roversuri.ro
>
Litera A >
Anton Pann
>
Poezia Despre cusururi sau uriciuni de Anton Pann
Poezia Despre cusururi sau uriciuni
Despre cusururi sau uriciuni
Aideti sa vorbim degeaba,
Ca tot n-avem nici o treaba.
Fiindca
Gura nu cere chirie,
Poate vorbi orce fie.
De multe ori insa
Vorba, din vorba in vorba
Au ajuns si la cociorba.
S-atunci vine proverbul:
Vorba pe unde a iesit
Mai bine sa fi tusit.
De aceea
Cind vrei sa vorbesti, la gura
Sa aibi lacat si masura.
Adica:
Vezi birna din ochiul tau
Si nu vorbi p-alt de rau.
Spre pilda:
Cind vei vorbi de mucos,
Nici tu sa fii urduros.
Ca nu e mai urit cind cineva
Face pe frumos ca e ponevos
Si pe cel urit ca e aurit.
Altul iar
Trinteste cuvintul tronc,
Ca closca cind face clonc.
Si se pomeneste vorbind:
Frumoasa nora dobindisi,
Dar se uita cam piazis.
Si ca
Dupa ce e neagra, o cheama si Neaga;
Dupa ce e muta, apoi e si sluta.
Sau
Urit mester a croit-o,
Rau ciocan a ciocanit-o.
Sau
Bun ciocan te-a ciocanit,
Ca frumos te-a potrivit.
Si
Urit tata a avut,
Sa-i semene l-a facut.
Sau
Fa-ma, tata, ca sa-ti seaman
Ca frate cu frate geaman.
Dar insa
A semanat crastaveti
Si au rasarit scaieti.
Sau ca
Tata avea armasar,
Dar el a iesit magar.
Si asa,
Cu vorbe imbolditoare
Il atinge unde-l doare.
De aceea niciodata
Chelului despre chelie
Sa nu-i spui vro istorie.
Si
Cu plesuvul cind vorbesti
Tivga sa nu pomenesti
Si nici
Sa nu rizi de magar cumva,
Ca poate il incaleci cindva.
Totdauna
Gura care e-mputita
Altui e nesuferita,
Ca daca
Mie-mi miroasa a floare,
Dar altuia a putoare.
Si in scurt,
Noi ridem de unul-doi
Si patruzeci rid de noi.
Pentru ca
Nu este rasur sa n-aiba cusur.
1 vatrai de lemn.
Povestea vorbei
Primavara,-ntiia oara roazele cind infloresc,
C-un fir merse la-mparatul gradinaru-mparatesc,
Care cu placere multa-n mina sa cum l-a luat,
Totdodata fara veste la un deget l-a-ntepat
Si intiia sa placere ce asupra-i o avea
I s-a-ntors in suparare, cu acel gust n-o privea;
Cum si catre gradinarul zise: - Iaca un cusur
Care n-ar fi cuviinta ca sa-l aiba un rasur;
Tu cam te pricepi la multe maestrii gradinaresti,
S-asta roza ghimpi sa n-aiba n-ai putea s-o altuiesti?
- Ba sa poate, imparate, - gradinarul a raspuns -
Si gradinaria are cite un secret ascuns.
- Nu stiu, - imparatul zise - asta este treaba ta,
Fa-l ca sa-i lipseasca ghimpii si un dar vei capata.
Gradinarul dar sa duse, puse-ndata, altui,
Sa se prinza si sa creasca indestul se nevoi;
In sfirsit el cu secretu-i a vazut c-a izbutit
Si mergind la imparatul duse un fir inflorit;
Care-n mina sa luindu-l, foarte bine i-a parut
C-a putut sa-l altuiasca dupa cum a fost cerut,
Dar la nas cind il duse, zise catre gradinar:
- Ce fel? Acum vaz ca n-are cel mai mic miros macar!
Gradinarul ii raspunse: - Imparate, sa traiesti,
Orce lucru firea-si schimba cind vei sta sa-l altuiesti,
Si nimic iar nu se poate ca sa n-aiba vrun cusur,
Arburi, plante, flori si oameni, astfel si acest rasur,
Care or ca-ntii sa-nghimpe si sa fie cu miros,
Or nici miros sa n-aiba si sa fie neghimpos.
Fiecare poarta cite un ravas in spate.
Pe al altuia il vede si pe al sau nu-l vede.
Fiecare sa tine mai cuminte decit altul.
Fiecaruia i se pare ca copilul sau e mai frumos, d-ar fi cit de uricios.
Si
Ce e frumos poarta si ponos.
Fiecare trage spuza pe turta lui
Lesne a judeca pe altul.
Ca
Nu te pricepi sa imparti un pai la doi boi.
Si ca
Cu ce dascal lacuieste
Asa carte-alcatuieste.
Asa e lumea asta:
Ride om de om si dracu de toti.
Dracu ride de porumbe negre si pe sine nu se vede.
Gura lumii numai pamintul o astupa.
Fiecare sa leaga unde il doare.
(Spun c-a fost odata un crai oarecare)
Spun c-a fost odata un crai oarecare
Ce avea din fire un nas foarte mare;
El isi vedea bine cusurul ce-l are,
Dar tot gindea cum ca poate i sa pare.
Supusii si altii, carii intrebase,
Ca ii sade bine il incredintase.
Caci cine-ndrazneste la unul mai mare
Sa-i spuie de fata cusurul ce-l are?
Tot pe acea vreme s-in acea cetate
Era s-o cocoana gheboasa in spate,
Ce o amagise lingaii sa creaza
Ca ea e in lume cea dintiie raza,
Cu poezii, versuri o incorunase
S-a se tinea zina o infumurase.
Aceasta se duse la craiul odata,
Cu alt oarecine avind judecata,
Si vazind ca craiul hatir ei nu-i face
Sa vorbeasca-n parte-i dupa cum ii place,
Prerumpind cuvintul, zise cu mirare:
- Va-a-ai de mine, ce nas ai mare!
Pe craiul cu asta vorba il impunse,
Dar deocamdata nimic nu raspunse.
Ea insa parindu-i ca nu auzise
Intre alte vorbe iara ii mai zise.
Craiul si aceasta o-nghiti cu noduri,
Ea nu-nceta insa de a-i da iar bolduri
Si mai zise iarasi: - Ce ciudat imi pare!
N-am mai vazut inca astfel de nas mare!
Se inaspri craiul si zise: - Cocoana!
Stii ca esti cu totul ciudata persoana!
Ce imi tot spui mie ca-mi e nasul mare
Si nu-ti vezi cocoasa ce-o porti in spinare?
Cusurul cel mare nu ti-l simti din spate
Si judeci p-al altui, el t-e greutate.
Plecind ea sa mearga si iesind in tinda,
Zise craiul iara, privind in oglinda:
- Nu a fost minciuna ce a zis nestine
Ca greu se cunoaste cineva pe sine!
Autor cultura cultura romana rime cuvinte versuri poezia literatura versuri Despre cusururi sau uriciuni. Versurile poeziei cartea cuvintele poezii.ro cine a scris poeti romani cine a scris Anton Pann.
Alte poezii de Anton Pann
