roversuri.ro
>
Litera A >
Anton Pann
>
Poezia Despre minciuni iarasi de Anton Pann
Poezia Despre minciuni iarasi
Cite le zice omul sint toate vorbe.
Si minciuna este vorba.
Dar
Vremea descopera adevarul.
A minca usturoi si gura a nu-ti puti nu se poate.
Insa
O minciuna bine ticluita plateste mai mult decit un adevar.
Cu o minciuna boiereasca treci peste granita nemteasca.
Cind vede omul nevoia, vorbeste cum nu-i e voia.
Dar si
Cine a mintit o data nu sa mai crede cind spune si adevarul.
Isi maninca credinta, ca tiganul biserica.
Cine se invata mincinos, cind spune adevarul, se bolnaveste.
Insa
Cine poarta plosca cu minciunile nu o duce mult.
Isi sparge dracu opincile.
Tigva nu merge de multe ori la apa, ca or sa sparge, or crapa.
Cu gogosi de tufa nu se-nnegresc sprincene.
Mai bine sezi strimb si vorbeste drept.
Daca nu stii sa vapsesti, nu te pune sa minjesti.
Mai lesne de a vorbi adevarul decit minciuna.
Povestea vorbii
Un tigan furase doua giste grase
Si sa le ascunza-n desagi le bagase,
Gindind intru sine ce minciuni sa zica
De-l va-ntilni-n cale vreun romanica.
Merse dar cit merse, il si-ntilni-n graba
Un roman c-o bita si stind il intreaba,
Zicind: - Spune, ce ai in desagi, tigane?
El raspunse: - Icea am niste ciocane.
- Dar dincolo ce ai? El intii mintise,
Dar gresindu-i gura: - Alta gisca, zise.
Gura pacatosului adevarul vorbeste.
Si-a pierdut cumpatul ca gaina umbletul.
L-a luat gura pe dinainte.
Minciuna are loc si ea pe unde se trece.
===(Alt tigan o data a intrat sa fure)===
Alt tigan o data a intrat sa fure,
Cind iata stapinul in miini c-o secure.
- Ce cauti, tigane, (ii zise)-n gradina?
- M-a aruncat vintul, nu sint eu de vina.
- Te-a aruncat vintul? Asta nu te scapa,
Dar ce cata gheara-ti infipta in ceapa?
- M-apucai de dinsa sa nu ma ia vintul.
- Degeaba, tigane, nu ti-ai gasit sfintul!
Daca e asa dar, de ce-ti umplusi traista?
Apoi, romanico, vezi, asta e asta!
Dracu a mincat placintele si crapatorul sta de fata.
Minciuna negindita.
Minciuna cit Coltea de mare.
Minciuna cit toate zilele de mare.
Minciuna sparge si case de piatra.
(A fost o-nsotire ce traia-n iubire)
A fost o-nsotire ce traia-n iubire,
In pace, in ticna s-in mare unire.
Ei nu stia cearta vreodata-n viata,
Ci-si da unul altui vorbe cu dulceata.
In scurt, intr-atita traia acesti bine,
Incit de poveste era la orcine.
Dracul insa, care-n casnici coada-si vira
Si face sa-nceapa-ntre ei gira-mira,
Sa sili p-acestia cu neincetare
Dupa a sa voie sa-i aduca-n stare.
Intinzind el dara cursele lui toate
Si ca sa-i supuie vazind ca nu poate,
Cauta o baba, auzind ca ele
Il intrec pe dinsul la dracii si rele.
S-a gasit pe una, Visana anume,
Intiia dracoaica dracilor din lume.
Se duce la dinsa, pricina ii spune,
Ca n-a fost putinta pe ei a supune,
Zicind: - Stii ca este un grai de cind vacu
„Ca-si sparge cu vreme opincile dracu“;
Ia numai priveste opincile mele
Ca sa trentuira in mici peticele,
Si tot nu poci inca sa bag intre dinsii
O intriga mica si sa-mi riz de dinsii;
Daca dar poti face mai mult decit mine,
Arata-ti puterea, te rog, fa-mi un bine.
Ea clati cu capul s-intre rinjitura
Isi arata coltii cei pociti din gura,
Zicind: - Ei, copile! vezi ca e pricina
Ca nu stii pe unde sa uda gaina.
Iti trebuie inca sa inveti la scoala,
Desi esti diavol, dar t-e tigva goala.
O batrina asfel cum ma vezi pe mine
Nici la degetu-mi al mic nu te pui pe tine.
Zise el: - Sa poate, pe vorba-ti sa vede,
Dar pin̢۪ nu vaz c-ochii, nu-mi vine a crede.
- Ei bine, dar ce-mi dai? - batrina intreaba -
Ca, pe capul tatii, nu ma duc degeaba.
- Bucuros, - raspunde - pe loc voi fi gata
Sa-ti dau o pereche papuci galbeni plata.
- Nu m-as fi dus, - zise - dar cu aste toate,
Merg ca sa vezi numai Visana ce poate.
Deci incepu baba adese sa mearga
La acea femeie, cascioara sa-i sparga.
Gasi ea mijloace s-o-mprieteneasca,
Cu una, cu alta ca sa o momeasca.
Si precum pescarul undita-si intinde
Si cu rima-nsala pestele de-l prinde,
Asa isi intinse planurile sale,
Spre ea ca s-o traga cu vorbe morale,
Pina cind vazu ca prinse ea putere
Si are mijloace ac sa bage-n muiere.
Asa-ntr-o zi-ncepe femeii sa zica:
- Of, fetica mamii! cum esti frumusica,
Cum iti vaz purtarea, cum te vaz cinstita
Si cum esti de blinda, cu firea ticnita,
Traiesti incai bine si cu barbatelul,
Or ca pisicuta (gir-mir) cu catelul?
Dar sa nu-ti prea pese, ca toate-si au leacul,
Eu am mestesuguri sa-mblinzesc pe dracul,
Sa ti-l fac sa fie blindisor ca mielul
Si sa-l joci cum joaca mita soricelul.
- Soarta mea un prea bun barbat imi trimise;
Drag mi-a fost s-imi este, el iar ma iubeste,
Si ca noi imi pare ca alt nu traieste.
De ceva de-l supar, imi crede, ma iarta,
Caci matele in om inca tot sa cearta.
Sint prea multamita cum traiesc in viata,
Numai sanatate Sfintul sa trimeata.
- Orisicum, fetico, - ii raspunse baba -
Cind il vei supune, altfel merge treaba,
Ca usturoi dulce si barbat iar moale
Nu sa poate-n lume, el nu poarta poale.
Cit de bun sa-ti para, tot el ciocan este,
C-asa l-e ursita bietelor neveste:
N-ai sa-ti deschizi gura sa-i dai vro porunca,
Ca-ndata asupra-ti ura isi arunca;
Numai a lui vorba-n seama sa se tie,
El ca undelemnul dasupra sa fie;
Sa-ti fac eu un lucru, asculta la mine,
Sa traiesti cu dinsul inca si mai bine.
Il imbrobodesti, stii, chiar ca p-o muiere,
II pui in cap testul si rabda-n tacere.
Tinara aceste auzind sa pleaca,
S-ascultati pe baba, ce-nvata sa-i faca:
- Na ast brici, - ii zice - ca-i vrajit de mine,
Si la prinz barbatu-ti acasa cind vine
Si cind dupa-masa o vrea sa se culce,
Tu du-te la dinsul cu firea-ti cea dulce,
Prefa-te ca il iei, in cap a-i ucide,
Si cind vezi c-adoarme si ochii inchide,
Atunci scoate briciul (vai ce amagire!)
Si crucis din paru-i taie patru fire,
Si mai catre seara firele acele
Mi le vei da mie sa le pui la stele;
Apoi sa vezi viata, sa vezi fericire,
Sa vezi trai atuncea si sa vezi unire!
Proasta tinerica briciul in sin baga,
Dorind sa se faca sotului mai draga.
Baba d-alta parte la barbatu-i merge,
Intra-n pravalia-i, sudoarea isi sterge,
Din ochi ii clipeste, il misca de haina,
Sa face ca are sa-i spuie o taina.
El vrind iar sa afle ce o sa-i vorbeasca,
Se puse sa-i spuie si ea sa-i sopteasca,
Zicind: - Dragul mamii, of, ce te asteapta!
Ce nenorocire ti s-a pus in fapta!
Sotia ta astazi, perechea-ti iubita,
O sa te rapuie cu moarte cumplita:
Ca ea cu un tinar are inclinare,
Pe care-l iubeste mai de mult, imi pare,
Si el un brici dindu-i o-nvata, dusmanul,
Ca sa-ti taie capul, asfel dindu-i planul:
Astazi cind vei merge sa prinzesti acasa,
O sa ia sa-ti cate in cap, dupa-masa,
Si viindu-i bine mina o sa-si puie
Ca sa-ti taie gitul si sa te rapuie,
Si dac-a mea vorba necrezuta-ti pare,
Prefa-te ca nu stii de nici o urmare,
S-ei vedea cu ochii gindul cum ii este,
Sa zici bogdaproste ca iti dedei veste.
Omul, cum aude, speriat peste fire,
Sta la indoiala s-in nedomirire,
Se muncea cu gindul, cum a lui sotie
Intr-atit tirana asupra-i sa fie!
Si cum sa-ndrazneasca la o asa fapta,
Cu totu-mpotriva si neinteleapta!
„Nu gindeste urma! nu gindeste raul!
Si acel ibovnic al ei, nataraul,
Cum putu s-o-nvete ca sa ma omoare?
Nu stie ca-i ocna si spinzuratoare?
Si ea, ticaloasa, nu putea sa-mi spuie,
Caci dragoste-n sila niciodata nu e.
Sa-mi fi zis: eu, frate, ma duc de la tine,
Ca nu esti pe gustu-mi, n-ai nimic cu mine,
Cu el sa traiasca pe unde ii place;
Pesemne pacatul si ata ii trage
Amindoi viata in nevoi sa-si bage.
Ce zic nici eu nu stiu, asa e, se vede,
„Vorba de rau omul prea lesne o crede.“
Deci dar ma voi duce si ma voi preface
Ca nu stiu nimica, sa vaz ce se face.“
Judecind aceste, se duse acasa,
Ca si alta data se puse la masa;
Mincind in tacere s-intristat cu totul,
Se dete p-o perna, razimindu-si cotul,
De necaz si ciuda foc iesea dintr-insul;
Iata si nevasta veni linga dinsul,
Ii apleca insasi capul pe genunche:
- Stai sa vaz, - zicindu-i - ai vreun paduche?
Asa el se lasa sa vaza ce-o face
Si ca cind adoarme mijind sa preface.
Ea atuncea briciul incet din sin scoate
S-asupra-si porneste urgiile toate:
Ca el, cum o vede, in picioare sare,
Ii ia din miini briciul, zicind cu strigare:
- Tirana muiere, asta-ti este dorul!
Asta-ti e credinta, asta-ti e amorul!
Asta-ti e virtutea cea nelegiuita!
Asta-ti e morala cea afurisita!
Cum din cer nu cade fulger sa te arza,
Sa te mistuiasca, tresnet sa te piarza,
Cum nu sa despica locul ce te tine
Si sa te inghita de vie pe tine!
Fugi! Piei, nemilostivo! nu-mi sta inainte,
Nu-ncape-ndreptare, nu ascult cuvinte!
Du-te de traieste cu cine iti place,
Dintr-aceasta clipa pleaca d-aci, drace!
Ca mi-ai voit raul, nu-ti fac rasplatire,
Bogdaproste babii, ca mi-a dat de stire!
Ar fi vrut saraca sa-l incredinteze,
Dar cine-i da pas ei sa se-ndrepteze?
Geaba ea acuma facea juraminte
Ca cutare baba a scos-o din minte:
S-a pierdut credinta ca si Eva raiul,
Si pin-aicea nu le-au mai fost traiul.
Care savirsire vazindu-o dracul,
S-a speriat cu totul de baba, saracul!
Atit ii fu frica de acea batrina,
Incit nici papucii nu-i dete in mina,
Ci i le intinse c-o prajina lunga,
Ca nici rasuflarea-i la el sa ajunga,
Si ca d-o aspida sa se otraveasca,
Sa-l faca in lume sa se pedepseasca.
Iata dar minciuna ce face in lume,
D-a carii pricina istorii sint sume.
Poezii.ro scriitor cine a scris Anton Pann scoala poet cuvinte literatura scriitor versuri versurile poeziei versurile poeziei autor poezie poetul poeti romani versuri. Despre minciuni iarasi poezie literatura scriitor.
Alte poezii de Anton Pann
