roversuri.ro
>
Litera B >
Bogdan Petriceicu Hasdeu
>
Poezia La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Poezia La casa de nebuni
Tacand, c-un, semn opresc trasura:
Tacut ma sui. Alt semn mai fac,
Plecam far-a deschide gura.
Birjarul, eu si caii tac.
Caci dobitoacelor cu minte
Degeaba le mai tii un spici,
Cand ele fara de cuvinte
Pricep mai repede un bici.
Vreau sa vorbesc, dar cu nebunii
In falansteru-n care unii
Sunt mari poeti si mari tribuni.
Deci: hai la casa de nebuni!
Imi iese doftorul.-Da-mi pace!
Cu cei mintosi eu n-am ce face,
S-as vrea pe toti sa-i pot uita:
Venit-am nu la dumneata...
In jurul meu se-ntinde un petec de gradina
Cu flori si pomi, amestec de umbra si lumina;
Iar printre ele falnici, incet, nepasatori
Pasesc, albind ca spectri, superbii visatori.
In fund, tot alb ca dansii, salcamul infloreste
Nebun si el, mirosu-i in vant il risipeste.
Jos la tulpina-i larga, sub desu-i coveltir,
Sta neclintit un tanar c-o fata de martir.
Privire mai senina si mai patrunzatoare,
Mai multa bunatate pe-o buza zambitoare,
O frunte mai mareata, pe care cu fiori
Privesti un cer cu raze si totusi plin de nori,
O fata mai cu farmec, o fata mai oglinda
De-nalta cugetare si de simtire blanda,
Si totul gingas, palid, electro-straveziu...
Eu n-am vazut-o-n viata si nu pot s-o descriu.
M-apropii. Catatura-i pe loc ma pironeste.
Ramai intr-o uimire. El gales ma priveste;
S-un glas ce te strabate prin timbru-i fecioresc
Rasuna: Vii la mine. O stiu si te iubesc.
Cand pentr-ntaia data
In lumea vinovata
Al Tatalui cuvant
S-aduc o viata noua
M-a pogorat, ca roua
Din stele pe pamant,
Cazui mahnit pe palamida,
Cazui pe frunza cu omida,
Cazui pe buruieni cu spini,
Si roua cea dumnezeiasca
Din balarii facu sa creasca
Lamai si rodii si maslini!
Acuma pentr-a doua oara
Din ceruri Tatal ma coboara.
Caci raul bantuie mai reu;
Mai rau ca orisicand alt̢۪ data
Icoana lumii e scaldata
De sangiuri fara Dumnezeu!
M-arat, strigand sa stanga
Vapaia cea natanga
A groaznicului tun...
Vorbesc, si-ndata gloata
Ma-mpinge̢۪ la Golgoata
Si tipa ca-s nebun!
Astept Caiafii sa m-apuce,
Astept sa-nfiga iar pe cruce,
Sa-ndoape cu otet pe Crist.
Prin chin solia-mi se-mplineste,
Prin moarte-mi omul se-nnoieste,
Si tu-mi vei fi evanghelist.
D-aci vor inceta razboaie,
Cel tare n-o sa mai despoaie
Si nu va mai rabda cel slab;
Stiinta, arta s-avutie,
Unite-n pace prin fratie,
Vor curge dintr-un singur jgheab.
In cer m-adasta plata.
Piroanele sunt gata.
Loviti, loviti, mereu!
Ma doare, si-s ferice,
Caci rastignit aice
Ma-ntorc la Tatal meu!...
Un nu stiu cine, scund, grascior,
Buzat, cu fata de bujor,
Spre noi inainteaza
Si-mi zice: “lasa-l ca-i ursuz!
El tot posteste ca Isus
si vesnic aiureaza.
Dar nu te tulbura. Pe-aice tot ce este
E numai visul meu, pe toti eu va visez.
Dormind va nascocesc, va tes ca-ntr-o poveste”
- Dar ce esti tu?
- Ce-s eu? Ma cheama Chichirez.
A-ti spune tocmai ce-s, nu prea gasesc cuvinte.
In vis, sunt un nebun, de nu m-as destepta;
La fapta, cand nu dorm, sunt sanatos la minte
S-am un stomac de lup cand are ce manca.
Sa te mananc sau nu? Ba. Fii acum pe pace.
In vis eu sunt satul si nu m-auzi urland.
Nebunii sunt hraniti, s-a fi nebun imi place,
De nu m-as destepta, caci adormii - flamand
Ce adormire, vai! Cand trupul atipise,
Atunci visez ca trec pe langa un brutar.
Sunt altfel om cinstit, dar ce sa faci cu vise?
In vis, imi pare rau, furai ca un talhar.
O jimbla-o sterpelii. Ma prinde si m-apuca.
Plecam la comisar. Ma judeca pen vis.
Un politai visat nu-i oare o naluca?
O palma ii carpesc, si dansii m-au inchis.
Eu ii priveam cu haz, stiind ca visu-i gluma,
De nu m-as destepta, flamand asa cum fui;
Pe-un Cuza de-as visa, eu il injur de muma,
Ba si-l omor in vis. E vis. Ce-i pasa lui?
Un mare taraboi urmeaza dup-aceea:
Toti zbiara ca-s nebun, si tup! aici m-aduc...
Ca-i vis, o stiu, asa-i, dar nostima-i ideea
Pe cetateni flamanzi sa-i duci la balamuc!
De-atunci mananc ticnit; am carne, paine, poame,
Un singur rau: in vis ma satur indestul
S-apoi visez c-adorm visand ca-mi este foame,
Grozav!... Dar iar visez ca ma destept satul.
Eram flamand. Acum petrec si-s prea ferice.
Mai rad de cei nebuni, mai rad de mutra ta:
Esti cam posac. De-ai fi aievea, eu ti-as zice
S-adormi si tu. Ha, ha! De nu m-as destepta!
A! Iata cineva mai potrivit cu tine:
Mosneag posomorat cu nasul tot pe sus.
Ce vis ciudat! eu, bre, m-as multumi mai bine
Pe-un Capsa sa-l visez decat p-alde Isus!
El pleaca, iar batranul, un chip de moaste sfanta,
Surade si-mi intinde o mana de schelet;
Dentai sopteste-n aer, privind cu ochii tinta
In zarea dintre arbori, s-apoi ma-ntreaba-ncet:
- L-ai auzit, ce dulce si mangaios vorbeste?
- Vorbeste cine? unde-i?
- Nici tu n-ai auzit?
Esti surd si tu ca dansii! Pe toti va-nnebuneste
Materia cea bruta, pe toti v-au asurzit!
Urechea-ti nu-i ureche! Tu nu stii c-ai in tine,
Ascuns in fundul mintii, pitit in duhul teu,
Un alt auz ce-aude din sferele senine
Pe spirite, pe ingeri, pe insusi Dumnezeu!
Tu n-o stii, caci tarana te-nlantuie-n catusa,
Caci sufletu-ti robeste robia cea mai grea,
Caci lutu-i puscarie, din care n-ai vro usa,
Silit a sparge zidul de vrei sa iesi din ea!
Tu nu-l auzi sarmane? si cate el mai spune!
E fiul meu, pe care in lupta la Vidin
Un glont il rapusese, si totusi -o, minune!
Din ceasul mortii sale traieste mai deplin.
Il vezi acum? Priveste-l!
- Nu-l vad.
- Orbire cruda!
Esti unul dintr-aceia ce jura pe tipic
In lume sa nu stie, sub soare sa n-auda
Decat ce-nvata-n scoala: o buche si nimic!
Prin vazul capatanei esti vita, care crede
Ca firea dat-au ochii sa vezi cum sa mananci!
La om e ochiu-n suflet, privind ce nu se vede:
Mai raza decat raza, el trece si prin stanci!
Nu-l vezi? E chipes, mandru, cu nimbul tot lumine,
O frunte-cer sub care doi gemeni curcubei
Cununa doua stele ce m-atintesc pe mine
Si vin a se rasfrange duios in ochii mei.
Sub stele... ah! ce zambet! Cand peatra lacrimeaza,
Din lacrima-i nestearsa se face-un stalactit;
Dar va zambi s-o peatra, de i-ar fi dat sa vaza
Cum dansul imi zambeste de cand ne-am despartit.
Si gura-i se deschide; rasuri si crini s-arata:
Sunt buze-n cari imi pare ca vad intregul mai!
Iar ca parfum - cuvantu-i se-ntinde si ma-mbata:
Ce-i muzica la oameni la ingeri este grai...
*
De fiu-sau el imi vorbea,
Iar eu vedeam pe fie-mea,
Dentai lucind ca o scanteie
Apoi ca pasere de-argint
Plutind usor catre pamant,
Si iat-o zana de femeie!
De fiu-sau cand imi vorbea,
Eu auzeam pe fie-mea,
Dentai ca unda-n departare,
Apoi un tril, apoi un cant,
Sunand din cer pan̢۪ la pamant
Si rasunand in sarutare!
De fiu-sau el imi vorbea,
Dar eu eram cu fie-mea,
Si sufletu-mi in fericire,
Zburand intr-un nespus avant,
Imi lasa corpul pe pamant
Rostogolit in nesimtire!
De-atunci o duc ca si-nainte:
Privesc ce unii dreg,
Ascult ce altii spun,
Urasc pe cei crezuti cu minte,
Si nu pot sa-nteleg,
Ca n-am ajuns nebun!
Autor autor cine a scris scrisa de versuri romana scriitor. Versuri limba romana Bogdan Petriceicu Hasdeu poezia La casa de nebuni versurile poeziei autor scrisa de descarca scrisa de poeti romani poezii.ro scriitor versuri.
Alte poezii de Bogdan Petriceicu Hasdeu
