roversuri.ro
>
Litera A >
Anton Pann
>
Poezia Despre vorbire de Anton Pann
Poezia Despre vorbire
Imbucatura mare sa-nghiti
Si vorba mare sa nu o zici.
Desi
Imbucatura cea mare
Se inghite cu-necare.
Caci
Vorbele celor mari sint ca zmochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici suna ca niste nuci.
Zice un intelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decit tacerea!
Si
Daca vei sa traiesti linistit, sa nu vezi, sa n-auzi, sa taci.
Vorba-si are si ea vremea ei,
Iar nu sa o trintesti cind vei.
Dupa proverbul turcesc:
Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur,
Adica:
De voi zice, vorba sa face, de nu voi zice, venin sa face.
Si cum zice romanul:
Limba vacii este lunga,
Dar la coada-si tot n-ajunga.
Si iarasi,
Sarea-i buna la hiertura,
Insa nu peste masura.
Ca
Unde este vorba multa,
Acolo e treaba scurta (putina).
Totdeauna
Cine are limbutia,
E mai rea decit betia.
Unul ca acela
Parca se pune la cioarba
Una-ntr-alta tot sa soarba,
Asfel nu-ti da pas de vorba.
Pina-si gaseste sa-i zica:
Stai, ca nu t-e gura chioara,
Tine rindul ca la moara.
Aici la risnita nu e,
Care cind o vrea sa puie.
Limbutul
N-are cine sa-l asculte
Si el spune,-ndruga multe.
Si
Sila de vorba isi face,
Tot sa troncaneasca-i place.
Parca
A mincat picioare de gaina
S-il tot racaie la inima.
De aceea
Saracul n-are nici haina,
Nici la inima vro taina.
Totdauna
Vorbele cele ferite
In piata si-n moara-s vorbite.
Povestea aluia
Intr-un oras oarecare,
Ca si Bucurestiul de mare,
Unde lumea in piat iese
Si-ncoaci-incolo sa tese,
Pintre cei ce vind producte
Si fel de feluri de fructe,
Unde rasuna haznale
Trintindu-se pe tablale,
Unde unii iau, dau, numar,
Altii incarc brat, miini, umar,
Unde glasuri si guri multe
Nu stau sa se mai asculte,
Vorbind orce-n gura mare,
Altul de ei habar n-are,
Unde multi casc guri degeaba
Si de sanatati sa-ntreaba,
Aci si-eu ca lumea toata,
Intr-o zi umblind prin gloata
S-ascultind cum vorbea unii
Cu glasuri mari, ca nebunii,
Vazui doi insi se-ntilnira
Si cu zimbet se oprira,
Caciulile isi luara
Si asfel se salutara:
- Buna ziua, mai, neavere!
- Iti multumesc, draga vere!
- Ce mai faci, cum iti mai pasa,
Sint toti sanatosi p-acasa?
- Tari, mari, neavere, ca piatra,
Maninc cenuse pe vatra.
- Dar tu, mare, draga vere,
Ai de mincare, de bere?
Cum o duci cu saracia?
Ce-ti mai face calicia?
- Sanatos voinic sint, vere,
Si traiesc dupa putere,
De saracie nu-mi pasa,
Ca sade supt pat acasa,
Au ouat s-acum cloceste,
Ce-o vrea Dumnezeu sporeste.
Si de multa datorie,
Umblu beat de bucurie.
- Ba ca sa zici, mai neavere,
Vesel esti, or am parere?
- Dar or nu vezi? Ce pustie!
Tu o sa mori in prostie.
Apoi, te uita la fata
Si ma-ntreaba de viata.
- Ba te vaz cu fata vie
Si, de deochi sa nu-ti fie,
Esti la piele ca curcanul,
Galben de gras ca sofranul.
Dar ce maninci de ti-e bine
Si esti numai os si vine?
Ce bucata iti prieste,
Asa de te-ngalbeneste?
- Si asta ma intrebi inca,
Nu stii omul ce maninca?
- Negresit, nici fin, nici paie,
Nici bea apa din copaie,
Ci mamaliga cu ceapa
Si un caus, doi, cu apa.
- Ba, ba, vere, ma cam iarta,
Ca nu t-e fasolea hiarta,
Eu am mincat, ce sa cheama,
Un mezelic de pastrama
Cu un dumicat de piine,
De sint patru zile miine,
Si uite pe loc ma dete
La o pustie de sete;
Nu faci tu vrun fleac de cinste,
Ca sa-mi ud macar un dinte?
- Bucuros, cu voie buna,
Dar in buzunari nu suna,
Ca croitorul, ovreiul,
Mi le-a cusut cu temeiul,
S-au spart pan̢۪ la saptamina,
Far̢۪ sa bag intr-insii mina;
Punga, care n-o am iara,
S-a bolnavit d-asta-vara
S-au ajuns intr-o slabire,
De nu-si poate veni-n fire.
Si dintr-asta, cum sa vede,
Iti spui dreptul, de m-ai crede,
De cind n-am vazut paraua,
I-am uitat cum e turaua.
- Tpiu! la dracu, pentr-o punga
Tinusi un ceas vorba lunga,
Aci in mijloc de cale;
Nu intraram colea-ncaile
La acea ospatarie,
Unde pe parete scrie:
„Azi bem si mincam bucate
Pe parale pesin date,
Si miine, fara cirteala,
Ospatam pe cicaleala?“
Astfel zicind, se-mbiara
S-a se ospata intrara.
Ma facui si eu cu treaba
Si-ntrai dupa ei in graba,
Sa vaz ce-o sa se urmeze
Si cum o sa ospeteze.
Sezind dar eu deoparte
Si ascultind de departe,
Vaz, ei dupa ce cerura
Mincare si bautura
Si se saturara bine
De toate, cum se cuvine,
Au venit sa-i socoteasca,
Ospatul ca sa-si plateasca.
Neaverea se scoala-ndata
Si pe perete arata,
Zicind: - Domnule, azi scrie
Ca sa bem pe datorie,
Fiindca ieri fuse anul
De cind trintii colea banul,
De-ti platii cum sa cuvine
Si te-ai multamit de mine.
- Domnule, - birtasul zise -
N-ai inteles cele scrise;
Ia mai citeste o data
Si vezi, zice s-azi cu plata
Si iar ca ieri mai la vale
Ca miine fara parale?
- Jupine, - zise neaverea -
Si orcum t-o fi placerea
Si sporeste cit de multe
Cui o vrea sa te asculte.
Nu trebuia sa-mi scrii mie
Vorbe cu iconomie,
Ca fiecare cap n-are
C-al dumitale de mare,
Sa judece cele scrise,
Ca sint dupa cum zici zise,
Ci pe sleau le intelege,
Fara sa le mai deslege.
Iaca eu unul sint care
N-am inteles ce tilc are,
De aceea nici n-am vina,
Dumneata esti de pricina,
De venii far̢۪ de parale
Dupa scrisurile tale.
Ca-mi este urit, nu-mi vine
Sa port parale la mine,
Ba nici acasa in lada
Nu-mi place bani sa vaz gramada,
Ca si acum, bunioara,
Nu e in ea para chioara;
Dar cintecul dumitale,
Fiindca cere parale,
Si eu iar, deocamdata,
T-oi cinta ceva drept plata.
- Ce spui? - birtasul ii zise,
Strigind (cum se necajise) -
Sa-mi cinti cintece pe plata?
Bani, ca te-ncaier indata!
Eu am dat bani pe bucate,
Nimeni nu-mi da pe cintate;
Haide, zic, parale scoate,
De nu, te despoi de toate.
Neaverea sfecli de frica,
Gindi, hai, il ia de chica;
Si-ncepu cu binisorul
Sa moaie pe negustorul,
Zicind: - Jupine, ma iarta,
Aici nu incape cearta,
N-am plecat pe us-afara,
Ca sa ma iei la ocara;
Stai, aici e invoiala,
Noi sa facem o tocmeala,
Sa-ti cint si, daca nu-ti place,
Atunci fa-mi orce-mi vei face,
Iar de-ti va fi pe placere,
Atunci n-ai nimic a-mi cere;
Am un cintec, s-auzi numa,
E nou, facut chiar acuma,
Ia sa incep si asculta,
Ca nu e cu vorba multa.
Asa el tusi dodata
S-incepu sa cinte-ndata:
„Toata vara fara treaba,
O pierdui ca un nerod,
Citi umbla-nhaitati degeaba,
Eu eram cu ei pe pod.
Daca mi sa facea foame,
Eu la masa ma duceam,
De la supa pan̢۪ la poame
Inchinam si chef faceam.
Cite basne firoscosii,
Undeva spune-n vileag,
Si eu ca nabadaiosii
Alergam s-ascult cu drag.
Daca mi sa facea foame,
Eu la masa ma duceam,
De la supa pan̢۪ la poame
Inchinam si chef faceam.
Imi placea la cintecele
Sa ascult; cind auzeam
Frunza verde trei lalele,
Alti cinta, eu chiuiam.
Daca mi sa facea foame,
Eu la masa ma duceam,
De la supa pan̢۪ la poame
Inchinam si chef faceam.
Nu-mi venea sa sez in casa,
Nici de lucru sa m-apuc,
Lumea unde sta mai deasa,
Ma grabeam iar sa ma duc.
Daca mi sa facea foame,
Eu la masa ma duceam,
De la supa pan̢۪ la poame
Inchinam si chef faceam.
Citiva bani ce-aveam in lada,
Sa-i pastrez nu mai gindeam;
Tot luam des din gramada,
Cheltuiam, galant eram.
Carne cumparam si poame
Si acasa le duceam,
Daca mi se facea foame,
Beam, mincam si chef faceam.
Vreme buna pe cit fuse,
Eu la iarna n-am gindit;
Cind din punga tot se duse,
Iaca si ea a sosit.
Daca mi sa face foame,
Privesc masa cind ma duc,
Nu e supa, nu e poame,
N-am o data sa imbuc.
Ies pe poduri, viu acasa,
Vaz ca si afara frig,
Nu e piine, nu e masa,
N-am ce sa fierb, ce sa frig.
Nevasta acum imi striga:
„Barbate, lemne, malai“,
Pruncii: „piine, mamaliga“,
Imi zbier toti s-imi fac alai.“
Sfirsind cintecul, neaverea
Intreba sa-si dea parerea
De i-a placut cintecelul,
Iar de nu, sa-i schimbe felul.
Birtasul ii zise iara:
- Bani, bani, si curind afara!
De cintec nu-mi pasa mie,
Plateste-mi cu omenie,
Iar de nu, iesi cu necinste!
Ai inteles de cuvinte?
Scoate colea pungulita,
Fa-o sa-si caste gurita,
Sa verse din git dulci glasuri,
Soprani, secunde si basuri,
Sa vezi cum ma-mpaci cu ele,
Iar nu cu seci cintecele.
Neaverea nu zaboveste,
Ia punga s-o descreteste
Binisor cu doua deste,
Cintind vorbele aceste:
- Deschide-te, pungulita,
Casca draga ta gurita,
Rasuna frumos din corde
Ale tale dulci acorde
Si scoate acele glasuri,
Soprani, secunde si basuri,
Birtasului cum ii place,
Ca cu mine sa se-mpace.
El inca nu ispravise,
Dar birtasul sarind zise:
- Ha, vezi, ast cintec imi place,
Asta pentru mine face,
Dar nu d-alde pierde-vara,
Fire-ai cu el de ocara!
La aste vorbe, neaverea
Sare indata cu verea
S-apuca pe us-afara,
Zicind: - Ne platiram dara.
Este o zicala:
Boul se leaga de coarne si omul de limba.
Anton Pann poetul autor scrisa de Despre vorbire autor poezii.ro versuri rime scoala. Poezia poezia cuvintele versuri scrisa de cultura poeti romani scoala poet poezia literatura scoala rime.
Alte poezii de Anton Pann
