri tocmai pentru ca nu cred cu totul ca este posibil sa mori si stiam ca nu pot trai pentru ca nu pot crede pana la capat in viata stiam, da, ca rasul si plansul sunt tot una cu banii, cu vantul, cu benzina, cu posetele, cu lamele, cu uitarea si stiam ca nu sunt nimic si ca sunt totul si ca nu sunt nici nimic si nici totul ci ca exist, fantoma mea exista in statia de tramvai, unde tramvaiele trec pe langa mine ca niste aisberguri ca vad norii si blocurile si cerceii codanelor pentru ca lumina lor imi palpeaza retina filmam existenta, lumea se stransese in jurul meu sa vada cum filmez existenta, cum ma ocup de ecleraj, cum potrivesc reflectoarele, cum fac pe inginerul de sunet, cum fac o proba de microfon regland inaltimea girafelor, cum glisez pe caruciorul pe sine, plonjand in travelinguri fara sfarsit si un taran facea cu mana spre obiectiv ca sa se vada in poemul meu si existenta aparu deodata, grasana lui Fellini, tatoasa, testoasa, briliantina, stroboscopica, proaspat fardata, cu sclipici pe la pleoapele grele, cu sudoare pe gat, cu pandantive din cranii scalpate, cu sticlute pline de mosc infipte in pori, cu zece mii de serpi veninosi impletiti peste par ca o cununita de premiant, cu verigheta de sange, cu masele de ipsos, cu o suta de mii de tate de capra sub bluza de garofita ducea sub brat un video, mesteca radiatii iar eu o filmam ca pe ceva in care nu poti sa crezi ca pe ceva in care nu poti sa nu crezi eram treaz de parca as fi baut un milion de cafele eram transparent ca unghia de fericire. si brusc lumea galben-albastra s-a deschis ca o floare si brusc ochii tai planand pe tot cerul au inceput sa planga cu lacrimi scanteietoare si deodata suna alarma din miile de ciuperci antiaeriene de pe acoperisurile constructiilor inalte si brusc oamenii incepura sa fuga ca sub o ploaie mare sau ca in “Potemkin” si brusc bilele imense de lacrimi izbira asfaltul si sinele de tramvai sarira in aer si magazinul Bucur-Obor se ruina incet, arzand ca in filmele de razboi si masinile se desfacura in piese si table si libraria de vizavi arunca in vazduh rigle topite, compasuri strambe, ursuleti in flacari, volume pulverizate si de sub placile mari de asfalt tandarite se ridica brusc toata vegetatia oprimata: volbura, piciorul-cocosului, musetelul si din pasajul putind a urina se strecurara afara, cu glugi de vene pe teasta, zeii infernului, decorativi, inofensivi, insolvabili, Gautama si Klimt si Zagreus si soparlele si hienele si scorpionii si sobolanii si Miazanoaptea si Ernst si Seth si Stoiciu si Krishna si soselele arsera ca niste carpe si tramvaiele isi aruncara in aer sasiurile si rotile grele de metal si vanzatoarea de nechezol cu ghiuluri de aur, isi aseza in palma oscioarele talpilor si lacrimile cadeau, cat autobuzele, ca peste Dresda ca peste padurile Vietnamului, dure ca portelanul, reci ca scopolamina si ochii tai erau umezi, cu vinisoare rosii, cum fusesera saptamana trecuta in Herastrau, cand ne-am suit in roata mare cu spite ca de bicicleta si n-am vazut din varful ei absolut nimic decat pe un muncitor cu fiu-sau, si ei in roata, care se holbau la noi cum ne muscam buzele, innebuniti ca nu ne puteam devora si ochii tai alunecau pe cer cu un huruit de motoare printre norii pufosi si berzele cu picioare rosii, berzele rotitoare... singur, fara aparare in fata ochilor tai adapostit intr-o palnie lasata-n asfalt de o lacrima-a ta privind amurgul in tandari si lumea mea redusa la cofraje fumegatoare mi-am lipit pe fata masca de gaze cu ochiuri intrebatoare ca o insecta am tresarit si-am privit: stelele se aliniasera la rasarit si luara startul peste lumea-n ruine. era un maraton, stelele purtau numere de concurs pe spatele tricourilor multicolore si reclame de Pepsi pe sepci, si calcau peste noi cu adidasii moi. ma gandeam la viata mea, la ratarea mea. la neputinta mea de a crede si a nu crede. atingeam o bucata de tablou de bord, un ciob nesatios de vitrina o piesa dintr-o masina de tuns cine stie cum nimerita langa mine si imi spuneam, imi spuneam si gemeam: Doamne, un pui de maimuta te priveste in ochi dar prin arterele mele circula visele tale lumea e un tort pe care nu stiu de unde sa-l incep si trebuie sa-l mananc pana la ultima stafida un tort de un miliard de kilometri cubi. lasa-ma sa confund realul cu irealul lasa-ma acoperit de un val seismic: de palma ta. sa ma asfixiez respirand un deget de-al tau inspumat un deget cu moluste si cefalopode lasa-ma sa vietuiesc, sa dispar... cand ti-am vazut conturandu-se parul, incalcit ca o masina cu aburi si apoi buzele si dintii si gingiile, caci zambeai printre nori si raneai cu dintii pielea de cireasa a stelelor apoi ti-am vazut cerceii inconfundabili de copil cuminte prinsi de lobii prelungi si in sfarsit nasul cu toata nebunia aia de pistrui si umerii obrajilor... ce sa mai spun, era capul tau in gros-plan si in spate stele, era ca in “Razboiul stelelor” erai ca printesa Lea din “Razboiul stelelor” doar ca te uitai la mine, in groapa mea de obuz si imi zambeai, si am stiut atunci ca sunt din nou indragostit, cum nu mai fusesem de cinci ani, cum nu mai credeam ca o sa mai fiu vreodata am stiut ca mi se mai da o sansa brusc am stiut ca mi se mai da o sansa.



Cine a scris versuri versuri cultura Zepeline peste piata Bucur-Obor scriitor poeti romani scoala poezie descarca romana versuri de dragoste descarca literatura. Mircea Cartarescu limba romana cine a scris cultura versuri.


Alte poezii de Mircea Cartarescu
Cele mai cerute poezii
  1. aripioare de argint de emilia caldararu
  2. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc
  3. de
  4. soarele si copiii de elena dragos
  5. locuinta din dumbrava de
  6. la sanius de ion agarbiceanu
  7. mostenirea de otilia cazimir
  8. in ajun de anul nou de ion agarbiceanu
  9. eva de ion pillat
  10. de Vasile Romanciuc
Versuri melodii Poezii forum
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #