roversuri.ro
>
Litera A >
Anton Pann
>
Poezia Despre naravuri rele de Anton Pann
Poezia Despre naravuri rele
Cu schiopu-ntr-un loc sezi,
Te-nveti sa schiopetezi.
Si
Cineva cind locuieste
Cu magarul cel trindav,
Or par din el sa lipeste,
Or ca vreun alt narav.
Si
Cu pacurarul cind traiesti
Trebuie sa te minjesti.
Si
Naravu-nradacinat
Nu poate fi vindecat.
Pentru ca
Cine orce invata
Nu uita in viata.
Fiecare stie ca
Buba cap nu face
Pina nu sa coace.
Si
Rana daca sa deschide,
Anevoie se inchide.
Si de multe ori
Din zgaibulita cea mica
Buba mare sa ardica.
Totdauna
Foc dupa foc, rau dupa rau.
Dar insa
Toate tot dupa neam merg,
La tulpina lor alerg.
Din radacina cea rea
Odrasleste smicea rea.
Multi zic:
Meserie are buna,
Insa ea nu schimba firea,
Nici stirpeste naravirea.
Pentru ca
Pomul lesne sa-ndrepteaza,
De mic pin̢۪ sa-ncovoiaza.
Caci orce,
Cind o data sa strimbeaza,
Anevoie sa-ndrepteaza.
Si
Firile cind sa-ncurca
Anevoie se descurca.
De aceea
Da-i, sa nu se naraveasca,
Nu-l lasa sa se sfinteasca.
Ca,
Pamintul pina nu-l calca,
Oale nu poate sa-l faca.
Si
Copilul nepedepsit
Ramine neprocopsit.
Povestea vorbii
Povestesc ca intr-o vreme, dar nu sa stie-n ce ani,
Ca-ntr-un oras oarecare ar fi fost niste golani,
Vagabonti, crai, haimanale, s-alt orcum vreti sa-i numiti,
Oameni fara capatiie, sarlatani neprocopsiti;
Era de acela carii parintii ca ii iubesc
Ii tin tot pe linga dinsii si la pieptul mumii cresc,
Lasindu-i intr-a lor voie pina se fac mari, strengari,
S-ajung in cele din urma desfrinatilor stegari;
Ca in loc sa se apuce de negot sau mestesug,
Ei p-alti asemeni cu dinsii gasind fac prietesug
Si apuc prin mahalele impreuna inhaitati,
Umbla, miroasa pe uliti ca niste inviersunati;
Orce zboara li sa pare ca il vor putea minca,
Intind felurite curse, in mina a-l apuca;
Rasipesc fara de mila parintescul lor ramas,
Dau, pina numai in piele si in camasa se las;
Apoi ramiind goi pusca, or macar si imbracati,
Neavind ce sa mai toace, dupa cum era-nvatati,
Or se apuc de hotie, or de inselatorii,
Si-n cele din urma intra in ocne si puscarii.
De asfel de caractere era s-acesti trei golani,
Martafoi porniti spre rele si de fata hotomani,
A carora istorie vrem aici s-o povestim,
Care, precum ni sa pare, nu strica ca sa o stim;
Ca vom vedea-n haine bune niste oameni imbracati
Umblind cu mestesugire s-inselind lume prin piat.
Intr-o zi ei se aduna s-incep a se intreba
Cum si ce fel sa insele acum iar pe cineva.
Asa zise din ei unul: - Eu de peste ingrijesc.
Al doilea zise iarasi: - Si eu untdelemn gasesc.
Iar al treilea raspunse: - Daca este asa dar,
Eu trebuie sa iau piine orcum de la vrun brutar.
- Dar pentru vin ce vom face? intreba unul din ei.
- N-ai grije, - raspunse altul - iti gasesc cit vrei sa bei.
Deci plecind cel pentru piine si trei parale avind,
Merge la brutar cu ele si le da-n mina-i zicind:
- Poftim aceste parale, datoria sa-ti platesc,
Si pentru ca avui credet iti prea foarte multamesc.
Intreba brutarul: - Ce fel? dator cind imi ramasesi?
- Nu stii, alaltaieri, - zise - o piine cind imi dedesi
S-asupra-mi neavind parale de tot sa ti-o platesc,
T-am zis miine sau poimiine cusurul ti-l implinesc?
Brutarul se gindi-n sine: - Ce stiu, poate i-oi fi dat,
Si precum se vede treaba nu tiu minte, am uitat;
Dar bravo! om drept, saracul, cu frica lui Dumnezeu!
O datorie uitata plati fara sa-i cer eu.
Dupa ce dete parale acela, chip a-i plati,
Si putin incoaci-incolo dupa ce se invirti,
Veni la brutarul iarasi, se facu a cumpara,
Fara sa aiba in punga macar o chioara para;
Zise catre dinsul: - Frate! eu azi cu graba plecind,
Am uitat pe masa punga, niste socoteli facind,
Ci te rog iarasi fa bine s-imi da in credet trei piini,
Si miine de dimineata iti dau paralele-n miini.
- Bucuros, - zise brutarul - ma-ncrez la un om cinstit,
Ca vaz ceea ce uitasem ai venit si mi-ai platit.
Asa brutarul se-nsala c-uneltitul mestesug,
Nu-i da prin gind c-o sa-i joace un asfel de viclesug.
Cel cu undelemnul iara, un mare ulcior luind
Si pe gura un burete inlauntru lui bagind,
Se duse la bacanie cu dinsul numaidecit
Si porunceste sa-l umple cu untdelemn pina-n git;
Dupa ce-l umple bacanul, el atunci cu grai semet
In intreba ca sa-i spuie cum il vinde, cu ce pret.
- Pretul - raspunse bacanul - chiar sa stii si singur poti,
Trei lei ii este ocaua, precum il vindem la toti.
- Trei lei? - acesta ii zise - toarna-l inapoi, nu-l iau,
Cu asa pret niciodata n-am cumparat, nici nu-ti dau;
Iti dau doi lei jumatate pe oca; de-l dai, sa-mi spui.
- Nu poci mai jos, - ii raspunse - mai bine-napoi il pui.
Si zicind aceasta-ndata l-a-ntors cu fundul in sus,
De necaz multe zicindu-i, inapoi in chiup l-a pus;
Atuncea inselatorul luind ulciorul s-a-ntors
Si, spargindu-l, din burete destul untdelemn a stors.
Al treilea, ca si ceilalti, in pescarie mergind
Si la un loc un crap mare ca de opt oca vazind,
Porunci (ca un om mare) sa-l atirne in cintar;
Dupa ce-l cintari, zise: - Acum sa faci bine dar
Sa-mi dai un om sa mi-l duca acasa sa-i si platesc,
Fiindca n-am bani la mine atitia citi trebuiesc.
Pescarul „bucuros“ zise si ii dete un fecior,
Spuind citi lei sa-i raspunza, cel gindit de negustor.
Luind pestele feciorul s-abia ducindu-l de greu,
Merge dupa el in curtea unuia arhiereu
Si aci-ntr-un loc oprindu-l, ii zise: - Stai putintel
Sa ma duc sa spui in casa citi bani sa-ti dea pentru el.
Ramiind sluga afara, el intra l-arhiereu
Si zise: - Venii, preasfinte, cu un biet frate al meu,
Sa-ti faca pomana cu dinsul, vro molitfa sa-i citesti,
Ca prea mult se bintuieste de suparari diavolesti;
Alte rautati nu face, nici nu da cu bolovani,
Ci tot vorbeste de peste si sa cearta, cere bani.
Ii zise arhiereul: - Unde e? Adu-l aici,
Si sluga mea ca sa-l tie sa vie-n casa sa-i zici.
Pescarul biet, ca tot prostul, in casa daca intra,
De citeva vorbe groase ca sa-i zica se pastra,
S-indata: - Parinte! - zise - hai mai curind de-mi dati bani,
Ca n-o sa stau eu aicea sa va astept zece ani!
T-a spus pestele cit face? Este tocma opt oca,
Mi-am rupt miinele cu dinsul, dar era proaspat, misca.
Cuviosul om crezuse ca-n adevar e nebun
Si chemind doi insi indata, iau cu sila, jos il pun,
Cere-n grab un molitfelnic si incepe a-i citi,
Iar pescarul striga tare pestele a i-l plati;
Pe care, neascultindu-l, il tinura jos mereu,
Pina-i citi o gramada batrinul arhiereu;
Apoi afara scotindu-l, el iar bani cerind striga,
Iar slugile ii zisera sa taca, ca-l vor lega.
Atunci pescarul se-ntoarse la scaunul sau, necajit,
Si spuse ca pentru plata o molitfa i-a citit.
Iar acel-, amagitorul, luind pestele porni
Si mergind cit mai in graba cu ceilalti se intilni,
Sfatuira impreuna cum si ce fel a-l gati
Si vreun mestesug iarasi pentru vin a unelti.
Asa cu totii deodata la un circiumar mergind
Ii detera in mina toate, invatindu-l si zicind
Crapul sa-l curete bine, sa-l cresteze frumusel,
Sa-i puie piper si sare, s-untdelemnul peste el,
Si cu o tava sa-l duca sa se friga la coptor,
In loc de apa turnindu-i pe dasupra vinisor,
Si ca ei ceva prin piata pina se vor invirti,
O sa vie sa manince, dupa ce sa va gati.
Dupa ce dar s-a fript crapul, citesitrei s-au adunat
Si au sezut in odaie la un chef indelungat:
Vin, rachiu, pelin baura pina cind n-au mai putut,
Si cind voira sa plece, socoteala au cerut;
Stapinul, dind socoteala unui baiat ce-l avea,
Il trimise in odaie zicind atiti lei sa dea.
Dind baiatul socoteala, ei pe loc s-au apucat
Si fiestecare mina in buzunar au bagat,
Zicind cu totii-ntr-o gura: - Eu platesc, ba eu platesc!
Se fac ca unul pe altul a se lasa nu voiesc;
Sfadindu-se ei in asfel ca la un minut de ceas,
Dintr-insii se scula unul si zise cu mare glas:
- De vreme ce fiecare avem pofta sa platim,
Ce trebuie intr-atita sa stam si sa ne sfadim?
Ci s-aruncam sorti mai bine, si pe cine va cadea,
Atuncea toti sa se traga si numai unul sa dea.
Raspunse altul: - Prea bine, bravo! asa vom urma,
Sa legam pe circiumarul la ochi bine c-o basma,
Si din noi trei pe care mina isi va pune el,
Sa numere banii-ndata si sa plateasca acel.
Si cu-nteles se-nvoira, cum si facura asa,
Cind la ochi legat baiatul prin odaie se-nfasa,
A sters-o toti cite unul, pe usa in grab iesind,
L-a lasat sa dibuiasca, incoaci-incolo pisind;
Intr-acestea iaca vine stapinul sau dupa el
Sa vaza ce zaboveste si nu vine nici un fel;
Iar baiatul, care parca de mija umbla jucind,
Puse mina-n grab pe dinsul: - Tu, tu sa platesti! strigind.
Iar stapinul sau ii trase citeva si il batu,
Zicind: - Eu platii o data s-acum o sa platesti tu.
L-aceasta-nselatorie celor trei li s-a-nfundat;
Ca in mina stapinirii, prinzindu-i, legati i-a dat;
Unde si de alte multe, cercetind a dovedit
Si prin judecata dreapta la ocna i-a osindit.
Ce nu ar face craimea de n-ar fi stapinitori!
De n-ar fi temnite, ocne si n-ar fi pedepsitori!
De aceea totdauna trebuie sa multamim
Stapinirii cei inalte, carii supusi ne numim:
Caci prin marea sa-ngrijire privigheaza pentru noi,
Ne apara, ne fereste, ca si pastorul pe oi,
Care-si ingradeste turma cu ciini vioi s-invatati,
Ziua, noaptea s-o pazeasca de lupii inversunati.
Cartea poetul versurile cultura versuri romana. Cultura limba romana versuri scrisa de scoala versurile poeziei poeti romani Despre naravuri rele Anton Pann poezii.ro rime scriitor.
Alte poezii de Anton Pann
